Donald Trump, încrezător că un vaccin împotriva Covid-19 va fi disponibil până la finalul anului

Donald Trump, încrezător că un vaccin împotriva Covid-19 va fi disponibil până la finalul anului
scris 4 mai 2020

Președintele american Donald Trump a declarat într-o intervenție la Fox News că este „foarte încrezător” că un vaccin împotriva Covid-19 va fi disponibil până la finalul anului.

„Suntem foarte încrezători că vom avea un vaccin până la finalul anului”, a spus Trump, care a răspuns întrebărilor trimise de telespectatori, scrie News.ro

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO Un frizer american sfidează ordinele de restricție și redeschide afacerea. „Nimeni nu ne va salva. Dacă o dau în bară, mai degrabă o fac muncind, decât stând și văzând cum mi se iau drepturile, afacerea și abilitatea de a-mi întreține copiii!” CITEȘTE ȘI VIDEO Un frizer american sfidează ordinele de restricție și redeschide afacerea. „Nimeni nu ne va salva. Dacă o dau în bară, mai degrabă o fac muncind, decât stând și văzând cum mi se iau drepturile, afacerea și abilitatea de a-mi întreține copiii!”

El a subliniat că nu deține acțiuni ale companiei care produce hidroxiclorochină, medicament despre care deseori a spus că este eficient în tratarea Covid-19. „Nu pierdem nimic cu hidroxi... oamenii nu mor de la el”.

Președintele a adăugat că, din cauza acestei boli, este posibil să moară până la 100.000 de americani.

Legat de redeschiderea școlilor americane în luna septembrie, el a spus: „Trebuie să ne întoarcem”. Totuși, președintele s-a arătat îngrijorat legat de profesorii în vârstă și posibila expunere a lor la coronavirus.

Deseori criticat pentru felul în care el și administrația sa au acționat în cazul crizei sanitare, duminică seară Trump i-a criticat la rândul lui pe democrați. El a sugerat că ar fi în interesul politic al acestora dacă deznodământul crizei ar fi mai grav.

De la începutul crizei sanitare în SUA au fost depistate 1,15 milioane de cazuri de infectare din 7,05 milioane de teste efectuate, potrivit datelor Universității Johns Hopkins. La nivel național au fost înregistrate peste 68.000 de decese provocate de Covid-19.

La nivel global, de când noul coronavirus a fost depistat la finalul anului trecut în Wuhan (China), au fost înregistrate peste 3,5 milioane de cazuri și mai mult de 247.000 de decese.

viewscnt
Afla mai multe despre
donald trump
vaccin
covid-19