UE oferă Marii Britanii negocieri comerciale înainte de Brexit, dar cu condiții pentru tranziție

UE oferă Marii Britanii negocieri comerciale înainte de Brexit, dar cu condiții pentru tranziție
scris 31 mar 2017

Uniunea Europeană este dispusă să negocieze cu Marea Britanii un acord comercial înainte ca cele două părți să stabilească termenii finali ai Brexit, arată recomandările distribuite vineri statelor membre, transmite Reuters.

În cadrul unei abordări etapizate, Marea Britanie trebuie să arate ”progrese suficiente” pentru acordul de separare, în prima fază a negocierilor, iar statele UE vor putea să accepte lansarea negocierilor comerciale în a doua fază, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Aceste concesii făcute premierului britanic Theresa May la două zile după ce aceasta a declanșat procesul oficial de negociere pe parcursul a doi ani a retragerii din UE sunt însoțite de elemente care ar putea fi considerate de May mai puțin atrăgătoare.

Acestea includ insistența ca în timpul perioadei de tranziție care va urma probabil după ieșirea din UE a Marii Britanii, în 2019, și înainte de finalizarea acordului comercial, Regatul Unit să accepte reglementările UE, inclusiv contribuțiile la buget și supravegherea judiciară, care sunt principalele motive pentru care britanicii au votat pentru Brexit în iunie anul trecut.

Dacă Marea Britanie va rămâne parte a pieței unice o perioadă după Brexit, va trebui să respecte cele patru libertăți fundamentale, ceea ce ar însemna acceptarea imigranților de pe continent.

Proiectul de recomandări văzut de Reuters după ce a fost distribuit celor 27 de state membre, vineri, ar putea fi revizuit într-o anumită măsură în următoarea lună, înainte de a fi adoptat de liderii acestora, la un summit din 29 aprilie.

Sindicaliștii bancari față cu noul dușman de clasă: robotul CITEȘTE ȘI Sindicaliștii bancari față cu noul dușman de clasă: robotul

Între alte elemente ale documentului de opt pagini, pe care Tusk îl va prezenta într-o conferință de presă, este o prioritate eliminarea incertitudinilor legale referitoare la expații din UE care trăiesc în UE și Marea Britanie. Potrivit proiectului, drepturile obținute înainte de intrarea în vigoare a Brexit trebuie să fie menținute.

Răspunzând la avertismentul lui May, că ar prefera să se retragă fără un acord, decât cu unul prost, UE ar trebui să fie pregătită pentru un astfel de rezultat, se arată în document, dar și să se asigure că asta nu se va întâmpla, pentru că ar fi în interesul ambelor părți.

Recomandările vor forma baza mandatului negociatorului șef al UE, Michel Barnier. Acesta anticipează că negocierile vor fi lansate la începutul lunii iunie, având la dispoziție 16 luni pentru a finaliza baza tratatulu ide retragere, care s poată fi ratificat de parlamentarii ambelor părți la timp pentru Brexit, în martie 2019.

viewscnt
Afla mai multe despre
brexit
marea britanie
ue
acord comercial