După 4 ani, amenzile pentru deranjarea vecinilor sunt DUBLATE. Sancțiuni duble și pentru anumiți comercianți

După 4 ani, amenzile pentru deranjarea vecinilor sunt DUBLATE. Sancțiuni duble și pentru anumiți comercianți
scris 5 mar 2024

Deranjarea vecinilor prin organizarea de petreceri sau prin muzică la un volum ridicat, indiferent de oră, va fi sancționată cu amenzi substanțial majorate față de cele din prezent, sancțiuni care vor ajunge la 6.000 lei și chiar 12.000 lei, în caz de repetare. Vecinii care nu respectă programul de liniște noaptea sau la ora prânzului vor fi amendați cu până la 2.000 lei, iar în caz de recidivă, cu până la 6.000 lei, conform analizei Profit.ro.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

De asemenea, vor primi amenzi duble comercianții care nu respectă decizia autorităților de suspendare a activității ca urmare a încălcării interdicțiilor de vânzare a alcoolului în anumite zile, la anumite evenimente sau minorilor. Amenzi duble vor primi și firmele sancționate pentru închirierea de spații pentru activități de proxenetism și care nu au respectat dezizia de suspendare.  

Urmărește-ne și pe Google News

De ce este important: Amenzile pentru deranjarea vecinilor sau locuitorilor, prin petreceri, muzică, zgomot, au fost majorate ultima dată în ianuarie 2020.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
DOCUMENT Așteptări euforice ale Guvernului la încasări din turism. Multiplicare bazată pe scumpiri CITEȘTE ȘI DOCUMENT Așteptări euforice ale Guvernului la încasări din turism. Multiplicare bazată pe scumpiri

Acum, senatorii au adoptat un proiect legislativ care prevedea inițial dublarea majorității amenzilor pentru tulburarea liniștii publice.

”Tulburarea liniștii publice a devenit una dintre problemele care afectează viața oamenilor din ce în ce mai des. Zgomotul și comportamentul deranjant sunt din ce în ce mai frecvente în locurile publice și în vecinătăți. Oamenii sunt deranjați constant de petreceri zgomotoase, muzică puternică, sunete cauzate de lucrări sau alte activități care tulbură liniștea. Din păcate, amenzile pentru tulburarea liniștii publice sunt prea mici pentru a descuraja astfel de comportamente”, sunt argumente în sprijinul măsurilor.

În comsiile de specialitate, senatorii au decis să dubleze însă doar amenzile pentru tulburarea liniștii publice prin petreceri și nerespectarea orarului de liniște, pentru recidiva acestor contravenții, cât și amenzile pentru anumiți comercianți.

Raportul cu noile niveluri ale amenzilor a fost acum votat în plenul Senatului.

Proiectul va fi transmis deputaților pentru votul final.

Polițiștii - obligați să reducă în favoarea șoferilor, cu până la 10%, din viteza indicată de radar CITEȘTE ȘI Polițiștii - obligați să reducă în favoarea șoferilor, cu până la 10%, din viteza indicată de radar

Noi amenzi pentru tulburarea liniștii publice

- de la 4.000 lei la 6.000 lei - pentru ”organizarea de petreceri cu caracter privat și utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniștea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spațiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinația de locuințe sau cu caracter social”. 

 - de la 1.000 lei la 2.000 lei (față de 500 lei-1.500 lei, acum) - pentru ”tulburarea liniștii locatarilor între orele 22,00-8,00 și 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora”.

Pentru repetarea în interval de 72 de ore a următoarelor fapte:

* de la 1.000 lei la 3.000 lei sau prestarea a 50-100 de ore de activități în folosul comunității

- săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora; 

tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă;

* de la 4.000 lei la 6.000 lei sau prestarea a 70-120 de ore de activități în folosul comunității

- tulburarea liniștii locatarilor între orele 22,00-8,00 și 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora;

* de la 6.000 lei la 12.000 lei sau prestarea a 100-150 de ore de activități în folosul comunității

- organizarea de petreceri cu caracter privat și utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniștea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spațiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinația de locuințe sau cu caracter social.

În acest din urmă caz, senatorii au prevăzut eliminarea din legea actuală a sintagmei ”în mediul urban”, ca urmare a unei decizii a Curții Constiuționale. 

Valabilitatea permiselor de conducere, extinsă. Reducere însă în cazul persoanelor peste 70 de ani CITEȘTE ȘI Valabilitatea permiselor de conducere, extinsă. Reducere însă în cazul persoanelor peste 70 de ani

Noi amenzi pentru comercianți

- de la 4.000 lei la 6.000 lei - au fost prevăzute și pentru nerespectarea de firme a măsurii de suspendare, dispusă ca urmare a săvârșirii următoarelor contravenții:

- acceptarea sau tolerarea practicării în hoteluri, moteluri, campinguri, baruri, restaurante, cluburi, pensiuni, discoteci sau în anexele acestora, de către patronii sau administratorii ori conducătorii localurilor respective, a următoarelor fapte: atragerea de persoane, sub orice formă, săvârșită în localuri, parcuri, pe străzi sau în alte locuri publice în vederea practicării de raporturi sexuale cu acestea spre a obține foloase materiale, precum și îndemnul sau determinarea, în același scop, a unei persoane la săvârșirea unor astfel de fapte;

servirea consumatorilor cu băuturi alcoolice în localurile publice și în afara acestora, în zilele și la orele când, potrivit dispozițiilor legale, acestea sunt închise sau este interzisă desfacerea băuturilor alcoolice ori după ora de închidere stabilită prin autorizația de funcționare;

- servirea și consumul băuturilor alcoolice în localuri publice și în afara acestora pe timpul desfășurării adunărilor publice, grevelor, manifestărilor sportive, cu excepția spațiilor în care sunt organizate evenimente pentru celebrarea revelionului, zilelor unităților administrativ-teritoriale, ale categoriilor socio-profesionale sau pentru promovarea unor produse alimentare sau nealimentare, precum și a perimetrelor special amenajate și delimitate unde se desfășoară manifestări cultural-artistice cu acces controlat;

- desfacerea, comercializarea și consumul băuturilor alcoolice în locurile publice, la intrarea în curțile și în interioarele lor, cum sunt: spitale și alte unități sanitare, centre de plasament al minorilor, unități și instituții de învățământ și educație, lăcașuri de cult și instituții religioase aferente cultelor care interzic consumul băuturilor alcoolice în practicarea religiei respective, pe trotuarele sau aleile de acces ale acestora;

- servirea cu băuturi alcoolice, în localurile publice, a consumatorilor aflați în vădită stare de ebrietate, precum și a minorilor;

- consumul de băuturi alcoolice în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane și terenuri sportive, instituții culturale, săli de spectacole, instituții sau unități economice, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări și aeroporturi, de stat și private, sau alte locuri prevăzute de lege. În incinta acestor locuri publice se pot consuma băuturi alcoolice prin delimitarea unor spații special amenajate pentru consumarea băuturilor alcoolice, prin hotărârea conducerilor locurilor publice respective. Sunt exceptate localurile de alimentație publică și turism, cum sunt: restaurante, baruri și discoteci. În locurile publice enumerate se interzice cu desăvârșire consumul de băuturi alcoolice de către persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani;

- comercializarea sau oferirea cu titlu gratuit a băuturilor alcoolice către minori de către unitățile autorizate să comercializeze băuturile alcoolice;

tulburarea liniștii locatarilor între orele 22,00-8,00 și 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora.

viewscnt
Afla mai multe despre
amenzi
liniște
tulburare
vecini
deranja
petreceri
muzică
zgomot
parlament