Londra urmează să trimită a treia navă de război - distrugătorul HMS Kent - la Golful Persic, a anunțat marți Ministerul britanic al Apărării (MoD), care prezintă însă această desfășurare drept o desfășurare ”de rutină” și care nu are legătură cu tensiunile actuale din regiune, relatează AFP.
Presa britanică scrie că distrugătorul urmează să fie trimis în regiune de la jumătatea lui septembrie, scrie News.ro.
Contactat de AFP, ministerul britanic nu a confirmat această informație.
În prezent, HMS Montrose se află la fața locului.
HMS Duncan a fost trimis în regiune, în locul HMS Montrose, pentru a continua să garanteze ”libertatea navigației” în această zonă, anunța ministerul vineri.
Această rotație era programată, dar a fost devansată, potrivit unei surse în domeniul Apărării, care nu a precizat cât timp rămân cele două nave în regiune.
Ministerul britanic nu a precizat marți nici dacă cele trei nave vor patrula împreună.
Potrivit unei surse în domeniul Apărării, ”ele ar putea să se afle în regiune împreună, dar să nu fie neapărat active în același timp”.
”Regatul Unit revizuiește cu regularitate numărul vaselor în regiune”, a subliniat ministerul într-un comunicat.
”Dacă rotațiile se suprapun uneori, nu este un lucru neobișnuit. Aceste deplasări, prevăzute de mult timp, nu reflectă o escaladare în poziția Regatului Unit în regiune și fac parte dintre desfășurări de rutină în cadrul Operațiunii KIPION”, a precizat ministerul.
Tensiunile în centrul cărora se află Strâmtoarea Ormuz, tranzitată de o treime din petrolul brut mondial pe cale maritimă, au crescut în ultimele săptămâni din cauza unei speirale de incidente, precum atacuri de origine necunoscută vizând petroliere și distrugerea unei drone americane de către Iran.
Londra anunța săptămâna trecută că Marina militară iraniană a încercat să ”împiedice trecerea” prin Strâmtoarea Ormuz a unui petrolier britanic.
HMS Montrose, care a intervenit în ajutorul petrolierului, a fost nevoit ”să lanseze avertismente verbale” vedetelor iraniene, pentru ca acestea să se retragă.
Gardienii Revoluției, armata ideologică a regimului iranian, au negat, însă, orice ”confruntare” recentă cu nave străine.