Un judecător federal din Texas a stabilit că Affordable Care Act, sistemul de sănătate american cunoscut sub numele de "Obamacare", este anticonstituțional, din cauza unei dispoziții care obligă cetățenii americani să subscrie la o asigurare de sănătate, relatează Reuters.
Judecătorul Reed O'Connor de la tribunalul districtual de la Forth Worth, la vest de Dallas, a dat dreptate unei coaliții de 20 de state, potrivit cărora Obamacare este caducă de la reforma fiscală de mare amploare din 2017, care suprimă amenzile pe care le au de plătit persoane fizice care nu subscriu la o a sigurare de sănătate.
Această hotărâre urmează să fie contestată în justiția federală, iar cazul poate ajunge la Curtea Supremă, scrie News.ro.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Coaliția care contestă validitatea juridică a Obamacare este condusă de către doi procurori republicani, ”Attorney General” din Texas Ken Paxton și Brad Schimel din Wisconsin.
După adoptarea legii, în 2010, menită să ofere o asigurare pe caz de boală americanilor care nu aveau una din cauza sărăciei, republicanii și-au multiplicat criticile la adresa Obamacare, iar Donald Trump a făcut din abrogarea acestei reforme-far a predecesorului său democrat Barack Obama unul dintre marile obiective ale mandatului său.
Potrivit judecătorului O'Connor, obligația asigurprii ar constitui o parte ”esențială” a Obamacare și suprimarea amenzilor din cauza nedeținerii unei asigurări de sănătate fac întreaga lege anticonstituțională.
O purtătoare de cuvânt a procurorului general din California, care face parte din grupul democrat care apărăr legea, a anunțat că Xavier Becerra va face apel împotriva hotărârii.
Legea va rămâne în vigoare până când se va pronunța Curtea Supremă, a declarat o purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, care a adăugat că se așteaptă să fie sesizată cea mai înaltă jurisdicție a Statelor Unite.
Donald Trump a salutat hotărârea, pronunțată vineri.
”Trebuie, acum, ca Congresul să adopte o lege PUTERNICĂ care să furnizeze un sistem de sănătate GENIAL și să protejeze condițiile preexistente”, a scris miliardarul republican pe Twitter.
Liderul democraților în Senat Chuck Schumer și-a exprimat speranța, citat într-un comunicat, ca hotărârea să fie infirmată.
Aproape 12 milioane de cetățeni americani au subscris la o asigurare de sănătate, în 2018, în cadrul Obamacare, potrivit datelor guvernamentale comunicate în aprilie.