El se întreabă cum au ajuns oamenii să nu mai dorească să își vaccineze copiii și câți oameni au murit în țara noastră pentru că au ignorat știința.
”Noi, oamenii, avem o problemă în general. Ne obișnuim cu normalitatea, adică ni se pare normal, mă doare ceva, mă duc la medic, are copilul o problemă noaptea, găsesc pe cineva și măcar în momente festive ca ăsta să ne aducem aminte că pentru a fi medic faci șase ani de facultate, faci rezidențiate, faci nu știu câte gărzi și să spunem asta românilor”, a afirmat președintele României, la Gala Colegiului Medicilor din România .
Nicușor Dan a recomandat românilor să se uite cu onestitate și echilibru la ce sunt, inclusiv în privința sistemului medical.
”Sfatul meu și nu numai pentru zona medicală, să ne învățăm să nu mai trăim de la o extremă la alta. Azi spunem că totul e un dezastru, nimic nu funcționează, e o nenorocire, sistemul medical e o nenorocire, mâine venim și spunem că dimpotrivă, am construit, am dezvoltat, totul e minunat, deci trebuie să ne asumăm lucrurile așa cum sunt.
Evident că distribuția banilor pe care românii îi plătesc pentru sistemul de sănătate nu este optimă, pe de o parte, pe de altă parte suntem mult mai bine decât eram acum 20 de ani. Suntem mult mai bine decât multe din țările care sunt în jurul nostru și care au avut la un moment dat aceleași perspective de dezvoltare pe care le avem noi. Deci sfatul meu este să reușim să ne uităm cu onestitate și cu echilibru la ce suntem noi, inclusiv în ceea ce privește sistemul medical”, a transmis Nicușor Dan, citat de news.ro.
El s-a referit și la războiul informațional, care afectează și sistemul medical.
”Pentru că nu e posibil sau pare absurd ca între un medic care a făcut șase ani de facultate, a făcut trei, patru sau cinci ani de rezidențiat și care spune ceva și o reclamă pe internet care spune altceva, tu să alegi reclama de pe internet. Cum am ajuns aici? Cum am ajuns ca oamenii să nu mai vrea să-și vaccineze copiii? Câți oameni au murit în România pentru că au ignorat știința? Deci astea sunt niște lucruri extrem de importante”, a declarat președintele Dan.
El a adăugat că se știe de unde vin acestea.
”Știm de unde vin. Suntem supuși, noi, ca toată Europa, suntem supuși unui război informațional. Știm și cine-l face, Rusia. Știm și de ce. Pentru a scădea încrederea în democrație însăși, adică în posibilitatea oamenilor ca prin discuții între ei să-și decidă singuri viitorul. Și bineînțeles că asta a afectat și zona de medicină pentru că e o zonă sensibilă pentru oameni.
Și acum ce este de făcut? Din păcate, nu mai ajunge ca fiecare dintre noi să-și facă meseria așa cum a învățat să o facă. Nu e suficient. Pentru că semenii noștri, societatea din care facem parte, sunt supuși unui tir informațional care spune altceva decât ceea ce ne închipuim fiecare dintre noi că e direcția potrivită în care societatea asta să meargă”, a subliniat Nicușor Dan.
El consideră că fiecare cetățean trebuie să se lupte pentru acele valori pentru care s-a pregătit la școală.
”Și atunci este obligatoriu ca fiecare dintre noi să iasă din zona de confort și să se lupte pentru acele valori pentru care s-a pregătit la școală, pentru adevărul științific, pentru adevărul medical, nu e ușor. Pentru că în momentul în care faci asta, rețele întregi vor năvăli pe tine și vor spune că ești cu oculta mondială și fel de fel de alte bazaconii. Dar este obligatoriu pentru noi, pentru societatea pe care vrem să o construim, să facem lucrul ăsta”, a afirmat Nicușor Dan.
Rata de vaccinare a copiilor din România a scăzut, iar cazurile de rujeolă se înmulțesc
Tot mai mulți copii nu primesc vaccinurile necesare, ceea ce a dus la o scădere progresivă a ratelor de acoperire vaccinală pentru ROR (rujeolă-oreion-rubeolă), în special pentru doza a doua administrată la 5 ani.
Astfel, potrivit celor mai recente date, doar 47,4% dintre copii primesc prima doză.
Principalele cauze țin de carențele informaționale, de dezinformarea din social media, precum și de bariere sistemice, cum ar fi birocrația excesivă, lipsa resurselor materiale, desființarea vaccinării în școli și lipsa transportului, arată datele studiului calitativ al Salvați Copiii România.
“Salvați Copiii” citează și date analizate de Centrul European pentru Controlul Bolilor, care arată că între 1 februarie 2024 și 31 ianuarie 2025, numărul total de persoane diagnosticate cu rujeolă a fost de 32.265, la nivelul UE, dintre care 27.568 proveneau din România. A doua țară din top este la mare distanță – Italia, cu 1.097 de cazuri.
Mai mult, în perioada 1 ianuarie 2023 – 31 decembrie 2025, în România au fost confirmate 35.736 de cazuri de rujeolă, din care 27.720 la copii sub 15 ani și 3.188 la adolescenți între 15 și 19 ani. În același interval, s-au înregistrat 30 de decese cauzate de rujeolă, potrivit INSP.
În ceea ce privește vaccinarea contra rujeolei, într-un singur județ acoperirea vaccinală a fost de peste 70%, în 14 județe acoperirea vaccinală s-a situat între 50,6% și 67,4%, în 24 de județe acoperirea vaccinală s-a situat între 31,3% și 49,7%, în trei județe acoperirea vaccinală a fost sub 30%. Valoarea minimă (23,7%) a fost raportată în județul Argeș, iar cea maximă (73,8%) a fost atinsă în județul Bihor, potrivit INSP.
Comunicatul prezintă și următoarea situație a vaccinărilor la nivel național:
- BCG: 93,5%
- Hep B (3 doze): 55,0%
- DTPa – împotriva difteriei, tetanosului și pertussis acelular – (3 doze): 55,0%
- VPI – Vaccinul polio inactivat (3 doze): 55,0%
- Hib (3 doze): 55,0%
- Pneumococic (3 doze): 54,0%
- ROR (1 doză): 47,4%
Astfel, toate valorile prezentate mai sus sunt sub ținta de 95% recomandată de OMS. Conform concluziilor celei de-a 14-a reuniuni a Comisiei Regionale de Verificare a Eliminării Rujeolei și Rubeolei (RVC, septembrie 2025), România se numără printre cele 13 țări din Regiunea Europeană OMS cu transmitere endemică a rujeolei, ceea ce înseamnă că boala circulă continuu în populație, fără întrerupere.
Salvați Copiii România solicită autorităților simplificarea sistemului de raportare a vaccinărilor; training-uri în comunicare pentru personalul medical, precum și dezvoltarea unei echipe multidisciplinare la nivel local care să promoveze vaccinarea copiilor.
Măsură împotriva antivacciniștilor. Medicii care răspândesc informații false sau contrare dovezilor științifice vor fi suspendați sau chiar excluși din profesie
Medicii care vor difuza în mod public informații false sau contrare dovezilor științifice vor fi sancționați cu interdicția de a profesa temporar, la prima abatere, respectiv definitiv, la a doua abatere, conform unui proiect legislativ adoptat de Senat în decembrie 2025.
Proiectul a fost inițiat de reprezentanți ai PSD, printre care medicii Adrian Streinu-Cercel și Carmen Orban, respectiv USR și chiar AUR.
Inițiatorii arată că în ultimii ani s-a constatat o creștere alamantă a cazurilor în care unii medici, beneficiind de autoritatea și credibilitatea conferite de statutul lor profesional, au răspândit infomații false sau înșelătoare privind sănătatea, tratamentele medicale sau măsurile de prevenție, infomații care contravin dovezilor științifice recunoscute la nivel național și intemațional.
Această conduită a avut efecte negative importante asupra sănătății publice, manifestate prin scăderea ratei vaccinării, adoptarea unor tratamente ineficiente sau chiar periculoase, precum și prin diminuarea încrederii cetățenilor în actul medical și în recomandările profesioniștilor din domeniu.
”Medicul 'antivaccinist' aduce prejudicii majore actului medical și imaginii breslei. Antivaccinismul militant, profesat public de către cadrele medicale. este dincolo de deontologia medicală. Este incalculabil efectul descurajant asupra populației. Ezitarea la vaccinare și generațiile întregi cu rată scăzută de acoperire vaccinală sunt efectul cuantificabil al acestui tip de discurs. Potrivit unui studiu recent al Asociației 'Salvați Copiii', peste 77% dintre cazurile de rujeolă din Europa sunt în România. Rata de acoperire vaccinală pentru rujeolă scade dramatic. Avem comunități cu acoperire vaccinală la a doua doză, la rapel, de doar 20%. Trendul e vizibil și pentru alte tipuri de vaccinuri, consecința fiind creșterea incidenței bolilor prevenibile prin vaccinare și a spitalizărilor evitabile. Povara de boală prevenibilă poate fi ameliorată prin creșterea acoperirii vaccinale”, arată autorii proiectului.
Inițiatorii subliniază că, de altfel, Codul de deontologie medicală al Colegiului Medicilor din România (CMR), precizează explicit la art. 22-alin.11, lit k), ca fapte și acte nedeontologice: "k) respingerea publică, cu excepția dezbaterilor din comunitatea medicală, a unor mijloace de diagnostic, tratamemt și profilaxie recunoscute de comunitatea științifică academică medicală, precum și recomandarea publică a unor tratamente nefundamentate științific".
Având în vedere gravitatea acestor consecințe și necesitatea protejării sănătății publice, autorii consideră că se impune introducerea unor prevederi legislative specifice care să sancționeze fem răspândirea de infomații false de către medici, să asigure rapiditatea procedurilor disciplinare și să prevadă sancțiuni proporțion ale gravității faptei.
Conform proiectului, ”medicul răspunde disciplinar pentru nerespectarea legilor și regulamentelor profesiei medicale, a Codului de deontologie medical și a regulilor de bună practică profesională, a Statutului Colegiului Medicilor din România, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale CMR, pentru răspândirea în spațiul public, prin orice mijloace, a unor informații false sau contrare dovezilor științifice recunoscute la nivel national și international, care pot pune în pericol sănătatea publică, precum și pentru orice fapte săvârșite în legătură cu profesia, care sunt de natură să prejudicieze onoarea și prestigiul profesiei sau ale CMR”.
Totodată, proiectul introduce pentru aceste fapte sancțiuni aspre, care merg până la exclduderea din Colegiului Medicilor.
”Răspândirea, de către un medic, în spațiul public, prin orice mijloace, a unor informații false sau contrare dovezilor științifice recunoscute la nivel național și internațional, care pot pune în pericol sănătatea publică, se sancționează cu interdicția de a exercita profesia ori anumite activități medicale pe o perioadă de la o lună la un an, la prima abatere, și cu retragerea calității de membru al Consiliului Medicilor, la a doua abatere”, prevede proiectul.
















