Hochland, lider pe piața brânzeturilor din România, a cumpărat producătorul american de lactate Franklin Foods

Hochland, lider pe piața brânzeturilor din România, a cumpărat producătorul american de lactate Franklin Foods
scris 14 ian 2017

Grupul german Hochland SE, lider pe piața brânzeturilor din România, a achiziționat rivalul american Franklin Foods, a anunțat grupul într-un comunicat. Valoarea tranzacției prin care Hochland își extinde prezența în SUA nu a fost dezvăluită.

Franklin Foods deține două unități de producție, în Vermont și Arizona și, potrivit informațiilor companiei, este producătorul cu cea mai mare rapidă creștere pe segmentul cremelor de brânză la nivel global. Compania americană va continua să opereze independent de grupul-mamă, iar conducerea va fi asigurată de actualul director general, Jon Gutknech.

Urmărește-ne și pe Google News

"Suntem foarte încântați de achiziția făcută. Cu o poziție puternică pe piață, o rețea de distribuție națională și două fabrici moderne, Franklin oferă Hochland platforma ideală pentru implementarea cu succes în SUA a propriilor mărci și produse", a declarat directorul general al Hochland SE, Peter Stahl.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
După achiziția Covalact, Lactalis va controla aproape un sfert din piața locală de lactate, estimată la 800 milioane euro CITEȘTE ȘI După achiziția Covalact, Lactalis va controla aproape un sfert din piața locală de lactate, estimată la 800 milioane euro

Hochland a intrat pe piața din SUA în 2014, prin înființarea diviziei de vânzări Bergland Cheese USA LLC.

Fondat în 1927 ca o afacere de familie, grupul german deține 10 fabrici, în Germania, Franța, România, Spania, Polonia și Rusia și are peste 4.200 de angajați. Hochland România operează două unități de producție, la Sighișoara și Sovata, fiind unul dintre principalii jucători pe piața lactatelor.

În 2016, grupul a raportat afaceri consolidate de circa 1,2 miliarde de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
hochland
franklin foods
achizitie
sua
branzeturi
lactate