VIDEO Ciolacu: Se încearcă specularea, de către anumite firme de arhivare, a recalculării pensiilor. Este și ilegal, și imoral, cei responsabili trebuie sancționați cu toată severitatea

VIDEO Ciolacu: Se încearcă specularea, de către anumite firme de arhivare, a recalculării pensiilor. Este și ilegal, și imoral, cei responsabili trebuie sancționați cu toată severitatea
scris 21 iun 2024

Premierul Ciolacu a solicitat sancționarea cu severitate a firmelor de arhivare care speculează procesul de recalculare a pensiilor și stabilesc prețuri maximale pentru copiile documentelor de pensie. 

”Se pregătește în aceste zile și procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Am văzut, la fel ca și dumneavoastră,  că se încearcă specularea de către anumite firme de arhivare a acestei conjuncturi privind recalcularea pensiilor. Au fixat un preț maximal aranjat pentru copiile din arhivă de care au nevoie pensionarii. Așa ceva este și ilegal, și imoral, iar cei responsabili trebuie sancționați cu toată severitatea prevăzută de lege”, a spus Ciolacu.

Urmărește-ne și pe Google News

Condiții noi privind vânzarea de către stat a amenajărilor piscicole. Dacă nu sunt respectate, amenajările piscicole se întorc la stat CITEȘTE ȘI Condiții noi privind vânzarea de către stat a amenajărilor piscicole. Dacă nu sunt respectate, amenajările piscicole se întorc la stat

Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind o posibilă înțelegere pentru fixarea prețurilor de către companiile care furnizează servicii arhivistice cetățenilor care solicită eliberarea documentelor necesare recalculării pensiilor.

Autoritatea de concurență are indicii că o serie de firme active pe această piață și-ar fi coordonat comportamentul comercial prin acces la informații sensibile (tarife, cheltuieli indirecte și marje de profit) cu implicarea Patronatului Întreprinderilor de Arhivare Fizică și Electronică din România (PIAFER).

O parte dintre indiciile care au stat la baza declanșării investigației au fost transmise de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

În acest context, au fost efectuate inspectii inopinate la sediile PIAFER și ale companiilor Arhivatorul CBMS SRL, Danielle Digital SRL, Viltehnica SRL, Stefadina Comserv SRL, Uberum SRL, SDA - Servicii De Depozitare Și Arhivare SRL și Global Archive Management SRL.

Inspecțiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel București și sunt justificate de necesitatea obținerii tuturor informațiilor și documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurențiale analizate. Efectuarea acestora nu reprezintă o antepronunțare în ceea ce privește vinovăția companiilor.

DECIZIE Semnătura electronică, reglementată printr-o nouă lege. Limitele pentru certificatele de semnătură, inclusiv la buletinul electronic. Condiții pentru prestatorii de servicii CITEȘTE ȘI DECIZIE Semnătura electronică, reglementată printr-o nouă lege. Limitele pentru certificatele de semnătură, inclusiv la buletinul electronic. Condiții pentru prestatorii de servicii

În situația în care Consiliul Concurenței va constata încălcarea regulilor de concurență, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurență, în cadrul programului de clemență, pot obține imunitate la amendă sau reduceri substanțiale ale amenzilor.

Legea concurenței interzice orice înțelegeri între companii și practici concertate care împiedică, restrâng sau denaturează concurența pe piața românească.

viewscnt
Afla mai multe despre
consiliul concurenței
arhivare
ciolacu
pensii