România, Bulgaria și Austria au ajuns la un „acord politic” privind extinderea spațiului Schengen, potrivit guvernelor de la București și Sofia. Potrivit acordului, Bulgaria și România vor aplica acquis-ul Schengen la frontierele lor aeriene și maritime începând cu martie 2024, a anunțat miercuri Ministerul român de Interne. Ministerul de Interne de la Viena s-a limitat să precizeze joi că negocierile continuă în prezent, transmite DPA.
Condițiile austriece pentru un „Air Schengen” sunt o creștere a operațiunii Frontex în Bulgaria și bani de la Comisia Europeană pentru o protecție robustă a frontierelor externe. Ministerul de Interne de la Viena a declarat pentru DPA că solicită, de asemenea, intensificarea controalelor la frontierele terestre și ca România și Bulgaria să preia solicitanții de azil, în special pe cei din Afganistan și Siria, scrie G4Media.ro.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
La începutul lunii decembrie, ministrul de interne Gerhard Karner (ÖVP) a propus ca în traficul aerian cu Bulgaria și România să se renunțe la frontierele Schengen în schimbul unor controale mai stricte la frontiere. „Air Schengen” înseamnă că pasagerii din România și Bulgaria nu vor mai fi nevoiți să zboare spre Europa prin terminalele internaționale în viitor; pașapoartele vor fi verificate de către companiile aeriene la poartă, ca de obicei.
Ministerul austriac de Interne a subliniat joi că, în prezent, nu există negocieri privind aderarea la spațiul terestru Schengen și, prin urmare, nici un termen limită, mai scrie sursa citată.
Ministerul Afacerilor Interne a anunțat, miercuri seara, că în data de 23 decembrie a ajuns la un acord politic cu ministerele de Interne din Austria și Bulgaria pentru intrarea în Schengen cu frontierele aeriene și maritime începând cu luna martie 2024, în timp ce negocierile pentru aderarea terestră vor continua și anul viitor.
Premierul bulgar Nikolai Denkov a declarat joi că Austria s-a angajat să continue negocierile privind aderarea Bulgariei și României la spațiul Schengen fără frontiere terestre. După negocieri complicate, cele două țări au ajuns la un acord de principiu cu Austria privind aderarea la Schengen pe cale aeriană și maritimă, a declarat Denkov, potrivit agenției bulgare de presă BTA. Aceste negocieri vor fi însoțite de un sprijin substanțial din partea Comisiei Europene pentru a proteja frontierele externe ale UE cu Turcia și Serbia, pentru a reduce fluxul de migranți ilegali către Europa, a adăugat Denkov, mai scrie DPA.