Industria ospitalității se confruntă cu o criză de personal fără precedent. Potrivit Corinei Macri, președinte al Asociației Horetim, criza de personal din industrie este chiar mai mare decât înainte de pandemie, când antreprenorii din HoReCa se plângeau că nu găsesc suficienți oameni.
„Situația este foarte gravă. Industria este total depășită de situație. Avem o criză acută de personal. Oamenii încearcă să își redeschidă afacerile după pandemie și, din păcate, nu au personal. Cred că Timișul este unul dintre cele mai afectate județe din țară”, a declarat Corina Macri. Potrivit președintelui Asociației Horetim, criza de personal din Horeca s-a adâncit în pandemie, când oamenii ale căror job-uri au fost puse în pericol s-au reprofilat, scrie Adevarul.
„Noi în pandemie am pierdut o bună parte din personal. Mulți au făcut o reconversie profesională, neavând încredere în acest domeniu de activitate. Nu există post de care să nu fie nevoie. Orice. Că e lucrător comercial, spălător de vase, recepționer, bucătar, ajutor de bucătar. Orice poziție este foarte slab acoperită în Timiș”, a mai declarat Corina Macri. Întrebată dacă oferirea unor salarii mai mari, pentru a face domeniul mai atractiv, nu ar fi o soluție, Corina Macri a declarat că patronii din industria ospitalității sunt în situația în care nu pot oferi salarii mai mari pentru că sunt într-un cerc vicios.
„Ca să fie foarte atractive salariile trebuie să ne crească veniturile, ca să ne crească veniturile trebuie să avem personal să redeschidem activitățile. Oamenii ar vrea salarii mari pentru că le este teamă de condițiile actuale, pe de altă parte noi avem costuri foarte mari cu materia primă, cu utilitățile și ne este teamă să dăm salarii foarte mari pentru că riscăm să nu le putem acoperi. Suntem într-un cerc vicios”, a declarat Corina Macri.
Potrivit președintelui Asociației Horetim, în actualul context patronii care lucrează în industria ospitalității din Timișoara așteaptă îngrijorați anul 2023, când Timișoara este Capitală Europeană a Culturii.