Guvernul a limitat fiscal activitatea medicilor din sănătatea privată printr-o OUG semnată la 31 ianuarie 2025. Pe scurt, pentru prestarea de servicii în mai multe locuri, aceștia trebuie acum să activeze ca persoană fizică independentă (PFI), față de SRL, ca până acum, de aici rezultând taxe mai mari de achitat. Medicii ne avertizează deja că prețurile serviciilor vor crește raportat cu cuantumul taxelor pe care le va lua statul suplimentar de la ei.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
La ultimele modificări fiscale, una a scăpat atenției publice. Și anume, cea privind activitatea medicilor. Ei avertizează deja acum că serviciile medicale se vor scumpi din această cauză.
Un medic a atras atenția Profit.ro asupra acestei modificări introduse prin OUG 9/2025, semnată pe 31 ianuarie.
“Eu îmi făceam un SRL și colaboram ca medic cu trei-patru clinici. Și le tăiam factură pe SRL-ul meu, în funcție de cât am prestat, și eram plătit de aceste trei-patru clinici.
Acum, lucrurile stau în felul următor: mi-am făcut SRL și pot încasa pe SRL bani direct de la pacient. Deci, dacă îmi fac clinică — cum am, de exemplu, clinica mea din Vărăști — acolo pot să încasez de la pacienți sau de la Casa de Asigurări.
Dar, dacă vreau să mai fac o colaborare cu o altă clinică din București, unde să fac consultații cu plată, trebuie să îmi fac și PFI pentru ceea ce primesc de acolo. Pentru că, dacă facturez pe SRL, atunci devine ilegal. Însă, pe PFI sunt taxe mai mari, pe SRL taxe mai mici”, a spus, pentru Profit.ro, medicul Răzvan Vintilescu.
CITEȘTE ȘI VIDEO Ciolacu, la adoptarea bugetului: Suma alocată investițiilor, la un nivel record, mai mare decât deficitul. Să promovăm firmele și produsele românești oriunde, chiar și pe tiktok! Comunitatea medicilor privați s-a exprimat și online despre schimbări. Practic, toate clinicile mari private sunt vizate de această schimbare legislativă.
“Absolut, dar absolut toți medicii care lucrează în rețelele private — MedLife, Regina Maria, Medicover, Sanador, numește-i pe toți — lucrează pe SRL-uri. Potrivit acestei ordonanțe, ei nu vor mai putea să lucreze în acele spitale decât ca PFI-uri. Atât. PFI-ul este un fel de PFA. Pe PFI nu îți mai poți deduce cheltuieli cu benzina, cu mașina, cu mai știu eu ce.
Automat, medicii vor vrea să își recupereze banii. Normal! Pentru că se dau la stat, ceea ce înseamnă că iarăși vor crește prețurile în privat la sănătate:, spune Vintilescu.
Medicul spune că cele mai afectate categorii de medici vor fi ginecologii, chirurgii, dermatologii, cardiologii, psihiatrii și stomatologii.