Este un episod inedit și riscant pentru campania președintelui american Joe Biden: procesul fiului său, Hunter, acuzat de posesie ilegală de armă de foc, se deschide la un tribunal federal transmite AFP.
Cu un trecut de dependență și afaceri dubioase în străinătate, Hunter Biden este una dintre țintele preferate ale adversarilor republicani ai tatălui său, începând cu predecesorul său Donald Trump, care îl consideră călcâiul lui Ahile al lui Joe Biden, scrie G4Media.ro.
Deschiderea procesului său are loc la doar câteva zile după ce Trump a fost găsit vinovat de falsificări contabile în procesul său penal din New York.
Hunter Biden, în vârstă de 54 de ani, este acuzat de procurorii federali că a mințit completând formulare pentru achiziționarea unui revolver în 2018, în care a negat o dependență de droguri pe care a recunoscut-o ulterior.
Acuzat de asemenea de fraudă fiscală într-un alt dosar, el se apără aici de trei capete de acuzare pentru care a pledat nevinovat în octombrie.
Un juriu din Wilmington, bastionul lui Biden în statul Delaware, în estul SUA, va trebui să se pronunțe asupra a două capete de acuzare referitoare la posibila completare frauduloasă a documentelor necesare pentru achiziționarea unei arme de foc și asupra unui al treilea privind deținerea ilegală a unei arme de foc.
Dragoste părintească
Hunter Biden, avocat de formație și apoi lobbyist, a căzut în alcoolism și dependență de droguri înainte de a scăpa de aceste probleme.
Deși Joe Biden nu a vorbit niciodată în detaliu despre problemele legale ale fiului său cel mic, l-a asigurat întotdeauna de dragostea sa părintească.
Dar democrații nu au niciun interes ca știrile despre acest proces – și orice remarcă pe care Joe Biden ar putea să o facă presei în legătură cu acesta – să înlocuiască titlurile despre condamnarea lui Donald Trump la New York.
Dacă va fi condamnat la finalul procesului, Hunter Biden ar putea primi o pedeapsă maximă de 25 de ani de închisoare – deși, în practică, puțini condamnați pentru infracțiuni similare ajung de fapt în spatele gratiilor.
Hunter Biden susține că a terminat cu cei patru ani de dependență în 2019 – adică după controversata achiziție a armei.
Cu toate acestea, în 2018, pe un formular pentru cumpărarea unei arme de foc, el s-a descris ca nefiind dependent de droguri – o contradicție care se află în centrul argumentelor acuzării, susținând că este vorba de o minciună, pedepsită de legislația americană.
Însă apărarea contestă această minciună, susținând că Hunter Biden nu se considera dependent de droguri atunci când a completat formularul.
CITEȘTE ȘI Lista localităților în care certificatele de naștere și deces sunt eliberate în format digital - extinsă. De ce totuși mai trebuie să veniți la ghișeuMembri republicani ai Congresului au deschis o anchetă de destituire împotriva lui Joe Biden, acuzându-l că și-a folosit influența pe vremea când era vicepreședintele lui Barack Obama (2009-2017) pentru a-i permite fiului său Hunter să facă afaceri în China și Ucraina.
Însă ancheta nu a prezentată nicio dovadă reală pe această temă, iar justiția nu l-a pus sub acuzare.
Hunter Biden a fost de asemenea inculpat în decembrie pentru fraudă fiscală, fiind acuzat că a folosit o „schemă” pentru a evita plata a 1,4 milioane de dolari în impozite. El a pledat nevinovat și se așteaptă ca un proces să aibă loc anul acesta în California.