Mark Tuttle a plantat mai multă soia și mai puțin porumb la ferma sa din nordul statului Illinois în primăvara acestui an, în condițiile în care prețurile pentru ambele culturi sunt la cel mai redus nivel din ultimii trei ani ani iar costurile de producție mai mici la soia îi oferă șanse mai mari de a face profit, transmite Reuters.
În plus, Mark Tuttle a plantat soia și pe unul dintre terenurile sale pentru al doilea an la rând, punând capăt rotației tradiționale a culturilor. Mark Tuttle și mulți alți fermieri speră astfel să își reducă pierderile, scrie Agerpres.
Majorarea suprafețelor cultivate cu soia într-un moment de cerere modestă din partea importatorilor și procesatorilor locali nu va face decât să ducă și mai jos prețurile, erodând veniturile fermierilor americani care sunt așteptate să înregistreze cel mai mare declin anual din istorie.
Însă pentru fermierii din Midwest celelalte opțiuni, majorarea suprafețelor cultivate cu porumb și lăsarea câmpurilor în pârloagă, ar putea să le aducă pierderi și mai mari.
"Ai șanse mai mari de a face bani cu soia boabe decât cu porumb în momentul de față. Însă dacă vom avea o nouă recoltă mare, prețurile vor merge în jos și asta nu va fi de bun augur pentru fermier", spune Tuttle.
În luna martie, Departamentul american al Agriculturii a prognozat că fermierii vor planta soia pe o suprafață de 86,5 milioane de acri (35 milioane de hectare) în primăvara acestui an, a cincea mare suprafață cultivată vreodată cu soia. Unii analiști se așteaptă acum ca suprafața cultivată cu soia să crească cu încă un milion de acri (400.000 de hectare) și chiar mai mult pe măsură ce ploile abundente vor reduce fereastra pentru plantarea de porumb.
Economiștii de la Universitatea din Illinois prognozează că fermierii din acest stat vor înregistra randamente negative atât la soia cât și la porumb, însă pierderile vor fi mai mici la soia boabe. Analizele arată că fermierii vor pierde, în medie, 140 de dolari la fiecare acru cultivat cu porumb și 30 de dolari pentru fiecare acru cultivat cu soia, plecând de la ipoteza că în toamnă prețurile la livrare vor fi de 4,50 dolari per bushel la porumb și de 11,50 dolari per bushel la soia.
Costurile cu îngrășămintele sunt mai mici comparativ cu maximele atinse anul trecut, însă au scăzut și prețurile la produsele agricole, în timp ce costurile cu terenurile agricole rămân ridicate și dobânzile cu împrumuturile operaționale și cele pentru echipamente au crescut, ceea ce îi va forța pe fermieri să își reducă cheltuielile, susțin economiștii.
CITEȘTE ȘI Locuitorii Ciprului, afectați de caniculă și de secetăAtunci când vine vorba de reducerea costurilor, deseori fermierii preferă să planteze soia decât porumb pentru că este vorba de o cultură care are nevoie de mai puține îngrășăminte și costurile cu semințele sunt mai mici. Mai mult, ploile torențiale din ultima perioadă ar putea să ducă la o reducere și mai mare a suprafețelor cultivate cu porumb și să majoreze și mai mult suprafețele însămânțate cu soia, care spre deosebire de porumb poate fi plantată chiar și în luna iunie, fără riscuri semnificative la adresa randamentelor.
Însă majorarea suprafețelor cultivate cu soia ar urma să majoreze stocurile americane de soia în următorul sezon cu mai mult de 30%, până la cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani și la al șaselea cel mai ridicat nivel din istorie, potrivit USDA.