Reacția unui specialist român în scandalul Bâstroe: Nu se întâmplă nicio secare a Deltei fiindcă se draghează acolo, e o trăsnaie din punct de vedere științific

Reacția unui specialist român în scandalul Bâstroe: Nu se întâmplă nicio secare a Deltei fiindcă se draghează acolo, e o trăsnaie din punct de vedere științific
scris 28 feb 2023

Alfred Vespremeanu, director al Stațiunii de cercetări marine și fluviale Sf. Gheorghe a declarat în emisiunea Proiect de Țară-România, de la Prima News că nu se întâmplă nicio secare a Deltei fiindcă se draghează pe brațul Bâstroe, este o trăznaie din punct de vedere științific. Cred că intenția Ucrainei este de a putea naviga cu nave de pescaj mare până în portul lor principal de pe brațul Chilia, care este Izmail, a mai spus el.

”În cazul ăsta, din ce știm cu situganță, la gura de intrare în brațul Bîstroe este o acțiune de dragare, adică de creștere a adâncimilor de la 4 metri la 8 metri. La capătul brațului lui Chilia, cel mai scurt este brațul Bîstroe, la gura lui de vărsare are loc această adâncire prin dragare, Nu este periculoasă pentru natură, în primul rând sendimentele sunt extrem de tinere, se depun de la o zi la alta, nu formează un suport biologic, sunt predominant nisipoase. Impactul unei dragări la o gură de vărsare de tip Bâstroe este unul categoric local, în niciun caz nu afectează starea Deltei Dunării”, a spus Vespremeanu.

Urmărește-ne și pe Google News
DOCUMENT Poșta vrea să concedieze 300 de angajați în acest an. Circa 100 de oameni ar pleca pe cale naturală în fiecare lună CITEȘTE ȘI DOCUMENT Poșta vrea să concedieze 300 de angajați în acest an. Circa 100 de oameni ar pleca pe cale naturală în fiecare lună

Specialistul a comentat și informația privind riscul unei secări a Deltei din cauza acestor lucrări. ”Nici măcar cu unu la mie nu se poate întâmpla procesul acesta, nivelul apelor din Deltei Dunării este controlat de nivelul Mării Negre și de nivelul de intrare al Dunării în Deltă și nu de cât de adâncă este o gură de vărsare sau alta. Poate să fe și de 100 de metri, asta nu afectează nivelul apei în Deltă este o trăznaie din punct de vedere științific”, a spus Alfred Vespremeanu.

”Sentimentul unora că ar putea să se usuce Delta este fiindcă poate văd ei uneori aceste lacuri care nu mai arată a lacuri, arată a mlaștină dar nu are legătură cu Ucraina, are legătură cu noi. (..) O deltă, pentru a menține aproape de forma inițială înseamnă că îi controlezi fluxul de sedimente, prin dragaje. De exemplu, pe termen lung, decenii, va trebui să creștem debitele brațelor Sulina și Sfântul Gheorghe. Astăzi nu se schimbă nimic, nu se întâmplă nicio secare a Deltei fiindcă se draghează la gura lui Bâstroe și mai departe, dacă are loc o redistribuire a apei pe brațe, asta se va întâmpla în defavoarea brațelor vecine ale lui Bîstroe, nu brațul Chilia”, a mai explicat el.

Întrebat dacă partea română ar cunoaște dacă draghează în zonă, specialistul a spus: ”Noi știm oricum ce se întâmplă, există pe coasta românească sisteme, partea maritimă, unde cunoaștem pe zeci de km, vedem, este o tehnică vizuală în care vezi ce se întâmplă, informația asta există în statul român. Noi am știut de la prima cupă dragată”.

Despre intenția părții ucrainene, specialistul a spus: ”Cred că intenția lor este de a putea naviga cu nave de pescaj mare până în portul lor principal de pe brațul Chilia, care este Izmail”, arată News.ro.

viewscnt
Afla mai multe despre
alfred vespremeanu
canalul bastroe