Premierul scoțian Nicola Sturgeon i-a scris premierului britanic Theresa May o scrisoare prin care îi cere oficial să permită organizarea unui al doilea referendum pentru independența Scoției, înainte de ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, transmite Reuters.
Rezultatul referendumului pentru Brexit din iunie 2016 pune sub semnul întrebării viitorul Marii Britanii, pentru că Anglia și Țara Galilor au votat în favoarea ieșirii din Uniunea Europeană, în timp ce Scoția și Irlanda de Nord pentru rămânere, scrie News.ro.
Parlamentul scoțian a votat marți pentru organizarea unui referendum referitor la separarea de Marea Britanie în 2018 sau 2019, dar guvernul britanic trebuie să își dea acordul înainte ca scrutinul să poată avea loc.
După ce și-a asigurat mandatul din partea Parlamentului scoțian, Sturgeon i-a trimis o scrisoare lui May prin care îi solicită oficial să înceapă discuțiile pentru facilitarea votului, ceva ce guvernul britanic a anunțat deja că va respinge.
CITEȘTE ȘI România, țara cu cei mai mulți proprietari de locuințe, dar și cu cele mai aglomerate gospodării din Uniunea EuropeanăGuvernul Scoției a publicat pe pagina sa de Twitter o fotografie a lui Sturgeon stând telaxată pe o canapea, cu mesajul ”premierul Nicola Sturgeon, la Bute House, Edinburgh, lucrând la proiectul final al scrisorii Section 30 adresată premierului Theresa May”.
Ordinul Section 30 este mecanismul oficial prin care guvernul britanic ar da temporar dreptul Adunării Scoțiene să organizeze un referendum.
Potrivit presei, scrisoarea va fi trimisă premierului May în cursul zilei de vineri.
Scoțienii au respins independența la referendumul din 2014 cu 55% la 45%, dar Sturgeon afirmă că circumstanțele s-au schimbat de atunci pentru că, în timp ce Marea Britanie în ansamblul ei a a votat în favoarea Brexitului, scoțienii au susținut rămânerea în UE.
May a spus că nu este momentul potrivit pentru organizarea unui nou referendum în timpul negocierilor complexe de doi ai pentru ieșirea din UE.
Fotografia lui Sturgeon a fost publicată la două zile după apariția unei fotografii similare a lui May, semnând scrisoarea prin care a declanșat oficial procesul de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană.
În fotografie, May este așezată la biroul din Downing Street, având în spate un ceas, steagul britanic și un tablou în ulei care îl înfățișează pe primul premier britanic, Robert Walpole.