Președintele rus Vladimir Putin, omologul său chinez Xi Jinping și premierul indian Narendra Modi folosesc toți ca pe o mantra sintagma "lume multipolară", dar dincolo de o voința de a reduce dominația occidentală nu este sigur că viziunile lor sunt convergente, comentează France Presse într-o amplă analiză.
Liderii acestor mari țări revendică o putere demiurgică asupra problemelor lumii, văzând în aceasta o democratizare a ordinii mondiale față de ceea ce consideră că ar fi ”dictatul american”, scrie Agerpres.
11 septembrie - Maratonul Impactul fiscalitații în economie. Parteneri: ARB, CEC Bank, CITR
24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a. Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast
30 septembrie - Eveniment Profit.ro e-commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a. Parteneri: CEC Bank, ContentSpeed
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-al Parteneri: Raiffeisen Bank
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris Romania
„Noi trebuie să pledăm în comun pentru o lume multipolară, egală și ordonată”, declara președintele chinez Xi Jinping la începutul lunii iulie la summitul Organizației Cooperării de la Shanghai (OCS).
„Toți participanții se angajează pe calea formării unei ordini mondiale multipolare echitabile”, insista de asemenea președintele rus Vladimir Putin cu același prilej.
„Noua ordine mondială este multipolară”, asigura la rândul său, la sfârșitul anului 2023, premierul indian Narendra Modi.
Potrivit șefului statului rus, invazia sa în Ucraina nu este imperialism, ci o luptă împotriva hegemoniei americane în Europa, notează AFP. Beijingul, care are propriile sale ambiții în zona Asia-Pacific, pare să găsească în aceasta ceea ce caută. Și aceste discursuri se bucură de succes și în alte părți, în special în Africa, căci în spatele cuvântului „multipolar” se află exasperarea provocată de cinci secole de dominație occidentală asupra problemelor lumii, în opinia lor.
Este o formă de revanșă pentru acești lideri autoritari aflați în fruntea unor țări marcate de prăbușirea URSS, de colonialism și de un capitalism globalizat aflat în serviciul, înainte de toate, al intereselor occidentale, în opinia lor.
Ei împărtășesc „viziunea comună a aprecierii simultane a sfârșitului unei epoci occidentale”, relevă Jean-Marc Balencie, responsabil al website-ului Horizons 2035. Dar această constatare nu semnifică o ambiție unificată pe termen lung. Aceasta „deschide calea către alternative multiple, întrucât candidații la leadership au interese contradictorii”, afirmă el.
„Multe țări spun că vor o lume multipolară”, explică Stephen Wertheim, de la Carnegie Endowment for International Peace, dar Moscova, Beijingul și New Delhi nu știu „precis ce fel de ordine, în special instituțională, vor să atingă în 20 de ani”.
Respingerea Occidentului „nu înseamnă că ele împărtășesc aceeași viziune asupra a ceea ce ar trebui să fie alternativa”, completează Yun Sun, co-directoare a programului China și Asia de Est de la Centrul Stimson din Washigton.
Doctrinele oficiale sunt pline de promisiuni pompoase. „Trebuie să construim parteneriate în care țările să se trateze reciproc pe picior de egalitate”, promite Beijingul în documentul său care îi încadrează propunerile „pentru un viitor comun” din 2023.
Moscova vrea, la rândul său, să promoveze „majoritatea mondială” în fața „miliardului de aur” care ar fi occidentalii.
„Semnul vremurilor îl reprezintă tendințele centripete în dezvoltarea comunităților și regiunilor civilizaționale neoccidentale”, apreciază teoreticianul rus Serghei Karaganov într-un important raport la sfârșitul anului 2023, intitulat „Politica Rusiei în relația sa cu lumea globală”.
Potrivit acestuia, „prioritățile instituționale sunt următoarele: dezvoltarea propriilor organizații pentru țările ‘majorității mondiale’ în care țările occidentale nu sunt reprezentate”, referindu-se la BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud) și la OCS, dar și „crearea accelerată a unor platforme tehnologice” între aceste țări și „expansiunea intensivă a contactelor în domeniul educației și al științei”.
Dar lumea neoccidentală nu este un monolit, rivalitățile sunt de asemenea foarte vizibile: în Asia de Sud-Est, ambițiile chineze îngrijorează; în fostul imperiu sovietic, pretențiile rusești suscită temeri; iar tensiunile sino-indiene sunt un alt exemplu de rivalitate.
Dacă Rusia a făcut alegerea unei rupturi totale de Washington și Europa, nicio altă putere nu a urmat-o.
„Sudul global încorporează numeroase țări și blocuri care își au propriile lor interese”, rezumă Yun Sun.
Această multipolarizare este de asemenea plină de necunoscute. Se poate transforma în fractură – de exemplu, „instigarea chinezilor care împing evoluția propriilor lor norme tehnologice împotriva celor generate de occidentali”, avertizează Balencie. Sau „balcanizarea internetului”, cu sisteme izolate în China, în Rusia, în Iran.
În domeniul financiar, rușii și chinezii vor să scoată fluxurile mondiale de sub influența dolarului, dar este oare aceasta acceptabilă pentru indieni să vadă yuanul devenind monedă de referință? Și care țară va dori să aibă rezerve substanțiale de ruble, o monedă foarte instabilă?
Pentru țările terțe, multipolaritatea oferă „alternative la tete-a-tete-ul cu Occidentul”, explică Balencie.
„Țările mici doresc să-și păstreze suveranitatea , obținând în același timp ajutor în materie de securitate și economie din partea marilor puteri”, rezumă astfel Wertheim, și în fața mai multor opțiuni „ele ar putea miza pe un bloc împotriva altuia, dar ar risca să ajungă sub controlul unuia”.
„Cuvântul multipolaritate evocă egalitate, dar este înșelător. Pentru China, Rusia și India, lumea rămâne ierarhizată”, avertizează în încheiere experta Yun Sun.
