Irlanda va anula aproape toate restricțiile antiepidemice

Irlanda va anula aproape toate restricțiile antiepidemice
scris 2 sep 2021

Cele mai multe dintre restricțiile asociate epidemiei de coronavirus din Irlanda vor fi anulate în data de 22 octombrie, a declarat prim-ministrul irlandez Micheal Martin, care a anunțat astfel redeschiderea economiei țării sale, informează AFP.

"A venit momentul să trecem de la reglementări și restricții generalizate asupra libertăților individuale ale oamenilor la o abordare definită de consilii de sănătate publică, atitudine, judecată și responsabilitate individuală", a declarat premierul Martin într-o conferință de presă, după o reuniune a miniștrilor din guvernul său, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Transformarea digitală, răspunsul industriei asigurărilor la provocările pandemiei. Emiterea și plata online a polițelor au crescut exponențial CITEȘTE ȘI Transformarea digitală, răspunsul industriei asigurărilor la provocările pandemiei. Emiterea și plata online a polițelor au crescut exponențial

Prim-ministrul irlandez a anunțat o relaxare progresivă a restricțiilor antiepidemice pe parcursul lunii septembrie și o anulare aproape în totalitate a restricțiilor pe 22 octombrie, inclusiv a obligativității de purtare a măștilor sanitare în exterior și de respectare a măsurilor de distanțare socială. Limitele privind numărul de persoane autorizate să se reunească în reședințe private sau să participe la ceremonii civile și religioase vor fi de asemenea anulate.

Va fi însă menținută obligativitatea de a purta măști sanitare în spitale și în centrele de sănătate, în magazine și în transportul public.

Micheal Martin a justificat această etapă importantă din redeschiderea economiei Irlandei prin succesul campaniei naționale de vaccinare și prin eficacitatea "foarte clară" a vaccinurilor în ceea ce privește protecția asigurată împotriva formelor grave de COVID-19 și a deceselor asociate acestei maladii.

eMAG Seller Credit – finanțare cu dobândă zero pentru cei care vând prin eMAG Marketplace CITEȘTE ȘI eMAG Seller Credit – finanțare cu dobândă zero pentru cei care vând prin eMAG Marketplace

"Aproape 90% dintre rezidenții de peste 18 ani au fost vaccinați cu schemă completă, iar rata de vaccinare din rândul cetățenilor noștri cu vârste sub 18 ani este, de asemenea, extrem de încurajatoare", a precizat prim-ministrul irlandez.

Transilvania Residence: un proiect imobiliar exclusivist în Brașov CITEȘTE ȘI Transilvania Residence: un proiect imobiliar exclusivist în Brașov

El a subliniat totuși că este "foarte puțin probabil să putem să scăpăm complet de virus" și spune că se așteaptă chiar la "o creștere a numărului de cazuri pe parcursul săptămânilor următoare".

viewscnt
Afla mai multe despre
irlanda
restrictii