Nota de informare transmisă în Guvern expune constatările rezultate din analiza răspunsului la solicitările de informații transmise instituțiilor publice cu atribuții în domeniu și identifică riscuri legate de neîndeplinirea la timp sau îndeplinirea deficitară a obligațiilor instituite prin Legea 48/2025 referitoare la reducerea portofoliului de întreprinderi publice și restructurarea întreprinderilor de stat neperformante.
Potrivit cadrului legislativ în vigoare, Legea nr. 48/2025 prevede identificarea și reducerea numărului de întreprinderi publice care nu își desfășoară activitatea, au sub 5 angajați sau sunt neprofitabile.
„Analiza detaliată arată că din cele 1.868 de întreprinderi publice, 1.098 îndeplinesc criteriile tehnice pentru a fi analizate în vederea restructurării și reducerii numărului de întreprinderi de stat. Un număr 533 de întreprinderi de stat, adică 28,5% din total nu au depus la timp situațiile financiare aferente anului precedent”, precizează Guvernul.
Prin adoptarea Legii nr. 48/2025 privind aprobarea Politicii publice de proprietate privată a statului, se impune obligativitatea ca autoritățile publice tutelare să identifice și să definească clar rațiunea deținerii de către stat sau de către unitățile administrativ-teritoriale a participațiilor la întreprinderile publice de nivel central sau local.
Companiile neperformante ar trebui închise până la 30 iunie 2027
Totodată, termenul limită prevăzut de lege până la care autoritățile publice tutelare trebuie să dispună măsuri cu privire la reducerea numărului de întreprinderi publice aflate în portofoliu este 30 iunie 2027.
„În acest context, s-a stabilit ca pe baza listelor de întreprinderi care îndeplinesc criteriile din Legea nr. 48/2025 autoritățile publice tutelare vor efectua o analiză detaliată și vor transmite cabinetului viceprim-ministrului și secretariatului general al Guvernului, în termen de 20 zile lucrătoare, rezultatele analizei, decizia fundamentată privind menținerea sau restructurarea companiei, planul de măsuri propus și calendarul de implementare a acestora pentru fiecare întreprindere publică din portofoliu, care vor fi monitorizate lunar.
Centralizarea acestor date preliminare vine cu o întârziere de peste 2 luni
Nota cu aceste rezultate preliminare prezentate vineri de vicepremierul oana Gheorghiu vine cu o întârziere de peste două luni.
Mai exact, în data de 16 iulie, premierul Bolojan a cerut Secretariatului General al Guvernului ca în termen de 10 zile să coordoneze colectarea și centralizarea datelor cu privire la respectarea prevederilor legale adoptate de guvernele Ciucă și Ciolacu privind reducerea numărului de întreprinderi publice fără activitate sau neprofitabile, precum și privind reorganizarea sau desființarea instituțiilor publice supradimensionate sau cu activitate suprapusă.
Vicepremierul Oana Gheorghiu urma să prezinte măsuri în cazul instituțiilor și companiilor vizate, în urma centralizării acestor date.
Astfel, SGG va colecta datele privind aplicarea măsurilor prevăzute de Legea nr. 48/2025, care vizează reducerea portofoliului de întreprinderi publice și a fost promovată de Guvernul Ciucă ca ordonanță de urgență, precum și aplicarea măsurilor din Legea nr. 296/2023, care are în vedere reorganizarea sau desființarea instituțiilor publice supradimensionate sau cu activitate suprapusă, adoptată de Guvernul Ciolacu prin angajarea răspunderii în Parlament.
Potrivit Guvernului, termenele stabilite prin cele două acte normative au fost depășite, iar ”procesul de implementare a măsurilor s-a realizat neuniform la nivelul entităților vizate”.
Potrivit cadrului legislativ în vigoare, Legea nr. 48/2025 prevede identificarea și reducerea numărului de întreprinderi publice care nu își desfășoară activitatea, au sub 5 angajați sau sunt neprofitabile
Legea nr. 296/2023 prevede reorganizarea, comasarea, transferul sau desființarea instituțiilor publice supradimensionate ori cu activități suprapuse, cu obligația realizării unor economii de minimum 15% la personal și cheltuieli.
În prezent, termenele pentru aceste măsuri au expirat, fără existența unei situații centralizate la nivel guvernamental.
”Pentru evitarea solicitărilor administrative paralele și pentru accelerarea reformelor, se propune instituirea unui mecanism unitar de colectare, verificare și centralizare a datelor relevante privind situația întreprinderilor publice și a instituțiilor publice, în vederea asigurării unei imagini complete asupra structurii organizaționale, numărului de posturi, situației financiare și necesității aplicării măsurilor de reorganizare prevăzute de legislația în vigoare”, preciza atunci Guvernul.
Pentru implementarea acestui mecanism, este necesară corelarea informațiilor deținute de Ministerul Finanțelor (date financiare și execuție bugetară), Inspecția Muncii (numărul de salariați prin REGES) și Agenția Națională a Funcționarilor Publici (posturile de funcționari publici).
„Secretariatul General al Guvernului va coordona colectarea și centralizarea acestor date în termen de 10 zile, iar Comitetul interministerial pentru sprijinirea implementării Reformei 9 (CNR9), condus de vicepremierul Oana Gheorghiu, cu sprijinul SGG, va coordona analiza realizată de autoritățile publice tutelare privind suprapunerea activităților și măsurile de restructurare.
CNR9 va prezenta Guvernului stadiul analizei și propunerea de calendar pentru etapele următoare în termen de 15 zile de la primirea integrală a datelor centralizate de Secretariatul General al Guvernului”, se mai preciza în comunicatul de atunci al Guvernului.














