RETROSPECTIVĂ: Principalele evenimente din 2019 în lume

RETROSPECTIVĂ: Principalele evenimente din 2019 în lume
scris 31 dec 2019

Contestări profunde, canicule excepționale, dar, de asemenea, foiletonul Brexitului și procedura destituirii lui Donald Trump au marcat lumea în 2019, relatează AFP, care prezintă cele mai importante evenimente.

CRIZE ÎN AMERICA LATINĂ

Urmărește-ne și pe Google News

În ianuarie, opozantul venezulean Juan Guaido se proclamă președinte interimar, reclamând plecarea lui Nicolas Maduro, a cărui realegere o contestă, într-o țară devastată de o cădere economică și o gravă criză a migrației. El este recunoscut de peste 50 de țări, cu Statele Unite în frunte. Susținut de armată, Maduro rămâne în post, scrie News.ro.

În Haiti, câteva zeci de persoane au murit, de la mijlocul lui septembrie, în manifestații care reclamă demisia președintelui Jovenel Moise, pe fondul unei penurii de carburant.

ULTIMA ORĂ Amânare: Cartelele prepay vor mai putea fi comercializate o perioadă fără obligația prezentării buletinului CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Amânare: Cartelele prepay vor mai putea fi comercializate o perioadă fără obligația prezentării buletinului

În octombrie, Ecuadorul a rămas paralizat aproape  două săptămâni, în urma anulării subvenției la carburanți, până la urmă anulată la rândul ei.

În Chile, Parlamentul decide, la jumătatea lui noiembrie, să lanseze un referendum în vederea revizuirii Constituției moștenite de la dictatura lui Pinochet, după o lună de contestare violentă a inegalităților soicio-economice, soldată cu aproximativ 20 de morți și mii de răniți.

Bolivia anulează, la 24 noiembrie, realegerea contestată a președintelui Evo Morales, după patru săptămâni de proteste soldate cu câteva zeci de morți. Abandonat de poliție și armată, primul președinte indigen al țării demisionează la 10 noiembrie și se exilează în Mexic. denunțând o lovitură de stat.

În Columbia, președintele de dreapta Ivan Duque se confruntă, la rândul său, de la 21 noiembrie, cu o contestare fără precedent, marcată de manifestații masive.

REVOLTE ARABE, RĂZVRĂTIRE ÎN IRAN

La 22 februarie încep în Algeria manifestații masive împotriva candidaturii la un al cincilea mandat a lui Abdelaziz Bouteflika, foarte slăbit în urma unui atac vascular cerebral (AVC) în 2013. La 2 aprilie, președintele demisionează sub presiunea străzii și armatei.

Însă algerienii continuă să manifesteze, reclamând desființarea”sistemului” care conduce țara de la independența sa, în 1962, și plecarea tuturor reprezentanților acestuia, din care face parte și noul președinte Abdelmadjid Tebboune, ales la 12 decembrie într-un scrutin marcat de un absenteism-record.

La 11 aprilie, în Sudan, Omar al-Bashir, aflat la putere de 30 de ani, este destituit de armată după patru luni de revoltă populară declanșată de triplarea prețului pâinii. Reprimarea revoltei se soldează cu 250 de morți potrivit manifestanților. Un Consiliu de tranziție este înființat în august, iar un premier civil este instalat în septembrie.

Primarul Timișoarei Nicolae Robu, trimis în judecată alături de alte opt persoane în dosarul vânzării mai multor imobile, majoritatea situate în centrul vechi al orașului CITEȘTE ȘI Primarul Timișoarei Nicolae Robu, trimis în judecată alături de alte opt persoane în dosarul vânzării mai multor imobile, majoritatea situate în centrul vechi al orașului

În Irak, o contestare începe la 1 octombrie împotriva corupției, șomajului și decăderii serviciilor publice, după care degenerează într-o gravă criză politică. La 1 decembrie, Parlamentul acceptă demisia Guvernului. Aproape 460 de persoane sunt ucise, iar alte 25.000 rănite în reprimare de către forțele de ordine.

În Liban, anunțarea la 17 octombrie a unei taxe - repede anulată - impusă apelurilor efectuate prin mesageria WhatsApp provoacă o puternică reacție populară, antrenând demisia premierului Saad Hariri. Un universitar susținut de puternica mișcare șiită Hezbollah, Hassan Diab, este desemnat să-l înlocuiască, însă această nominalizare nu i-a calmat pe contestatari, într-o țară aflată la marginea falimentului economic.

Iar Iranul a fost teatrul, la jumătatea lui noiembrie, al mai multor revolte, în urma unei scumpiri a benzinei. Potrivit Amnesty International, cel puțin 304 persoane au fost ucise în trei zile, în reprimarea contestării, un bilanț catalogat drept o ”minciună” de către autorități. Cel puțin 7.000 de persoane au fost arestate, potrivit Înaltului Comisariat ONU pentru Drepturile Omului.

SFÂRȘITUL ”CALIFATULUI”, AL-BAGHDADI, UCIS

La sfârșitul lui martie, Forțele Democratice Siriene (FDS), coaliția susținută de Washington și dominată de forțele kurde, cuceresc Baghouz, ultimul bastion sirian al grupării jihadiste Statul Islamic (SI), pecetluind sfârșitul ”califatului”, instaurat în 2014 într-un vast teritoriu, de o parte și de alta a frontierei dintre Siira și Irak.

La 27 octombrie, Donald Trump anunță moartea liderului SI, Abu Bakr al-Baghdadi, într-o operațiune militară americană, în nord-vestul Siriei. Considerat vinovat de multiple atrocități în Irak și în Siria și de atentate sângeroase, al-Baghdadi s-a detonat în satul în care se ascundea.

Însă SI își păstrează celule adormite și continuă să revendice atentate sângeroase.

BOEING ÎN FURTUNĂ

La jumătatea lui martie, avioanele de tip 737 MAX ale constructorului american Boeing sunt blocate la sol în urma prăbușirii a două aeronave aparținând companiei Lion Air și Ethiopian Airlines, soldate cu 346 de morți. Sistemul automatic menit să împiedice avionul să intre în picaj este pus în discuție.

Criza a costat deja aproximativ zece miliarde de dolari constructorul, vizat de plângeri ale victimelor și anchete ale autorităților americane.

La jumătatea lui decembrie este anunțată oprirea producției până la noi ordine. La 23 decembrie, directorul Boeing Dennis Muilenburg demisionează.

SAGA BREXITULUI

Ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană (UE), hotărâtă de britanici în referendumul din 2016, prevăzută inițial la 29 martie 2019 este amânată în trei rânduri, din cauza lipsei unui acord între britanici cu privire la condițiile divorțului.

Deputații resping un acord încheiat cu UE de către premierul Theresa May, iar apoi un al doilea text, încheiat de către succesorul acesteia, Boris Johnson. În urma unei victorii în alegerile legislative anticipate, în decembrie, Boris Johnson obține un prim vot de susținere din partea noii Camere a Comunelor față de acordul său al Brexitului. El speră o adoptare finală la 9 ianuarie, în vederea unei ieșiri din UE la 31 ianuarie 2020.

NOTRE-DAME DIN PARIS ÎN FLĂCĂRI

La 15 aprilie, acoperișul și șarpanta Catedralei Notre-Dame din Paris sunt distruse de un incendiu.

Pompierii reușesc să salveze edificiul gotic. Un lanț uman salvează aproape toate operele și relicvele.

Incendiul unuia dintre cele mai vizitate monumente din Europa provoacă o emoție în întreaga lume, generând promisiuni de donații în valoare de 922 de milioane de euro în vederea reconstruirii, care va necesita ani de zile. Pentru prima oară din 1803, Notre-Dame nu ține o slujbă de Crăciun.

IMAGINEA UNEI GĂURI NEGRE

În aprilie, o echipă internațională de oameni de știință dezvăluie prima imagine a unei găuri negre: o sferă întunecată în mijlocul unui halou strălucitor, în centrul galaxiei M87, la aproximativ 50 de milioane de ani lumină de Terra.

ESCALADARE CU IRANUL

În mai, Teheranul începe să se dezangajeze din acordul internațional încheiat la Viena în 2015 cu privire la programul său nuclear, ca ripostă față de retragerea Statelor Unite în 2018 și reimpunerii sancțiunilor americane.

Presiunea crește între Washington și Teheran în urma unor sabotaje și atacuri ale unor nave la Golful Persic, imputate Iranului, care dezminte.

La 14 septembrie, atacuri vizând infrastructuri petroliere în Arabia Saudită sunt revendicate de rebeli huthi din Yemen, susținuți de Teheran.

Teheranul a depășit, în decurs de șase luni, stocul de uraniu îmbogățit prevăzut de acordul nuclear, nivelul îmbogățirii uraniului și cantitatea de apă grea autorizate și și-a modernizat centrifugele.

ULTIMA ORĂ Amânare: Cartelele prepay vor mai putea fi comercializate o perioadă fără obligația prezentării buletinului CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Amânare: Cartelele prepay vor mai putea fi comercializate o perioadă fără obligația prezentării buletinului

MANIFESTAȚII LA HONG KONG

Hong Kongul se confruntă, din iunie, cu cea mai gravă criză de la retrocedarea sa Chinei, în 1997, cu manifestații aproape zilnice, tot mai violente, împotriva amestecului denunțat drept tot mai mare al Beijingului.

Contestarea s-a născut din opoziția față de un proiect de lege, abandonat ulterior, care autoriza extrădările către China. Manifestanții și-au lărgit revendicările, reclamând, între altele, un sufragiu universal veritabil și o anchetă independentă cu privire la violențele poliției.

La 24 noiembrie, candidații în favoarea democrației obțin o victorie zdrobitoare în alegerile locale, dezmințind afirmația autorităților potrivit căreia majoritatea tăcută se opune manifestanților.

PLANETA SE ÎNCĂLZEȘTE

Iulie 2019 este cea mai caldă lună înregistrată vreodată, cu recorduri de temperatură în Europa și la Polul Nord. În august, Islanda spune adio primului său ghețar dispărut, în timp ce alți 400 sunt amenințați.

În august și septembrie, incendii devastează regiuni întregi din Amazonia, din cauza despăduririi, provocând critici dure față de politica președintelui brazilian de extremă dreapta Jair Bolsonaro. Australia înfruntă în noiembrie și decembrie incendii fără precedent și bate, de asemenea, recorduri de căldură.

Tânăra activistă ecologistă suedeză Greta Thunberg, desemnată ”personalitatea anului” de revista Time, unește milioane de persoane în mișcarea sa "Fridays for Future".

DEZANGAJARE AMERICANĂ

La începutul lui august, Statele Unite ies din Tratatul armamentului nuclear cu rază intermediară de acțiune (INF), pe care l-au încheiat în timpul Războiului Rece cu Moscova.

În numele ”Americii mai întâi”, Donald Trump multiplică dezangajările pe scena multilaterală: retragerea din nord-estul Siriei, oficializarea retragerii din Acordul de la Paris de luptă împotriva modificărilor climatice, lansarea unui război comercial fără milă cu partenerii săi, mai ales UE și China - a cărei economie încetinește puternic.

Beijingul și Washingtonul anunță, la jumătatea lui decembrie, un armistițiu în războiul lor comercial, dezvăluind un acord comercial care urmează să fie semnat la începutul lui ianuarie.

”IMPEACHMENT”

Democrații din Camera Reprezentanților lansează, la 24 septembrie, o procedură de destituire ("impeachment") a lui Donald Trump, suspectat de abuz de putere, după ce a cerut Ucrainei să ancheteze cu privire la democratul Joe Biden, un potențial adversar în alegerile prezidențiale din 2020.

Președintele american este inculpat la 18 decembrie de Cameră, majoritar democrată, care adoptă prin vot "impeachment"-ul său cu privire la ”abuz de putere” și ”obstrucționarea bunului mers al (activității) Congresului”.

Senatului îi revine să-l judece, cel mai probabil în ianuarie. Însă republicanii, majoritari în Camera superioară, au intenția fermă de a-și achita președintele.

OFENSIVĂ TURCĂ ÎN SIRIA

Turcia lansează la 8 octombrie o ofensivă împotriva miliției kurde Unitățile Protecției Poporului (YPG), aliata Occidentului în lupta antijihadistă, însă catalogată drept ”teroristă” de Ankara din cauza legăturilor sale cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK).

Operațiunea, lansată după anunțul lui Donald Trump cu privire la retragerea trupelor americane din nord-estul Siriei, provoacă un val de condamnări internaționale.

Ankara pune capăt, două săptămâni mai târziu, operațiunii, în urma a două acorduri negociate separat cu Statele Unite și Rusia, care prevăd retragerea YPG din majoritatea pozițiilor pe care le dețin la frontiera siriano-turcă.

CRIZĂ SOCIALĂ ÎN FRANȚA

De la 5 decembrie, Franța se confruntă cu un important conflict social împotriva unui proiect de reformare a pensionării, cu o grevă prelungită în transportul public.

Guvernul vrea să fuzioneze în cadrul unui sistem ”universal” cele 42 de regimuri de pensionare existente, suprimând ”regimurile speciale”, între care cele de la metroul parizian și de la compania feroviară SNCF. Proiectul include o puternică stimulare să se muncească până la vârsta de 64 de ani, după vârsta ”legală” de pensionare de 62 de ani.

Această criză, care continuă în perioada Crăciunului, intervine în urma mișcării ”Vestelor galbene”, care a zguduit țara la sfârșitul lui 2018, contestând uneori în mod violent politica socială și fiscală a Guvernului. În total 11 persoane au fost ucise în marja manifestațiilor, soldate cu aproximativ 2.500 de răniți în rândul manifestanților și 1.800 în rândul forțelor de ordine.

”GAFA” SUB PRESIUNE

În Statele Unite și în Europa, giganții Internetului Google, Apple, Facebook și Amazon (GAFA), criticați pe tema protecției datelor personale sau pozițiilor dominante (piața publicitară, căutarea online, comerțul online) fac obiectul unor anchete, amenințări cu desființarea și amenzi (cinci miliarde de dolari pentru Facebook în Statele Unite).

Un conflict dur opune giganții web-ului presei pe tema remunerării conținuturilor de presă pe care le preiau, captând esențialul veniturilor din publicitate online. În Franța, Google și Facebook refuză să plătească presei ”drepturi conexe”, un mecanism de împărțire a veniturilor, prevăzut de transpunerea unei directive europene adoptate la sfârșitul lui martie.

viewscnt
Afla mai multe despre
abu bakr al-baghdadi
boeing
notre-dame