Mai mulți deputați PNL au depus la Parlament un proiect legislativ prin care se prevede eliminarea cotei de impozit pe dividende aplicată fondurilor de pensii administrate privat și fondurilor de pensii facultative.
Potrivit proiectului, care modifică în acest sens art. 43 alin 5 al Codului Fiscal, care stabilește aplicarea cotei de impozitare de 8% dividendelor, "prevederile prezentului articol nu se aplică în cazul dividendelor plătite de o persoană juridică română fondurilor de pensii administrate privat, fondurilor de pensii facultative și organismelor de plasament colectiv fără personalitate juridică, constituite potrivit legislației în materie", scrie Agerpres.
"Aceste dispoziții se aplică începând cu distribuirile de dividende realizate în baza situațiilor financiare depuse la organele competente pentru anul 2023", mai prevede propunerea legislativă.
Inițiatorii, deputații PNL Bogdan Huțucă, Gabriel Andronache, Mara Calistra și Florin Roman, menționează în expunerea de motive a proiectului că, până la intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului 16/2022 privind măsuri fiscale, impozitul pe dividende nu se aplica dividendelor încasate de fondurile de pensii administrate privat și fondurile de pensii facultative.
De asemenea, sunt scutite de impozit dividendele plătite către fondurile de pensii nerezidente, astfel cum acestea sunt definite în legislația statului membru al UE sau în unul din statele SEE, cu condiția existenței unui instrument juridic în baza căruia să se realizeze schimbul de informații.
"Modificările aduse Codului Fiscal prin OG 16/2022 au introdus impozitul pe dividende de 8% și dividendelor distribuite sau plătite fondurilor de pensii administrate privat și fondurilor de pensii facultative. Această prevedere se aplică veniturilor din dividendele distribuite după data de 1 ianuarie 2023. Prin prezentul proiect, propunem revenirea la conținutul prevederilor fiscale anterioare modificărilor aduse prin OG 16/2022 pentru modificarea și completarea legii 227/2015 privind Codul Fiscal, abrogarea unor acte normative și alte măsuri financiar-fiscale", arată inițiatorii.
Proiectul este semnat de 26 parlamentari liberali și va intra mai întâi în dezbaterea Senatului.
Camera Deputaților este for de decizional.