Donald Trump duce milioane de americani în ruină financiară, lăsându-i fără mâncare și alte protecții de bază, în timp ce cheltuie sume enorme pentru cei foarte bogați, a avertizat raportorul special al Organizației Națiunilor Unite (ONU) pentru sărăcie, scrie The Guardian.
Philip Alston, raportorul special ONU care supraveghează sărăcia extremă de pe glob, a criticat dur situația din SUA. El a avertizat că Trump duce SUA spre o ”schimbare dramatică a direcției” prin care sunt recompensați cei bogați în timp ce cei dezavantajați sunt pedepsiți fiindcă le este blocat accesul la necesitățile de bază, scrie News.ro.
„Este un atac sistematic la programul de ajutor social al SUA care subminează siguranța socială a celor care nu se pot descurca singuri. Odată ce înlături orice angajament al guvernului, ajungi rapid la cruzime”, a afirmat Alston, pentru The Guardian.
CITEȘTE ȘI Uniunea Europeană a inițiat procedurile legale la OMC împotriva SUA privind tarifele la oțel și aluminiuMilioane de americani care deja au probleme în a se descurca, ar putea ajunge la „ruină”, a avertizat Alston.
„Dacă tichetele de masă, accesul la Medicaid și subvențiile pentru locuințe sunt tăiate, atunci efectul asupra celor dezavantajați va fi drastic”, a precizat el.
Rugat să definească „ruină”, Alston a răspuns: „Fără acces la mâncare și la sistemul de sănătate”.
Afirmațiile lui Alston fac parte din raportul său privind sărăcia extremă din SUA care va fi prezentat Consiliului pentru Drepturile Omului al ONU la sfârșitul lui iunie.
Câștigător al premiului Nobel pentru economie, Joseph Stiglitz, a afirmat că este foarte important ca observatorii internaționali să vorbească despre impactul lui Trump: „Această administrație a moștenit o situație rea a inegalității în SUA și acum doar o înrăutățește. Ce este atât de deranjant este că Trump, în loc să ia măsuri pentru a ameliora problema, ia măsuri care o agravează”.
Printre măsurile criticate se află și decizia republicanilor de a relaxa taxele pentru corporații.
Alston numește SUA „un tărâm al contrastelor”, găzduind unul din patru dintre cei 2.208 miliardari ai lumii.
Totuși, 40 de milioane de americani trăiesc în sărăcie. Peste cinci milioane se află în situația unei sărăcii extreme, care este asociate de obicei cu țările aflate în curs de dezvoltare.