Mișcare pregătită: Orice nouă zi liberă instituită prin lege - interzisă fără măsuri compensatorii pentru angajatorii din mediul privat

Mișcare pregătită: Orice nouă zi liberă instituită prin lege - interzisă fără măsuri compensatorii pentru angajatorii din mediul privat
scris 12 apr 2023

Majorarea numărului zilelor de sărbătoare legală în care nu se lucrează, începând de anul viitor, va fi interzisă în lipsa aplicării de măsuri compensatorii pentru angajatorii din mediul privat,  prevede un proiect al actualei coaliții de guvernare, analizat de Profit.ro. Astfel, orice nouă reglementare în acest sens va trebui însoțită de măsuri compensatorii precum suportarea cheltuielilor salariale de la buget, reducerea unor contribuții obligatorii pe forța de muncă ori alte deduceri sau facilități.

De ce este important: În România, salariații, indiferent de sectorul în care activează angajatorii acestora, beneficiază de 15 zile de särbätoare legală nelucrätoare, preväzute în Codul muncii. Față de cele 6 zile reglementate în 2003, anul adoptării actualului Codul al muncii, numărul zilelor libere a crescut în prezent de 2,5 ori. Astfel, dacã anul 2003 situa România în coada clasamentului privind numărul sarbătorilor pentru care se acordă zile libere, anul 2023 a propulsat țara noastră pe primele locuri, conform chiar calculelor actualilor guvernanți.

Urmărește-ne și pe Google News

Este bine de știut: După cum a relatat Profit.ro, chiar recent majoritatea de guvernământ a respins, prin vot în Senat, proiectul care prevede ca toți salariații să aibă dreptul la o zi liberă, plătită, cu ocazia zilei de naștere. Proiectul a fost inițiat de liderul senatorilor liberali, Daniel Fenechiu, alături de colegii săi senatori din PNL, dar Guvernul nu l-a susținut, arătând că ar duce la sincope îmn activitatea angajatorilor.

Proiect al actualei puteri: Verificarea la domiciliu, cu poliția, a celor care sunt în concediu medical. Cine nu deschide ușa rămâne fără bani CITEȘTE ȘI Proiect al actualei puteri: Verificarea la domiciliu, cu poliția, a celor care sunt în concediu medical. Cine nu deschide ușa rămâne fără bani

Alte zile libere sunt de asemenea acordate angajatilor, neconformarea find sancționată cu amenzi consistente, mai arată guvernanții. Astfel, în cazul unor evenimente familiale deosebite, angajații au dreptul la zile libere plätite stabilite prin diferite legi sau incluse în contractele colective de muncă sau regulamentele interne. O astfel de lege este cea a concediului paternal, iar conform acesteia tatăl nou-nascutului are dreptul la 10 zile libere lucrätoare plătite, respectiv 15 zile daca absolvä un curs de puericultură. De asemenea, se acordă o zi liberă în cazul în care salariatul este donator de sânge, pentru ziua donării.

”Odată cu creșterea numărului de zile libere la care angajații au dreptul a crescut proporțional și presiunea asupra cheltuielilor cu forța de muncã a firmelor raportat la numărul zilelor productive. În sectoarele unde procesul de producție sau prestarea de activități nu pot fi întrerupte, angajatorilor li se dublează cheltuielile salariale pentru zilele respective. Eforturile financiare ale unui astfel de operator echivalează pentru un singur angajat al său cu o lună și jumătate de muncă în regim normal”, susține acum Puterea.

Paradox: Ministrul Culturii inițiază scutiri după scutiri de la plata taxei de 1% pentru Fondul Cultural CITEȘTE ȘI Paradox: Ministrul Culturii inițiază scutiri după scutiri de la plata taxei de 1% pentru Fondul Cultural

Prin urmare, considerând că orice prevedere suplimentară privind zile libere suportate de angajator înseamnă cheltuieli pe seama rezultatelor financiare ale unei firme și că proliferarea lor ar putea împinge firmele cu situație financiară fragilizată de crizele suprapuse pe care le traversează economia înspre pierderi și faliment, inițiativa legislativă propune ca orice astfel de nouă reglementare privind o zi liberă legală să fie însoțită de măsuri compensatorii.

Conform motivării proiectului, astfel de măsuri ar urma să poată fi: suportarea cheltuielilor salariale respective din bugetul consolidat (de exemplu, din Fondul de creanțe salariale, Fondul de asigurări sociale de șomaj) sau compensarea pierderilor angajatorilor prin reducerea unor contribuții obligatorii pe forța de muncă (precum contribuția asiguratorie de muncă) aferente zilelor nelucrate ori alte deduceri sau facilități.

ULTIMA ORĂ Primul proiect de limitare a inteligenței artificiale și în România. Închisoare de până la 2 ani CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Primul proiect de limitare a inteligenței artificiale și în România. Închisoare de până la 2 ani

Prevederile proiectului

Modificarea prevederilor Codului muncii în sensul majorării numărului zilelor de sărbătoare legală în care nu se lucrează este interzisă în lipsa aplicării de măsuri compensatorii pentru angajatorii din mediu privat.

Prin angajator din mediu privat se înțelege orice operator economic cu capital integral/majoritar privat căruia nu îi sunt aplicabile prevederile Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Prin măsuri compensatorii se înțelege dispoziții fiscale de natura facilităților, deducerilor, compensărilor sau similare al căror scop este contracararea cheltuielilor suplimentare suportate din fondul de salarii de angajatorii din mediul privat ca urmare a respectării prevederilor din Codul muncii privind zilele libere legale.

Dacă va fi adoptată de legiuitor, noua lege va intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2024.

viewscnt
Afla mai multe despre
zile
libere
compensare
angajator
angajați
facilități
fiscal
proiect