Administratorul american de active BlackRock ar putea recâștiga sprijinul republicanilor, după ce a achiziționat două porturi strategice de pe ambele maluri ale Canalului Panama, într-o tranzacție de 22,8 miliarde de dolari, de la compania CK Hutchison din Hong Kong, transmite Reuters.
Președintele Donald Trump a lăudat acordul în discursul său din Congres, oferind BlackRock și CEO-ului său, Larry Fink, capital politic pentru a-și repara relațiile cu republicanii. Până acum, BlackRock fusese interzisă sau restricționată de mai multe state conduse de republicani în gestionarea fondurilor publice, din cauza politicilor sale privind investițiile ESG (mediu, social, guvernanță corporativă), scrie News.ro.

Schimbare de poziție în statele republicane
Acum, oficialii unor state republicane își reconsideră poziția. Daniel Elliott, trezorierul statului Indiana, care anul trecut a exclus BlackRock dintr-un contract de aproape 1 miliard de dolari, a declarat că ar putea lua din nou în considerare compania pentru viitoare contracte. Alți oficiali republicani ar fi, de asemenea, încurajați de implicarea BlackRock în această tranzacție.
Într-o declarație, Glenn Hegar, trezorierul statului Texas, a descris investiția BlackRock în Panama drept ”o dezvoltare pozitivă pentru Texas, având în vedere poziția sa ca principal stat american pentru comerțul internațional.”
Totuși, el a precizat că această tranzacție nu influențează procesul în curs de evaluare a firmelor aflate pe lista neagră din cauza politicilor lor privind energia fosilă.
Strategia BlackRock și impactul asupra relației cu republicanii
Cu 11,6 trilioane de dolari în administrare, BlackRock joacă un rol esențial pe piețele financiare globale. Deși inițial și-a intensificat sprijinul pentru politicile de reducere a emisiilor și diversitate în consiliile de administrație, compania a început să se retragă din aceste inițiative după victoria lui Trump în alegerile din noiembrie 2024.
Printre măsurile recente, BlackRock s-a retras dintr-un grup industrial dedicat obiectivului net-zero și a eliminat unele dintre criteriile de diversitate pentru consiliile de administrație.
Gernot Wagner, economist specializat în schimbări climatice la Universitatea Columbia, a declarat că implicarea BlackRock în preluarea porturilor panameze va convinge unii dintre aliații lui Trump să o privească mai favorabil.
”Așa funcționează lumea: oferi ceva, primești ceva”, a spus Wagner. Cu toate acestea, a avertizat că influența reală a tranzacției asupra sprijinului republican rămâne incertă, având în vedere natura imprevizibilă a politicii lui Trump.

BlackRock mai are de lucru pentru a recâștiga încrederea republicanilor
Deși achiziția porturilor i-a adus puncte importante în relația cu republicanii, BlackRock continuă să fie sub presiune legală. În noiembrie, procurorul general al Texasului, Ken Paxton, alături de oficiali din alte 10 state, a dat în judecată BlackRock pentru încălcarea legislației antitrust prin activismul său climatic.
Ted Cruz, senator republican din Texas și președintele Comisiei pentru Comerț, care a investigat legăturile Chinei cu Canalul Panama, a declarat că vede achiziția BlackRock drept un lucru pozitiv, dar că dorește să analizeze mai atent detaliile acordului.
Întrebat dacă acest lucru îl face să aibă o părere mai bună despre CEO-ul Larry Fink, Cruz a răspuns sec: ”Nu este un comunist chinez.” Iar BlackRock este o variantă mai bună? ”Fără îndoială,” a spus Cruz.