În Bangladesh, marea înghite pământul în ritm accelerat, acoperind locuințe

În Bangladesh, marea înghite pământul în ritm accelerat, acoperind locuințe
scris 14 iun 2024

Un locuitor din Bangladesh, Abdul Aziz, a fost nevoit să își abandoneze locuința situată într-o zonă de coastă, iar acum pescuiește în apele care i-au acoperit fosta casă, în contextul unuia dintre cele mai frenetice ritmuri de creștere a nivelului mării din lume, conform unui studiu, transmite AFP.

În zonele costiere dens populate ale acestei țări din Asia de Sud, "peste un milion de persoane riscă să fie strămutate" până în 2050 în ritmul actual, potrivit studiului publicat luna trecută.

Urmărește-ne și pe Google News
ANUNȚ Un medicament va mai fi disponibil în România doar până la 31 iulie CITEȘTE ȘI ANUNȚ Un medicament va mai fi disponibil în România doar până la 31 iulie

După un ciclon devastator în 2007, Aziz, care este pescar, s-a mutat la jumătate de kilometru distanță de casa sa distrusă, pentru a se proteja de mareele de furtună. Un an mai târziu, marea a înghițit cartierul în care se afla fosta sa locuință. "Peștii înoată acolo, în apele (care acoperă) pământul meu", a declarat el pentru AFP, arătând spre satul său dispărut, scrie Agerpres.

"Puține țări se confruntă cu efectele diverse și de amploare ale schimbărilor climatice la fel de acut ca Bangladesh", a scris Abdul Hamid, directorul general al Departamentului de Mediu din Bangladesh, în studiu.

Bazându-se pe date satelitare culese pe parcursul unui sfert de secol de către agenția spațială americană NASA și de către omoloaga sa chineză CNSA, cercetătorii au stabilit că Bangladesh, o țară cu altitudine mică, se confruntă cu creșteri ale nivelului mării cu 60% mai mari comparativ cu media la nivel mondial.

- "Mesaj clar" -

Pe planetă, creșterea nivelului mărilor nu se petrece uniform, în principal din cauza câmpului gravitațional neuniform al Pământului și a variațiilor din dinamica oceanelor.

Creșterile peste medie din Bangladesh sunt rezultatul mai multor factori, inclusiv topirea calotelor glaciare, volumul mărit de apă ca urmare a încălzirii oceanelor și cantități mari de apă dulce care se varsă în Golful Bengal la fiecare muson, potrivit profesorului A.K.M. Saiful Islam, de la Universitatea de Inginerie și Tehnologie din Bangladesh, care a condus studiul.

România a câștigat la tribunalul Băncii Mondiale în dosarul falimentului Astra Asigurări, în care se cereau daune de sute de milioane euro CITEȘTE ȘI România a câștigat la tribunalul Băncii Mondiale în dosarul falimentului Astra Asigurări, în care se cereau daune de sute de milioane euro

În ultimele decenii, creșterea nivelului mării pe coasta acestei țări a fost de 4,2 până la 5,8 milimetri pe an, comparativ cu media la nivel mondial de 3,7 milimetri, a notat acest membru al Grupului interguvernamental de experți privind schimbările climatice (GIEC/IPCC).

Studiul oferă "un mesaj clar", potrivit cercetătorului: factorii de decizie politică trebuie să se pregătească să limiteze consecințele fenomenului și să se adapteze la acesta.

- Amenințare multiplă-

Zonele de coastă din Bangladesh au, în general, o altitudine de doar unul sau doi metri peste nivelul mării. Furtunile contribuie la pătrunderea apei de mare pe uscat, aceasta ajungând apoi în fântâni și lacuri și distrugând recoltele.

"Când creșterea este mai importantă, apa de mare se infiltrează în casele și pe pământul nostru", a declarat Ismail Howladar, un fermier de 65 de ani care cultivă orez, ardei, cartofi dulci și floarea soarelui. "Ne aduce numai pierderi", a spus el.

Shahjalal Mia deține un restaurant și vede că marea "câștigă teren" în fiecare an. "Dacă nu vor mai fi plaje, nu vor fi nici turiști", a declarat el.

În Bangladesh, amenințările se multiplică.

Dincolo de nivelul mării, cicloanele, care au provocat sute de mii de decese în ultimele decenii, devin din ce în ce mai frecvente, mai violente și mai persistente pe fondul schimbărilor climatice, potrivit experților. Valurile de căldură sunt, de asemenea, din ce în ce mai intense.

La cei 63 de ani ai săi, Mia a declarat că a observat o înrăutățire a cicloanelor, în fiecare an existând "două, trei, chiar patru" astfel de fenomene.

În ceea ce privește temperaturile din timpul valurilor de căldură, când termometrul indică uneori peste 40 de grade Celsius, "corpurile noastre nu se pot descurca", a spus el.

- "Prea târziu" -

Bangladesh este unul dintre statele cele mai vulnerabile la schimbările climatice, conform indicelui global de risc climatic (Global Climate Risk Index, CRI).

În aprilie, țara cu o populație de aproximativ 170 de milioane de locuitori a cunoscut cea mai fierbinte lună din istoria acestor înregistrări.

Apoi, în mai, un ciclon, printre cele mai persistente și rapide dintre cele observate în Bangladesh, a ucis cel puțin 17 persoane și a distrus 35.000 de gospodării, potrivit agenției guvernamentale de meteorologie.

În opinia lui Ainun Nishat, specialist în schimbări climatice la Universitatea Brac din Dacca, capitala Bangladeshului, cei mai săraci plătesc prețul pentru emisiile de carbon ale celor mai bogate țări. "Nu putem face nimic pentru Bangladesh dacă alte națiuni, în special statele bogate, nu fac nimic pentru a combate emisiile", a spus el.

"Devine prea târziu pentru a preveni dezastrele", a subliniat Nishat.

viewscnt
Afla mai multe despre
bangladesh
mare
locuinte