Din 2026 apar două noi situații de inactivitate fiscală pentru firme. Ce riscă acestea

ANAF va putea declara firmele ca fiind inactive în două noi situații, conform Legii 239/2025, respectiv Pachetul 2 fiscal.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Din 2026 apar două noi situații de inactivitate fiscală pentru firme. Ce riscă acestea

În plus, dacă în termen de un an administratorii acelor societăți nu le reactivează, Fiscul va cere dizolvarea.

„Dacă până acum vorbeam de 7 cazuri în care o firmă putea să devină inactivă fiscal, din 2026 vor fi 9 astfel de situații. Cele două apărute se referă la faptul că societatea nu deține un cont de plăți în România (ori la una dintre unitățile Trezoreriei), respectiv nu au fost depuse situațiile financiare anuale în termen de 5 luni de la împlinirea termenului legal pentru depunerea acestora”, a declarat Anamaria Chiru, Tax Partner în cadrul Dobrinescu Dobrev SCA.

ULTIMA ORĂ Nicușor Dan atacă la CCR legea care impune cluburilor cota de 40% sportivi români. Guvernul Bolojan a susținut măsura CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Nicușor Dan atacă la CCR legea care impune cluburilor cota de 40% sportivi români. Guvernul Bolojan a susținut măsura

În acest moment, contribuabilul este declarat inactiv și îi sunt aplicabile prevederile din Codul fiscal privind efectele inactivității dacă se află în una dintre următoarele situații:

1. Nu-și îndeplinește, pe parcursul unui semestru calendaristic, nicio obligație declarativă prevăzută de lege;

2. Se sustrage controalelor efectuate de organul fiscal central prin declararea unor date de identificare a domiciliului fiscal care nu permit organului fiscal identificarea acestuia;

3. Organul fiscal central constată că nu funcționează la domiciliul fiscal declarat;

4. Inactivitatea temporară înscrisă la registrul comerțului;

5. Durata de funcționare a societății este expirată;

6. Societatea nu mai are organe statutare;

7. Durata deținerii spațiului cu destinația de sediu social este expirată.

Decizie discretă - Bolojan mai dă drumul la cheltuieli de personal. Ministerele vor putea transfera, de la alte capitole bugetare, bani pentru drepturi salariale CITEȘTE ȘI Decizie discretă - Bolojan mai dă drumul la cheltuieli de personal. Ministerele vor putea transfera, de la alte capitole bugetare, bani pentru drepturi salariale

O altă noutate ține de faptul că perioada de inactivitate va fi de 1 an. Excepția o reprezintă contribuabilii care își înregistrează inactivitatea la Registrul Comerțului, unde durata maximă este de 3 ani dacă nu își reiau activitatea.

Ce riscă firmele inactive

Două dintre cele mai importante consecințe ale faptului că o firmă poate fi declarată inactivă sunt legate de faptul că nu se acordă dreptul de deducere a cheltuielilor și a TVA aferente achizițiilor efectuate și se anulează înregistrarea în scopuri de TVA.

Reactivarea ar trebui să se facă într-un an. În caz contrar, ANAF va cere dizolvarea acestora.

SURPRIZĂ la Purcari - Victor Bostan, cel care-și leagă numele de relansarea Purcari ca marcă internațională, revine în poziția de director general CITEȘTE ȘI SURPRIZĂ la Purcari - Victor Bostan, cel care-și leagă numele de relansarea Purcari ca marcă internațională, revine în poziția de director general

Cererea de dizolvare se va face atât în situația în care firma nu figurează cu obligații fiscale restante, cât și în situația în care figurează cu datorii, dacă nu este subiectul unor sesizări penale.

Pentru a fi reactivate, societățile vor trebui să-și îndeplinească obligațiile declarative și să nu aibă datorii la Stat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0920 +0.0006+0.01 %
1 USD4.3312 -0.0047-0.11 %
1 GBP5.8138 +0.0133+0.23 %
1 CHF5.4410 -0.0058-0.11 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Cotidianul.ro
Playtech.ro
Cele mai citite