Lumea ar putea beneficia, până în decembrie, de primul tratat global pentru reducerea poluării cu plastic, relatează marți AFP. În cazul nu se face nimic în acest sens, este de așteptat ca prezența plasticului să se tripleze până în 2060, potrivit Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Cum s-a ajuns aici? Care sunt efectele asupra mediului și climei?
- Producția globală de plastic -
Începând din anii 1950, producția globală de polimeri sintetici, pe bază de petrol sau gaze fosile, a crescut de 230 de ori, conform OCDE. Aceasta s-a dublat între 2000 și 2019, la 460 de milioane de tone, crescând mai rapid decât alte produse de bază, oțel, aluminiu sau ciment, scrie Agerpres.
Până în 2060, în cazul în care nu se iau măsuri, organismul internațional prevede că producția totală a plasticului va fi aproape triplă, ajungând la 1,2 miliarde de tone.
Creșterea a avut loc în principal în Statele Unite, Orientul Mijlociu și China.
Europa a produs 55 milioane de tone în 2020, în scădere cu 5% comparativ cu 2019.
- Consumul global de plastic -
Pandemia și crizele care au urmat au avut două efecte principale și opuse asupra consumului: pe de o parte, creșterea vertiginoasă a utilizării plasticului de unică folosință în domeniul sanitar, vânzările de alimente și comerțul online; pe de altă parte, reducerea din 2020 a consumului în sectoare legate de încetinirea economiei globale și de inflație, precum comerțul cu ridicata, industria auto și domeniul construcțiilor.
- Producția globală de deșeuri -
Producția de deșeuri din plastic a crescut de mai bine de două ori în 20 de ani, trecând de la 156 milioane de tone în 2000 la 353 milioane de tone în 2019. Se preconizează că aceasta se va tripla până la 1,014 miliarde de tone până în 2060, conform previziunilor OCDE.
Mai mult de două treimi sunt obiecte a căror durată de viață este mai mică de cinci ani: ambalaje, produse de larg consum, textile.
În 2019, 22 de milioane de tone de plastic au fost aruncate în mediul înconjurător, inclusiv 6 milioane de tone în râuri, lacuri și oceane, potrivit OCDE. Plasticul reprezintă "cel puțin 85% din totalul deșeurilor marine", potrivit Organizației Națiunilor Unite (ONU).
Majoritatea celor 22 de milioane de tone (82%) este legată de o gestionare defectuoasă a deșeurilor. Partea rămasă se datorează abraziunii și pierderilor de microplastice (12%), deșeurilor abandonate (5%) și activităților maritime (1%).
Până în 2060, OCDE estimează că volumul deșeurilor din mediul înconjurător se va dubla până la 44 milioane de tone, acestea fiind în principal macroplastice (87% din deșeuri). Pe de altă parte, ponderea microplasticelor va fi "mai mult decât dublă în greutate absolută, acestea urmând să reprezinte 13% din deșeurile din mediu până în 2060".
Până în prezent, 139 milioane de tone de plastic s-au acumulat în mediile acvatice de pe planetă, dintre care 1,7 milioane de tone în oceane, la sfârșitul unui proces lung care poate dura ani și care "alterează în mod fundamental ecosistemele marine și terestre", potrivit OCDE.
Din cifra totală, doar 9% din plasticul la nivel global este reciclat, 19% este incinerat și aproape 50% ajunge în gropile de gunoi controlate. Restul de 22% este abandonat în gropile de gunoi ilegale, incinerat în aer liber sau eliberat în mediu.
Țările OCDE bogate contribuie cu 14% la emisiile globale, dar cu 36% la emisiile de microplastic.
Țările non-OCDE sunt responsabile de 86% din cantitatea de plastic aruncată, în principal din cauza unei gestionări defectuoase a deșeurilor, care sfârșesc în mediul înconjurător.
- Impactul asupra mediului, climei... -
Impactul asupra mediului, sănătății, climei și sănătății umane asociat materialelor plastice "se agravează considerabil", a notat OCDE. Deșeurile de plastic acumulate în mediul înconjurător nu sunt biodegradabile, au nevoie de sute de ani pentru a se descompune și produc micro și nanoplastice.
Ele "sufocă speciile marine, au un impact negativ asupra solurilor, otrăvesc apele subterane" și pot avea "repercusiuni grave asupra sănătății", potrivit ONU.
"Particulele de plastic sunt peste tot, în apa de la robinet, în apa pe care o bem, în apele subterane", a avertizat Greenpeace.
Materialele plastice contribuie și ele la criza climatică - în 2019 au generat 1,8 miliarde de tone de emisii de gaze cu efect de seră, sau 3,4% din emisiile globale, 90% dintre acestea provenind din producția și transformarea materialelor plastice din materii prime fosile, potrivit ONU și OCDE.