Ministerul Agriculturii anunță că 12,9 milioane euro sunt disponibile pentru investiții în abatoare de capacitate mică

Ministerul Agriculturii anunță că 12,9 milioane euro sunt disponibile pentru investiții în abatoare de capacitate mică
scris 8 iul 2020

12,93 milioane euro din fonduri europene sunt disponibile pentru investiții în abatoare de capacitate mică în zona montană, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale urmând să lanseze pe 13 iulie sesiunea de depunere a proiectelor.

”Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță lansarea, în data de 13 iulie 2020, a sesiunii de depunere a proiectelor în cadrul Măsurii 4 - Investiții în active fizice - Sub-măsura 4.2 – 'Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole – componenta investiții în abatoare de capacitate mică în zona montană', cu o alocare de totală de 12.930.334 euro”, a anunțat ministerul.

Urmărește-ne și pe Google News

Scopul submăsurii 4.2 vizează înființarea unităților de sacrificare în zona montană și a componentelor de procesare și comercializare în contextul lanțului integrat, introducerea de noi tehnologii pentru dezvoltarea de noi produse și procese, aplicarea măsurilor de protecție a mediului inclusiv scăderea consumului de energie și a emisiilor de gaze cu efect de seră, promovarea investițiilor pentru producerea și utilizarea energiei din surse regenerabile, creșterea numărului locurilor de muncă, scrie News.ro.

FOTO ING Bank a lansat o platformă proprie de shopping și angajează. Lansare în România și pe alte piețe CITEȘTE ȘI FOTO ING Bank a lansat o platformă proprie de shopping și angajează. Lansare în România și pe alte piețe

Beneficiarii sunt întreprinderile definite conform legislației naționale în vigoare, cooperativele, precum și grupurile de producători constituite în baza legislației naționale în vigoare.

Rata sprijinului public nerambursabil va fi de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru IMM-uri și grupuri de producători/cooperative/societăți cooperative și de 40% pentru alte întreprinderi și nu va depăși 300.000 euro/proiect.

Detaliile cu privire la condițiile de eligibilitate, tipul sprijinului și principiile de selecție se pot găsi în Ghidul Solicitantului publicat pe site-ul Agenției pentru Finanțarea investițiilor Rurale (AFIR).

viewscnt
Afla mai multe despre
ministerul agriculturii
abatoare