România se află pe ultima sută de metri în ceea ce privește îndeplinirea criteriilor de admitere în programul Visa Waiver

România se află pe ultima sută de metri în ceea ce privește îndeplinirea criteriilor de admitere în programul Visa Waiver
scris 18 iun 2024

România se află pe ultima sută de metri în ceea ce privește îndeplinirea criteriilor de admitere în programul Visa Waiver, susține ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Dan-Andrei Muraru.

„Suntem pe ultima sută de metri, adică până la sfârșitul anului fiscal american, care se termină la 1 octombrie anul acesta, suntem convinși că va fi îndeplinit criteriul de a fi sub 3% rată de respingere din toate aplicațiile cetățenilor români pentru vize în SUA. Ambasada Statelor Unite a acordat anul acesta un număr uriaș de vize, cred că se vor apropia de 50.000, poate 60.000. Sunt foarte multe aplicații venite și din mediul privat și din mediul guvernamental și credem că este o șansă foarte bună. Anul trecut fiscal, care s-a încheiat la 1 octombrie 2023, am fost la o rată de respingere de peste 8%, deci putem să fim anul acesta sub 3%”, a declarat ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Dan-Andrei Muraru.

Urmărește-ne și pe Google News
Lucrători germani din industria auto, recalificați în producția de arme. Personalul de la Continental, afectat de schimbările din sector, a fost transferat către Rheinmetall CITEȘTE ȘI Lucrători germani din industria auto, recalificați în producția de arme. Personalul de la Continental, afectat de schimbările din sector, a fost transferat către Rheinmetall

Acesta a precizat că România mai are o serie de măsuri de securitate de îndeplinit, pe lângă acest criteriu, de a fi sub 3% rata de respingere a vizelor într-un an fiscal american, scrie Agerpres.

„Pe de altă parte, pe lângă acest criteriu, mai avem o serie de măsuri de securitate de îndeplinit. Guvernul și Parlamentul și-au luat acest angajament că vor îndeplini aceste măsuri, acorduri de securitate pentru schimburi de informații privind combaterea criminalității transfrontaliere și a terorismului și sunt câteva acorduri încheiate sau în curs de încheiere și, în momentul în care vom ști că am încheiat toate aceste obligații, partea americană va fi notificată, va veni o misiune de evaluare în România, probabil la sfârșitul acestui an sau în prima jumătate a anului viitor, urmând ca Departamentul de Stat American și Departamentul Securității Naționale să constate îndeplinirea de către România a acestor criterii și să acorde României statutul de membru programul Visa Waiver”, a explicat ambasadorul României în SUA.

Întrebat dacă există varianta obținerii unei derogări din partea SUA, în cazul în care România nu va îndeplini criteriile cerute de statul american pentru admiterea în programul Visa Waiver, ambasadorul a răspuns: „Este imposibilă o derogare”.

„Din punctul meu de vedere este imposibilă o derogare, pentru că există o întreagă discuție cu privire la imigrația ilegală în Statele Unite și este greu. Nici Israelul n-a primit o asemenea derogare, nici Polonia n-a primit o asemenea derogare. Deci această lege, care a fost votată de Congresul american în 1986, este una foarte strictă, pentru că ea se referă în primul rând la măsuri de securitate și de apărare a granițelor Statelor Unite și nimeni nu își permite, dacă o țară nu îndeplinește aceste criterii, să ofere o derogare, pentru că în cazul unui incident de securitate în care ar fi implicat un cetățean al unei țări care a intrat într-o asemenea derogare ar exista un mare mare scandal”, a adăugat Muraru.

Cu toate acestea, ambasadorul României în SUA s-a declarat „foarte optimist” în ceea ce privește includerea României în programul de scutire de vize.

„Eu sunt foarte optimist pentru că știu ce s-a făcut și știu în primul rând că există un angajament de ambele părți. Și partea americană a înțeles că România a așteptat prea mult acest moment și noi am băltit, ca să folosesc așa un termen mai puțin academic, la 10% rată de respingere vreme de 10 ani de zile. Deci e clar, dacă n-ar fi existat această implicare a ambasadei de la București, a Ministerului de Externe, a Guvernului României, numirea unui coordonator național pe Visa Waiver, crearea unui unui comitet interministerial, toată lumea a înțeles că că fără aceste lucruri cu greu am putea intra”, a mai spus șeful Ambasadei României în SUA.

viewscnt
Afla mai multe despre
viza
sua
dan-andrei muraru