Milioane de persoane care se bazează pe topirea zăpezilor din Himalaya pentru aprovizionarea cu apă se confruntă în acest an cu un risc "foarte serios" de penurie din cauza reducerii cantității de precipitații sub formă de ninsoare, au avertizat oamenii de știință citați de AFP.
În această regiune, topirea zăpezilor alimentează aproximativ un sfert din debitul total al unui număr de 12 bazine hidrografice importante, care își au originea la altitudini mai mari, potrivit raportului.
"Acesta reprezintă un semnal de alarmă pentru cercetători, factorii de decizie politică și comunitățile din aval", a declarat autorul raportului Sher Muhammad de la Centre for Integrated Mountain Development (ICIMOD), cu sediul în Nepal.
"Acumularea unei cantități mai mici de zăpadă și fluctuațiile nivelurilor de zăpadă cresc semnificativ riscul de penurie a apei, în special în acest an", a subliniat el.
Potrivit centrului internațional, zăpada și gheața din Himalaya oferă o sursă esențială de apă pentru cele 240 de milioane de persoane care locuiesc în regiunile muntoase și pentru celelalte 1,65 miliarde de persoane care trăiesc în văi din mai multe țări, scrie Agerpres.
Raportul a măsurat timpul în care zăpada se menține pe sol. În acest an, nivelurile au scăzut cu aproape o cincime comparativ cu valorile obișnuite în regiunea Hindukuș și a lanțului montan cu același nume din Pakistan, Afganistan și Himalaya.
"În acest an, persistența zăpezii (18,5% sub normal) este a doua cea mai scăzută din ultimii 22 de ani, la scurt timp după recordul de 19% stabilit în 2018", a declarat Muhammad pentru AFP.
Pe lângă Nepal, membrii Icimod includ Afganistan, Bangladesh, Bhutan, China, India, Birmania și Pakistan.
Potrivit acestei organizații, care monitorizează ninsorile din regiune de mai bine de 20 de ani, 2024 este un an neobișnuit.
Bazinul Gangelui, care străbate India, a cunoscut "cea mai scăzută persistență a zăpezii" înregistrată vreodată de Icimod, cu 17% sub medie.
Bazinul Helmand, important curs de apă din Afganistan, a înregistrat al doilea cel mai scăzut nivel de persistență a zăpezii, cu 32% sub valorile normale.
Bazinul fluviului Ind a scăzut cu 23% sub normal, în timp ce bazinul fluviului Brahmaputra, care ajunge în Bangladesh, a înregistrat o persistență a zăpezii "notabil inferioară", cu 15% sub normal.