Experții verifică arborii de cafea din Brazilia, prețurile sunt la maximumul ultimilor 10 ani

Experții verifică arborii de cafea din Brazilia, prețurile sunt la maximumul ultimilor 10 ani
scris 13 dec 2021

 

Experții care lucrează pentru marile firme de trading au început să bată drumurile de țară din statul brazilian Minas Gerais, centrul producției de cafea din Brazilia, pentru a verifica perspectivele pentru recolta din 2022, tocmai într-un moment în care prețurile se apropie de maximumul ultimilor 10 ani, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News

Anul acesta a fost unul dificil pentru culturile de cafea din Brazilia, cel mai mare producător mondial. Prețurile au crescut după ce seceta, și ulterior înghețul, a distrus până la 20% din arborii de cafea, afectând producția viitoare. Până acum cei care au analizat stadiul culturilor au venit cu estimări care variază foarte mult cu privire la recolta din 2022, scrie Agerpres.

4 aspecte importante de luat în considerare atunci când alegeți un ERP pentru hoteluri și restaurante CITEȘTE ȘI 4 aspecte importante de luat în considerare atunci când alegeți un ERP pentru hoteluri și restaurante

În aceste condiții, experții aflați pe teren speră să afle adevărul începând de acum și până la finele lunii ianuarie, perioada optimă pentru a face evaluări cu privire la situația culturilor.

"Ploile care au urmat după îngheț și secetă au produs o înflorire frumoasă dar acum trebuie să vedem câte din aceste flori vor deveni fructe", spune Ryan Delany, analist șef la firma americană Coffee Trading Academy LLC.

La bursa ICE, cotațiile futures la cafeaua arabica au crescut cu peste 90% în acest an, ceea de i-a determinat pe fermierii din Brazilia, Columbia și alte țări să se declare în "default" (-incapacitate de a-și îndeplini obligațiile contractuale-nr.), în încercarea de a revinde cafeaua la prețurile actuale, care sunt mai mari.

Analiștii Judy Ganes și Shawn Hackett, care recent au vizitat Brazilia, estimează că producția de cafea arabica din acest an va fi de aproximativ 36 milioane de saci, una dintre cele mai mici prognoze de pe piață. Ganes estimează că arborii de cafea au fost afectați de secetă și îngheț astfel că producția totală de cafea a Braziliei (inclusiv varianta mai ieftină robusta) va fi de aproximativ 55 milioane de saci, cu mult sub recordul de aproximativ 70 milioane de saci înregistrat în 2020.

În schimb, alți analiști sunt mai optimiști. De exemplu, analiștii de la banca olandeză Rabobank, specializată în finanțarea pentru agricultură, se așteaptă la o recoltă de 66,5 milioane de saci, nu departe de recordul din 2020, adăugând că o astfel de producție ar genera un surplus global de trei milioane de saci și ar duce la scăderea prețurilor sub 2 dolari pe livră în 2022. De asemenea, traderul american Cardiff Coffee se așteaptă la o producție de 63,1 milioane saci.

viewscnt
Afla mai multe despre
cafea
brazilia