Proiectul a fost inițiat de AUR și adoptat cu sprijinul PSD și al partidelor de opoziție.
Inițiatorii au susținut că inclusiv la nivelul Uniunii Europene se poartă discuții referitoare la limitele de transparență în ce privește activitatea asociațiilor, fundațiilor sau federațiilor.
Reprezentanții USR, PNL și UDMR au reclamat faptul că este vorba de atac la adresa societății civile, iar veniturile și cheltuielile ONG-urilor sunt oricum publice, în timp ce la nivelul UE nu există vreo directivă în sensul celei menționate în proiect.
Faptul că se urmărește identificarea donatorilor, inclusiv prin afișarea publică pe site-ul Ministerului Finanțelor, reprezintă o încercare de intimidare la adresa susținătorilor, au arătat reprezentanții partidelor care s-au opus proiectului.
Inițiatorii au dat ca exemplu procesele ONG-urilor împotriva unor proiecte din domeniul energiei, subliniind că este normal să se afle ”cine este în spatele” unor astfel de cazuri.
Prevederile proiectului
Asociațiile, fundațiile și federațiile vor avea obligația să depună anual, o declarație cu privire Ia toate veniturile și sursele de finanțare ale acestora din anul anterior, indiferent de proveniența lor, cu precizarea tuturor elementelor de identificare ale persoanelor fizice - pentru sume mai mari de 5.000 de lei, și juridice.
Declarația se va depune la structurile teritoriale ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală odată cu situațiile financiare anuale și se va publica într-o secțiune specială pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Publicarea se face cu protejarea datelor cu caracter personal ale persoanelor fizice, cu excepția numelui.
Nerespectarea obligației va atrage suspendarea de drept a activității persoanei juridice până la momentul conformării, dar nu mai mult de un an, după care aceasta este dizolvată de drept.
Proiectul va fi transmis acum deputaților pentru votul final.















