Președintele Klaus Iohannis efectuează miercuri o vizită oficială în Marea Britanie, a cărei agendă include o întâlnire cu premierul Theresa May și participarea la dineul organizat cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani de către Prințul Charles.
"Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va efectua, la data de 14 noiembrie a.c., o vizită oficială în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Cu acest prilej, Președintele României va avea o întrevedere cu Prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, doamna Theresa May", anunța săptămâna trecută Administrația Prezidențială, scrie News.ro.
Temele abordate vor viza relația bilaterală, stadiul negocierilor privind Brexit, prioritățile Președinției române a Consiliului Uniunii Europene, cooperarea în sfera securității și apărării, precum și agenda regională.
Totodată, la invitația Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, reședintele Iohannis va participa la recepția și dineul organizate cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani de către Alteța Sa Regală Charles, Prinț de Wales.