Percheziții la persoane suspectate că au solicitat pe nedrept ajutoare, susținând că activitatea le-a fost afectată de pandemia de coronavirus

Percheziții la persoane suspectate că au solicitat pe nedrept ajutoare, susținând că activitatea le-a fost afectată de pandemia de coronavirus
scris 22 feb 2023

Polițiștii și procurorii fac 9 percheziții în județele Dâmbovița și Argeș, la persoane suspectate că au solicitat pe nedrept ajutoare, susținând că activitatea le-a fost afectată de pandemia de coronavirus. 85 de persoane sunt căutate pentru a fi audiate.

”În această dimineață, 22 februarie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au pus în aplicare 9 mandate de percheziție domiciliară, opt dintre acestea fiind în județul Dâmbovița și unul în județul Argeș. De asemenea, vor fi puse în aplicare 85 de mandate de aducere, urmând ca persoanele depistate să fie conduse la sediul poliției, pentru audieri”, a transmis IPJ Dâmbovița.

Urmărește-ne și pe Google News
PROFIT NEWS TV Antreprenor de România - Mădălina Sumedrea, fondator Casa Matteo: Când avem prea multă cerere, când nu avem deloc. Un business dificil în faza incipientă comparativ cu alte afaceri. CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Antreprenor de România - Mădălina Sumedrea, fondator Casa Matteo: Când avem prea multă cerere, când nu avem deloc. Un business dificil în faza incipientă comparativ cu alte afaceri.

Sursa citată a rpecizat că dosarul vizează săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, fals în declarații, scrie News.ro

”Din investigațiile efectuate, s-a stabilit faptul că, în perioada noiembrie 2020 - martie 2021, prin sprijinul administratorilor a două societăți comerciale, s-ar fi întocmit în fals contracte de prestări servicii prin intermediul cărora s-ar fi atestat că, pe fondul pandemiei de COVID-19, ar fi fost afectată activitatea artistică desfășurată”, au mai transmis polițiștii.

Aceștia precizează că, ulterior, în baza documentelor întocmite, s-ar fi obținut indemnizații necuvenite de la Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială, fiind creat un prejudiciu de peste 440.000 de lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
percheziții
coronavirus