Recenta escaladare a războiului comercial dintre Statele Unite și China a devansat viitoarea recesiune a economiei americane, potrivit majorității economiștilor intervievați de Reuters, care anticipează că Rezerva Federală va reduce dobânzile din nou în septembrie și încă o dată anul viitor.
În pofida așteptărilor pentru o nouă relaxare monetară, sondajul efectuat în perioada 6-8 august conferă o probabilitate de 45% ca economia americană să intre în recesiune în următorii doi ani, în creștere față de o probabilitate de 35% în sondajul precedent și cel mai ridicat nivel după luna mai 2018, când a fost pusă pentru prima oară această întrebare, scrie News.ro.
Un indice referitor la piața obligațiunilor, care măsoară riscul de recesiune din SUA a dat luni cel mai puternic semnal în acest sens din martie 2007, scoțând în evidență îngrijorările privind impactul războiului comercial asupra economiei mondiale.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Guvernul introduce, prin ordonanță de urgență, pedeapsa cu închisoarea pe viațăSăptămâna trecută, președintele Donald Trump a anunțat că va impune tarife de 10% pentru alte importuri din China, în valoare de 300 de miliarde de dolari, iar luni Washingtonul a etichetat China ca fiind manipulatoare de monedă.
Beijingul a avertizat că această ultimă măsură va ”afecta grav ordinea financiară mondială și va provoca haos pe piețele financiare”, împiedicând în același timp redresarea economiei globale.
Aproape 70% dintre economiști au răspuns că cele mai recente evoluții au adus mai aproape recesiunea economiei americane.
”Cu certitudine, escaladarea tensiunilor comerciale prin tarife mai mari și restricționarea accesului la piețe afectează încrederea, crește costurile, afectează lanțurile de distribuție și slăbește profitabilitatea companiilor”, a scris James Knightley, economist șef internațional la ING.
Acești factori sunt transferați apoi către încrederea consumatorilor și cheltuieli, sporind riscul de recesiune, a arătat Knightley.
În condițiile în care Rezerva Federală nu anticipează o creștere notabilă a inflației, banca centrală prognoează că va reduce în septembrie dobânda de referință cu alte 0,25 puncte procentuale, la 1,75%-2%. O viitoare măsură de acest tip ar urma să aibă loc în a două parte a anului viitor.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Laurențiu Mitrache demisionează de la conducerea CEC BankLuna trecută, analiștii anticipau că o nouă reducere a dobânzilor va avea loc în trimestrul patru al acestui an, dar nu și anul viitor.
Traderii de pe piața financiată și-au mărit așteptările pentru mai multe reduceri ale dobânzilor, anticipând o măsură în septembrie, urmată de o alta, de 0,25 puncte, în octombrie, și o probabilitate de peste 40% pentru o tăiere în decembrie.
Nu este însă clar dacă banca centrală va mai reduce dobânzile, mai ales de mai multe ori, în special după ce președintele Fed, Jerome Powell, a minimalizat ultima tăiere ”ca o ajustare a politicii la jumătate de ciclu”.
Întrebați dacă economia americană are nevoie de mai multe reduceri ale dobânzilor n acest an, aproape trei sferturi dintre respondeți au spus da, dar restul nu.
Potrivit celui mai recent sondaj Reuters, creșterea economiei americane va încetini la un ritm anualizat de 1,8% până la sfârșitul anului 2020, de la creșterea de 2,1% raportată pentru trimestrul precedent și cu mult sub avansul de 3,1% în primul trimestru.
Estimările nu s-au modificat comparativ cu luna anterioară, chiar dacă un număr mai mare de economiști anticipează acum o încetinire semnificativă a creșterii economice, în pofida așteptărilor mai mari ca Rezerva Federală să relaxeze politica monetară.