Firmele mari de recrutare folosesc sisteme complexe de clasificare a profilurilor profesionale – deci a angajaților/ candidaților. Acestea sunt formate din câteva sute de itemi, grupați în mai multe categorii, uneori chiar pe două niveluri (nu am văzut pe mai mult de atât). Dar, oricare ar fi aceste sisteme de clasificare, două categorii principale se regăsesc întotdeauna: industriile și tipurile de job. Și nivelurile de specializare, de senioritate, desigur, dar acelea nu sunt o categorie în sine, precum celelalte. Despre capitalizarea managerului pe cele două componente mari, industria și tipul de job, am scris un articol separat, nu mai revin cu detalii aici.
Guvernele sunt obligate să folosească sisteme acoperitoare (CAEN pentru industrii și COR pentru tipurile de job în România), însă acestea sunt mult prea stufoase și greoaie pentru a putea să fie folosite în activitățile curente ale firmelor, dar, mai ales, de către angajați.
Și cele ale marilor firme de recrutare sunt încă prea detaliate pentru uzul curent al pieței, așa că noi, la Managero, încercăm acum să impunem pe piață un model simplificat de clasificare a profilurilor profesionale ale managerilor, care are șanse bune să ajungă să fie folosit pe scară largă și în mod curent de către toți cei vizați: angajatorii, angajații, recrutorii, candidații etc.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Sistemul de Clasificare Managero (SCM) a profilurilor profesionale manageriale ar putea părea și el prea lung, la prima vedere (are aproximativ 200 de itemi de clasificare în varianta extinsă cu anexe), însă e bine structurat și logic, și de aceea, după o folosire de câteva săptămâni, devine foarte ușor de mânuit. Mai ales că are o arhitectură matricială cu structură vizuală (foto)grafică foarte intuitivă, ce scurtează foarte mult timpul de procesare și de internalizare a rezultatelor.
Avantajele folosirii unui sistem standardizat de clasificare a profilurilor manageriale pe scara largă pe o piață sunt foarte multe și foarte mari:
- Reprezentarea mult mai rapidă, mai intuitivă și mai clară a profilurile ideale și a celor minimale în anunțurile de angajare
- Permite candidaților să-și prezinte sintetic, rapid și elegant, autoevaluarea profilului profesional și chiar să și-l atașeze în CV-uri.
- Permite comparații rapide și precise (numerice) între profilurile ideale și/sau minimale ale angajatorilor cu cele făcute de către recrutori și cu cele de autoevaluare ale candidaților – o comparație tripartită adesea foarte interesantă și relevantă.
- Compararea directă prin profilurile SCM a candidaților sau angajaților dintr-un grup mic (2, 3, 4, cei dintr-o short list, de exemplu) este foarte rapidă și sugestivă.
- SCM permite automatizarea procesului de filtrare a candidaturilor pe bază de profil, calculatorul făcând cu ușurință comparația dintre profilul impus și cel dat de către un evaluator independent.
- Se poate face cu ușurință un scoring pe baza SCM, cu care să poată să fie ierarhizați automat candidații de la o recrutare.
- SCM poate fi folosit în mod identic și la reprezentarea evaluărilor interne (ale angajaților proprii), în special în raportările către managementul superior, pentru că este foarte clar, concis și intuitiv.
- Un profil SCM poate să fie folosit și pentru estimarea anonimizată a valorii pe piața muncii, adică fără vederea CV-ului. Un simulator de salarii pe baza profilurilor SCM va fi construit de către Managero în prima parte a anului 2022.
Cum se face unui profil managerial și clasificarea lui
Schematic, un profil managerial are două mari componente: profilul tehnic (profesional) și profilul personal (inteligență, personalitate, profil moral, motivațional etc.). Profilul profesional se construiește pornind de la CV, apoi se ajustează și se definitivează la interviuri. În cazul recrutorilor și al managerilor cu foarte multă experiență, gradul de precizie a profilului profesional construit inițial doar din CV depășește 80% în marea majoritate a cazurilor. Profilul personal al unui manager se face în cursul interviurilor și după analizarea referințelor, desigur. Sistemul de Clasificare Managero (SCM) include doar criteriile de evaluare pentru profilul profesional al unui manager, nu și pe cele pentru profilul personal.
Sistemele de clasificare mai complexe fac o evaluare separată a experienței și a competențelor, rezultând două profiluri distincte. Profilul de experiență se deduce aproape integral din CV și se ajustează la interviu, pe când cel de competențe se schițează doar din CV, dar se completează consistent la interviu. SCM nu le separă și nu operează cu liste detaliate de competențe tehnice, care ar îngreuna excesiv folosirea lui. Însă aceste liste sunt complementare SCM, nu îl înlocuiesc, și orice utilizator poate să își extindă SCM cu oricâte anexe are nevoie.
De asemenea, sistemele de clasificare ale firmelor mari de recrutare fac uneori o distincție între nivelul de specializare și nivelul de senioritate, chiar dacă acestea se condiționează una pe alta și merg cam „umăr la umăr” în orice profil profesional. În SCM nu facem această separare, așa că un angajat foarte specializat în domeniul său este considerat senior, și invers.
Sistemul de Clasificare Managero (SCM)
Sistemul de Clasificare Managero (SCM) este unul dintre cele câteva nuclee ale conceptului nostru de recrutare. Angajatorii pot publica în anunțuri profilurile ideale și/sau pe cele minimale ale candidaților, dacă doresc, și le pot folosi la filtrări automate sau la ierarhizări dacă cer unui recrutor intern sau unuia independent să le facă. De asemenea, candidații pot să-și facă propriile profiluri SCM prin autoevaluare, însă acestea nu sunt luate în calcul de către filtrele automate – cel puțin nu în acest moment. Daca SCM se va impune ca standard pe piață, vom începe să vedem profilurile SCM incluse în CV-urile candidaților, cu siguranță.
Sistemul de Clasificare Managero (SCM) este un sistem matricial, și de aici vin claritatea sa intuitivă și ușurința folosirii sale. În SCM, un profil profesional se construiește evaluând nivelul de senioritate (specializare, în sensul detaliat mai sus), cu 5 trepte, pe:
- Industrii (domeniile de activitate ale organizațiile în care a lucrat angajatul)
- Tipurile de job avute de-a lungul carierei
- Alte criterii de clasificare
Astfel, Profilul de Autoevaluare SCM al unui finance manager ar putea arăta așa:
Componentele SCM
Industriile sunt grupate în 5 categorii, fiecare cuprinzând între 5 și 12 domenii mari de activitate:
- Consumer products (products for consumer use (B2C))
- Industrial products (products for industrial use (B2B))
- Consumer Services (services which are nearly identical for individuals and businesses (B2B&C))
- Business and Industrial services (industrial services, mainly for business clients (B2B))
- Other industries (Different from the above)
Domeniile joburilor din SCM cuprind în acest moment doar categoriile de joburi care se regăsesc în mod uzual în aproape toate organizațiile (firme, ONG, instituții publice). Joburile care sunt specifice doar unei industrii, sau unui număr foarte restrâns de domenii de activitate (Industry Specific) nu sunt incluse în acest moment în SCM, însă dacă sistemul nostru se va impune pe piață și vom constata utilitatea, vom publica și această extensie.
- Executive management
- Sales
- Marketing
- Finance
- HR
- Supply chain & production (From raw materials to product distribution)
- IT&C
- Legal
- Operations (Specific office (outside of the plant) operations)
Alte criterii de clasificare grupează câteva criterii folosite mai des în recrutarea pentru pozițiile de management:
- Types of activity (production, commercial, services)
- Organization types (private, public, NGO)
- International exposure (teams and workplaces)
- Language profile (English and other foreign languages)
- Education profile (formal and additional, volume and quality)
În acest moment, Sistemul de Clasificare Managero (SCM) cuprinde puțin peste 100 de itemi de clasificare pentru versiunea de bază (cea fără anexa Industry Specific). Cam în această zonă considerăm noi că se găsește echilibrul optim între ușurința utilizării curente, pe de o parte, și un nivel rezonabil de detaliere și de precizie a clasificării, pe de altă parte, pentru majoritatea recrutărilor pentru poziții de management de pe piață, dar și pentru clasificarea și autoclasificarea profilurilor profesionale ale angajaților din firme și alte organizații.
Lista integrală a itemilor SCM este pe site-ul Managero, atât în secțiunea de prezentare, cât și în cea de anunțuri, desigur.
Anexa Industry Specific a SCM va dubla numărul de itemi de clasificare, însă sistemul rămâne totuși gestionabil pentru folosința curentă. Din experiența curentă și din cea a altor firme de recrutare care folosesc sisteme similare, un utilizator ajunge să folosească din memorie majoritatea itemilor după câteva săptămâni.
Sistemul de Clasificare Managero (SCM) este flexibil, totuși, mai ales în această fază de lansare și impunere pe piață, însă dinamica va fi destul de redusă. Estimăm că vor fi puține adăugiri sau modificări, deoarece nu este un sistem nou, ci este deja folosit în firme de recrutare de zeci de ani. Noutatea este doar lansarea sa publică pe piață, pentru uzul general.
Scoringul
De cele mai multe ori este util ca valoarea unui profil profesional să fie cuantificată, să fie exprimată cantitativ, numeric (scoring), pentru a putea face mai ușor comparații și ierarhii. Sistemul de Clasificare Managero (SCM) se pretează cu ușurință unui astfel de mecanism de scoring datorită arhitecturii sale liniare (matriciale, mai precis spus), adică un singur nivel de clasificare pe fiecare dimensiune.
Într-o recrutare (într-o evaluare, în general), itemii de clasificare au aproape întotdeauna importanțe și „greutăți” diferite în valoarea totală a unui profil profesional. Prin urmare, pentru cuantificare se pot asigna ponderi diferite fiecărui item de clasificare și, de asemenea fiecărui nivel de senioritate. Într-o asemenea cuantificare, cele 5 trepte de senioritate pot să nu aibă o progresie lineară simplă, ci una logaritmică sau exponențială, de pildă, dacă se dorește să se pună mai mult în valoare un anumit nivel de specializare. Scorul general (total) se obține înmulțind valorile ponderate ale itemilor de clasificare cu cele ale treptelor de senioritate.
Găsirea unui sistem de clasificare managerială care să răspundă rezonabil de bine unor cerințe atât de divergente, și chiar opuse (completitudine și precizie vs ușurință în înțelegere și utilizare, ergonomie), din partea unor grupuri diferite de utilizatori nu e simplă, fiindcă trebuie făcute multe compromisuri. Sistemul de Clasificare Managero (SCM) este o sinteză a sistemelor găsite până acum și în România și în străinătate în firmele și pe site-urile de recrutare, dar și în marile corporații multinaționale. Toate sugestiile de completare și de optimizare a acestui sistem sunt mai mult decât bine primite de catre cei din echipa Managero, și de către George Butunoiu, în special, arhitectul conceptului și al sistemului. Și orice alt comentariu, desigur…