Monitorizarea aerului: Valori ale dioxidului de azot de peste 5 ori mai mari față de recomandările OMS, în București. ”E nevoie de intervenții la nivelul întregului oraș pentru a reduce poluarea provocată de mașini”

Monitorizarea aerului: Valori ale dioxidului de azot de peste 5 ori mai mari față de recomandările OMS, în București. ”E nevoie de intervenții la nivelul întregului oraș pentru a reduce poluarea provocată de mașini”
scris 12 apr 2024

Zona Calea Victoriei/Cercul Militar a înregistrat cele mai mari valori ale nivelului de dioxid de azot (NO2) din București, arată rezultatele unei monitorizări a calității aerului din București, realizată de Asociația 2Celsius, în parteneriat cu Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis și AerLive.ro, cu sprijinul logistic Deutsche Umwelthilfe, o asociație neguvernamentală din Germania.

Proiectul de monitorizare a avut loc pe o perioadă de cinci luni (mai – octombrie 2023) în 21 de locații din Capitală, cu ajutorul unor analizoare fixe, ale căror indicativi au fost studiați în fiecare lună de Passam AG, un laborator din Elveția, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Berlinul oprește vânzarea terenurilor din fosta Germanie de Est CITEȘTE ȘI Berlinul oprește vânzarea terenurilor din fosta Germanie de Est

Conform rezultatelor, șase locații au depășit media anuală legală, de 40 ug/mc, toate acestea fiind situate pe artere importante de circulație, în zone pe care oamenii le tranzitează intens zi de zi, respectiv: Colegiul Tehnic Iuliu Maniu, AFI Cotroceni, Calea 13 Septembrie, Grădinița 205, Institutul de Pneumologie Marius Nasta și Universitate.

De asemenea, în 18 puncte s-a trecut de limita care va fi impusă de noua Directivă europeană privind Calitatea Aerului, care intră în vigoare în 2024. Cea mai mare valoare medie înregistrată a fost pe Calea Victoriei/Cercul Militar, de 53,5 micrograme/mc, în timp ce la intersecția dintre Calea 13 Septembrie și strada Petre Ispirescu, în sectorul 5, s-a consemnat cea mai mare valoare lunară (62 micrograme/mc).

„Majoritatea depășirilor concentrațiilor de NO2 au loc pe arterele mari tranzitate intens de mașini, dar și de pietoni, însă am înregistrat depășiri și pe străzile secundare, semn că poluarea cu NO2 este generalizată în oraș. Zonele dintre blocuri, pe străzi lăturalnice înregistrează valori mai mici, dar care tot depășesc recomandările OMS pentru protejarea sănătății umane. E nevoie de intervenții la nivelul întregului oraș pentru a reduce poluarea provocată de mașini; cea mai bună modalitate este prin instituirea unei zone de emisii reduse la nivelul întregului oraș și organizarea infrastructurii pentru a o susține, laolaltă cu creșterea performanței transportului public, dezvoltarea și buna coordonare a transportului public cu cel metropolitan, dezvoltarea infrastructurii de transport alternativ și construirea de facilități Park&Ride pentru șoferii care au Bucureștiul ca destinație. Aceste acțiuni trebuie completate cu măsuri de stimulare a tranziției de la transportul privat la transportul public și la cel alternativ, dar și cu măsuri fiscale care să vizeze congestia și care să descurajeze călătoriile nenecesare cu mașina personală. Banii din taxe vor alimenta măsurile de stimulare. Pe de altă parte, trebuie îmbunătățită infrastructura de încărcare publică pentru a stimula tranziția către automobilele electrice”, se arată în concluziile cercetării.

În 2020, Comisia Europeană (CE) a demarat o procedură de infringement împotriva României pentru poluarea aerului, ce vizează nerespectarea valorilor limită pentru dioxidul de azot în București, Brașov, Iași, Cluj-Napoca și Timișoara, dar și neaplicarea de măsuri corespunzătoare pentru a scurta cât mai mult posibil perioadele de depășire.

Europa înregistrează niveluri record de stocare a gazelor CITEȘTE ȘI Europa înregistrează niveluri record de stocare a gazelor

Forul european a solicitat clarificări cu privire la monitorizarea corespunzătoare a concentrațiilor de dioxid de azot în București și introducerea unor măsuri concrete de reducere a poluării aerului în Planul Integrat pentru Calitatea Aerului. După ce acesta a fost suspendat în instanță, nu a fost revizuit până în momentul de față.

Proiectul de măsurarea a dioxidului de azot este finanțat de European Climate Foundation și implementat de asociația 2Celsius, în România.

NO2 este un gaz rezultat din traficul rutier, activitățile industriale și producerea energiei electrice și, în cantități ridicate, afectează sănătatea umană, provocând în special afecțiuni respiratorii.

Potrivit Legii Nr. 104 din 15 iunie 2011, privind calitatea aerului înconjurător, media-limită anuală acceptată pentru protecția sănătății umane este de 40 ug/mc NO2, în timp de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomandă o valoare sub 10 ug/mc.

2Celsius, organizație neguvernamentală apărută în anul 2010, este membră a organizațiilor internaționale European Environmental Bureau, Climate Action Network Europe și Federației Europene pentru Transport și Mediu (T&E).

Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis este o organizație non-guvernamentală înființată în anul 2009 cu scopul de a elabora politici publice pe baza principiilor dezvoltării durabile și de a găsi soluții practice, eficiente, la problemele din sfera sustenabilității.

viewscnt
Afla mai multe despre
oms
poluare
germania