Reprezentanții puterii au iniţiat un proiect legislativ care propune noi reglementări privind acordul de funcţionare pentru realizarea activităţii de alimentaţie publică, documentele necesare pentru eliberarea acordului de funcţionare, termenul de eliberare al acestuia, precum şi motivele de anulare ale acestuia.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
”În prezent, acest acord de funcţionare nu este reglementat legislativ, constituind o prerogativă a Consiliului Local care emite o hotărâre pentru aprobarea Regulamentului privind desfăşurarea activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă. Având în vedere cele menţionate mai sus, considerăm că este necesară o reglementare unitară, la nivel naţional, a acestor condiţii de obţinere a acordului de funcţionare, astfel încât un comerciant să depună aceleaşi documente indiferent de localitatea unde îşi deschide punctul de lucru”, sunt argumentele invocate pentru susțiunerea noilor măsuri.
Proiectul introduce, totodată, obligativitatea primăriei de a respecta termenul de emitere a acordului de funcţionare, în caz contrar urmând a se aplica amenzi.
Potrivit legislației în vigoare, prin serviciu de alimentație publică se înțelege ”activitatea de pregătire, preparare, prezentare și servire a produselor și a băuturilor pentru consumul acestora în unități specializate sau la domiciliul/locul de muncă al consumatorilor”.
CITEȘTE ȘI Sticlele de vin, eliminate din sistemul de garanție-returnareNoile prervederi propuse
Acordul de funcţionare
Art. 101. Comercianţii au obligaţia obţinerii acordului de funcţionare de la primăria în a cărei rază teritorială desfăşoară servicii de alimentaţie publică.
Art. 102. (1) Acordul de funcţionare se eliberează pe durată limitată, lunar/semestrial/anual, cu posibilitatea reînnoirii.
(2) Documentele necesare emiterii acordului de funcţionare sunt următoarele: a)cerere de emitere;
b) copie BI/CI administrator societate;
c) copie BI/CI a persoanei care depune documentaţia de autorizare;
d) împutemicire de reprezentare a comerciantului pentru ridicarea acordului, în original;
e)copie conformă a certificatului de înregistrare eliberat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului;
f) certificat constatator eliberat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului din care să rezulte situaţia la zi a comerciantului;
g) copie de pe actul de deţinere al spaţiului;
h) extras de carte funciară cu valabilitate de maximum 30 de zile;
i) certificat de atestare fiscală din care să rezulte că nu există debite restante la bugetul local;
j) contract de servicii de salubritate cu societate de salubritate autorizată de consiliul local/judeţean;
k) copie de pe autorizaţia sanitară/ sanitar veterinară de funcţionare eliberată de Direcţia sanitară veterinară din localitatea unde-şi desfăşoară comerciantul activitatea;
l) declaraţia prevăzută în anexa nr. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 843/1999;
m) acordul locatarilor limitrofi spaţiului şi acordul asociaţiei pentru unităţile de alimentaţie aflate la parterul imobilelor/locuinţelor;
n) copie de pe autorizaţia de incendiu eliberată de Inspectoratul pentru situaţii de urgenţă din localitatea unde-şi desfăşoară comerciantul activitatea, după caz; o) copie de pe autorizaţia de mediu;
p) dovada achitării taxei pentru emiterea acordului de funcţionare.
(3) Primăria poate obţine în numele şi pentru solicitant documentele prevăzute la lit. f), h) şi i).
(4) Acordul de funcţionare se emite de către primărie în termen de 30 de zile de la depunerea documentaţiei.
CITEȘTE ȘI DOCUMENT Abia după doi ani și jumătate de la intrarea în vigoare a legii, angajații și-ar putea accesa online datele din REVISAL, care va fi reformat. Termenul promis oficial(5) Acordul de funcţionare se prelungeşte anual, în baza solicitării comerciantului, printr-o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte faptul că nu au intervenit modificări cu privire la documentele care au stat la baza emiterii acordului de funcţionare, la care se ataşează dovada achitării taxei pentru prelungirea acordului de funcţionare.
(6) Excepţie de la prevederile alin. (5) face acordul de funcţionare prelungit lunar/semestrial, pentru care nu se cere această declaraţie pe propria răspundere, decât dacă comerciantul şi-a prelungit acordul de funcţionare cel puţin 10 luni consecutiv sau încă un semestru peste cel iniţial.
Art. 103. (1) Acordul de funcţionare va cuprinde obligatoriu denumirea şi datele de identificare ale comerciantului, sediul social, activitatea comercială pentru care se solicită autorizarea, punctul de lucru, orarul de funcţionare şi suprafaţa spaţiului comercial.
(2) Pentru orice modificare care priveşte elementele care sunt înscrise în acordul de funcţionare, comerciantul are obligaţia de a notifica primăria care l-a emis, în termen de 15 zile.
Art. 104. Suspendarea activităţii comerciantului poate fi dispusă de către primar, conform legislaţiei în vigoare în una din următoarele situaţii:
a) suspendarea avizelor sau autorizaţiilor de către instituţiile care le-au emis, precum şi a altor acte care au stat la baza eliberării acordului de funcţionare;
b) funcţionarea cu încălcarea condiţiilor prevăzute în acordul de funcţionare, până la remedierea situaţiei care a impus suspendarea;
c) depăşirea spaţiului aprobat pentru funcţionare, precum şi nerespectarea acestuia;
d) neafişarea datelor de identificare a comerciantului, precum şi neafişarea acordului de funcţionare;
e) încălcarea normelor de protecţie a mediului înconjurător, în mod repetat;
f) încălcarea legislaţiei privind ordinea şi liniştea publică;
g) nerespectarea orarului de funcţionare;
h) expunerea şi/sau depozitarea de mărfuri şi ambalaje în afara punctului de lucru, în mod repetat.
(2) Suspendarea activităţii comerciantului se dispune de către primarul care a emis acordul de funcţionare, pentru o durată de 30 de zile, în baza unui referat motivat, întocmit de persoanele împuternicite să constate contravenţiile şi să aplice sancţiuni din cadrul Direcţiei generale de poliţie locală.
(3) Dispoziţia de suspendare a activităţii comerciantului poate fi contestată potrivit Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 105.(1) Acordul de funcţionare poate fi anulat conform legislaţiei în vigoare pentru:
a) nerespectarea obiectului de activitate menţionat în acordul de funcţionare;
b) nerespectarea normelor de curăţenie şi igienă publică, în mod repetat;
c) nerespectarea normelor de convieţuire socială, ordine şi linişte publică, în mod repetat;
d) ulterior emiterii acordului de funcţionare, comerciantul nu mai îndeplineşte cerinţele şi criteriile care au stat la baza emiterii acestuia şi nu le realizează în termen de 30 de zile de la comunicare;
e) la dosar au fost depuse acte ce nu sunt conforme cu realitatea;
f) alte prevederi impuse de actele normative în vigoare, la constatarea Direcţiei generale de
poliţie locală.
(2) Anularea acordului de funcţionare poate fi solicitată cu respectarea prevederilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
CITEȘTE ȘI DECIZIE Guvernul ia noi măsuri pentru facilitarea angajării muncitorilor străini în România. Angajatorii scapă de posibile amenziNerespectarea obligaţiei prevăzute la alin. (2) al art. 103 va fi sancționată cu suspendarea activităţii comerciale până modificarea acordului de funcţionare şi cu amendă de la 500 lei la 2000 lei.
Nerespectarea prevederilor art. 102, alin. (4), se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 3.500 lei, iar încălcarea în mod repetat a acestor prevederi determină majorarea amenzii contravenţionale cu 10% pentru fiecare lună de întârziere a emiterii acordului de funcţionare.
După eventuala adoptare și intrare în vigoare a noilor prevederi, comercianţii, care au plătit taxa pentru emiterea acordului de funcţionare şi ale căror acorduri de funcţionare au fost emise şi sunt valabile, vor solicita prelungirea acordului de funcţionare conform noii legi, după expirarea termenului pentru care au fost emise.
28 noiembrie - Profit Financial.forum