Un raport științific publicat de Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA), recomandă restricționarea semnificativă a utilizării substanțelor per- și polifluoroalchilate (PFAS), cunoscute drept „poluanți eterni”, din cauza riscurilor în creștere pentru sănătatea populației și pentru mediu.
Aceste substanțe sunt utilizate pe scară largă în industrie datorită proprietăților antiaderente, impermeabile și rezistente la căldură și se regăsesc în numeroase produse, de la cosmetice și ustensile de bucătărie până la ambalaje alimentare și îmbrăcăminte impermeabilă, scrie News.ro.
PFAS se degradează extrem de lent, persistă în mediu perioade îndelungate și se pot răspândi pe distanțe mari, contaminând apa subterană și solul.
Potrivit ECHA, unele dintre aceste substanțe sunt asociate cu probleme grave de sănătate, inclusiv cancer și tulburări ale funcției reproductive. Experții agenției consideră că aceste riscuri necesită măsuri suplimentare de reglementare la nivelul Uniunii Europene (UE).
Raportul recomandă o restricție extinsă a PFAS, cu excepții limitate în situațiile în care nu există alternative.
Comisia Europeană (CE) analizează deja interzicerea utilizării acestor substanțe în produse de consum uzuale, precum îmbrăcămintea sau ambalajele alimentare, cu derogări pentru domenii considerate strategice, inclusiv sectorul medical.
Adoptarea unei legislații va depinde însă și de un studiu privind impactul socio-economic, așteptat până la sfârșitul anului 2026.
În cadrul ECHA există poziții diferite privind amploarea restricțiilor. Unii experți consideră că interzicerea totală a acestor substanțe ar fi cea mai eficientă soluție pentru reducerea impactului asupra sănătății și mediului, în timp ce alții avertizează că o astfel de interdicție generală ar putea fi disproporționată în lipsa unor alternative viabile în anumite sectoare.
Ca soluție intermediară, specialiștii propun măsuri de reducere a riscurilor, precum etichetarea clară a produselor care conțin PFAS și planuri specifice de gestionare pentru fiecare instalație industrială.
La nivel european, unele restricții au fost deja introduse.
Pentru apa potabilă, este în vigoare o limită maximă de 0,1 micrograme pe litru pentru concentrația combinată a 20 de PFAS considerate relevante pentru sănătatea umană.
De asemenea, au fost stabilite limite pentru ambalajele alimentare, iar utilizarea acestor substanțe în jucării va fi interzisă până în 2030.
Unele state membre au adoptat și măsuri suplimentare.
În Franța, de exemplu, utilizarea anumitor PFAS este interzisă, de la 1 ianuarie, în produse precum îmbrăcămintea, încălțămintea, cosmeticele și ceara de schi, cu anumite excepții.
Organizațiile de mediu susțin restricții mai dure și critică ritmul lent al procesului legislativ european, invocând influența industriei.
În același timp, CE subliniază necesitatea unui echilibru între protecția sănătății și existența unor reguli clare și ușor de anticipat, astfel încât atât companiile, cât și consumatorii să știe din timp la ce să se aștepte și cum să se adapteze.
Impactul economic al poluării cu PFAS este considerat major.
Potrivit unui raport, publicat la finalul lunii ianuarie, costurile pentru decontaminarea solului și a apei și pentru protecția sănătății populației din Europa sunt estimate între 330 de miliarde de euro și 1,7 trilioane de euro până în 2050, în funcție de amploarea măsurilor adoptate.
















