Tancurile de luptă Abrams care vor intra în înzestrarea Forțelor Terestre Române vor fi livrate, începând cu anul 2026, în cea mai modernă versiune a acestui model, care se află și în dotarea armatei SUA, au declarat surse oficiale din Ministerul Apărării Naționale (MApN).
Pentru siguranța aprovizionării, MApN va implica industria națională de profil pentru furnizarea suportului logistic integrat, arată aceleași surse.
Congresul SUA a fost notificat, pe 9 noiembrie, anul trecut, privind vânzarea către România a 54 de tancuri de luptă Abrams M1A2 SEPv3 și 12 derivate pe sașiu de tanc, muniție și simulatoare pentru instruire. Valoarea estimată a contractului se situează în jurul sumei de 1,07 miliarde de dolari, în concordanță cu aprobarea prealabilă a Parlamentului României, scrie Agerpres.
Conform legislației americane, Congresul SUA a fost notificat cu o valoare inițială mai mare, de aproximativ 2,5 miliarde de dolari. După aprobarea de către Congres, guvernele României și Statelor Unite vor semna contractul de tip LoA (Letter of Acceptance), achiziția de către partea română urmând a se realiza la valoarea estimată și aprobată de Parlamentul României.