Bolojan explică votul privind Mercosur: A fost un acord între Guvern și președinte, în așa fel încât să avem o poziție convergentă. Fermierii românii vor primi 3,8 miliarde euro în plus

Premierul Bolojan a declarat că aprobarea Acordului UE-Mercosur a fost decisă cu prilejul Consiliului European din 19 decembrie, la care a participat președintele Nicușor Dan, iar ulterior a fost - la exprimarea votului României - o poziție convergentă cu Guvernul. Șeful Executivului a arătat că fermierii români vor primi în plus 3,8 miliarde euro în urma acordului, iar toate companiile europene vor avea o piață de desfacere mai mare.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Bolojan explică votul privind Mercosur: A fost un acord între Guvern și președinte, în așa fel încât să avem o poziție convergentă. Fermierii românii vor primi 3,8 miliarde euro în plus

”Practic, după negocieri care au trenat și după ce nu s-a ajuns la o majoritate de țări, care să respecte condițiile de luare a unei decizii cu mai mult de jumătate și 65% din populație. Cred că înainte de Crăciun a fost un Consiliu European, dacă ne aducem aminte, în care președintele Nicușor Dan a participat și la acel Consiliu, practic s-a convenit că se va asemna Acordul Mercosur.

Și dânsul a făcut o declarație după aceea, dar nefiind ceva care să fie pe agenda publică, pur și simplu a trecut cu vederea”, a spus Bolojan, într-un interviu la televizunea publică.

Posibile taxe dublate pe casă și anul viitor. Bolojan dă de înțeles că, în anumite orașe, impozitul pe proprietate ar urma să se dubleze și în 2027. În anumite localități, impozitul s-ar putea să scadă CITEȘTE ȘI Posibile taxe dublate pe casă și anul viitor. Bolojan dă de înțeles că, în anumite orașe, impozitul pe proprietate ar urma să se dubleze și în 2027. În anumite localități, impozitul s-ar putea să scadă

Da, noi susținem, pentru că am avut în urmă cu, să zicem, trei-patru luni, tocmai în urma faptului că am avut discuții cu agricultorii din România, am avut anumite rezerve, care au fost depășite în urma discuțiilor. Nu am fost singurii care am avut tipul ăsta de rezerve, dar, cu titlu general, este foarte util pentru Europa, deci, pentru România, să deschidă, să aibă un acord comercial cu o piață așa de mare cum este America de Sud. Ăsta este motivul pentru care susținem”, a declarat, întrebat cu privire la Acordul Mercosur, președintele Nicușor Dan, în urma Consiliului European din 19 decembrie.

Potrivit lui Bolojan, având în vedere tabloul general, Ministerul Economiei a notificat, practic, Ministerul de Externe, care atunci când s-a pus în discuție, în comitetul în care votează ambasadorii fiecărei țări la Comisia Europeană, a dat o instrucțiune ambasadoarei României, Iulia Matei, în așa fel încât să voteze.

”A fost un acord între Guvern și domnul președinte, în așa fel încât să avem o poziție convergentă. Dacă s-ar fi discutat poate mai mult, dacă toți erau într-adevăr preocupați de aceste subiecte, cred că era mai bine.

Dar aici, vă dați seama, când discuți între sărbători, între Anul Nou, era, cum să vă spun... cu cât s-ar fi discutat mai mult, poate ar fi fost mai bine. Dar, indiferent cine ar fi fost ministrul Agriculturii, de la orice partid, gândiți-vă că n-ar fi putut să susțină acest lucru, dar aici nu luăm decizii strict după un domeniu, ci trebuie să vedem tabloul per ansamblu și a fost o decizie luată per ansamblu”, a mai spus premierul.

Explozie de concedii medicale exact de Sărbători. Bolojan: Am făcut bine că am redus plata concediilor medicale. Exact când era punte între Crăciun și Anul Nou, între Paștele ortodox și cel greco-catolic, aveam o explozie de concedii CITEȘTE ȘI Explozie de concedii medicale exact de Sărbători. Bolojan: Am făcut bine că am redus plata concediilor medicale. Exact când era punte între Crăciun și Anul Nou, între Paștele ortodox și cel greco-catolic, aveam o explozie de concedii

Bolojan a pledat pentru avantajele Morcosur, subliniind că că România depinde de piețele europene.

”Dacă Uniunea Europeană merge bine, economia noastră, fiind într-o bună măsură integrată în lanțurile valorice ale industriei europene, merge și ea bine, funcționează ca o locomotivă economia europeană pentru noi. Ori Uniunea Europeană a avut de luat o decizie strategică pe care o negoția de 20 de ani, de a-și extinde piețele.

Piața noastră, care este de 450 de milioane de consumatori, a încheiat un acord în care se vor elimina treptat în următorii 10-15 ani taxele vamale cu țările din America de Sud, așa numitul Mercorur, care din nou e un grup de consumatori de peste 260 de milioane de locuitori, din care Brazilia, cea mai mare țară, are peste 200 de milioane. Practic, s-a făcut o zonă economică care se va dezvolta treptat în următorii 10-15 ani, în care este o piață mare și teoretic ar trebui să fie niște beneficii importante pentru ambele părți, pentru că o piață mare îți permite să scalezi, îți permite să crești, îți permite să vinzi mai mult și să vinzi mai ieftin, în așa fel încât tot să câștige. Și aici, ca și în orice acord comercial, există oportunități și există riscuri”, a spus Bolojan. 

PSD acuză MAE că a trădat fermierii români. Bolojan, somat să răspundă CITEȘTE ȘI PSD acuză MAE că a trădat fermierii români. Bolojan, somat să răspundă

Acesta a arătat, că, în opnia sa, UE și România au făcut o alegere corectă.

”Eu cred că Uniunea Europeană a luat o decizie corectă și cred că România a făcut bine că a susținut această decizie, pentru că acesta este tabloul general. Dar într-un tablou general există sigur, așa cum am spus, riscuri și oportunități. Care sunt oportunitățile? Astăzi Europa exportă produse industriale, exportă mașini, exportă utilaje care sunt taxate cu taxe vameale care înseamnă de la 35% cât sunt autoturismurile, de exemplu, coborând până la 18-15%.

Și cu toate aceste taxe, aceste produse sunt competitive și Uniunea Europeană este pe locul 2 ca număr de mașini care sunt vândute în aceste țări. China este, de exemplu, pe primul loc. Ori, ipotetic, dacă în următorii 10-15 ani aceste taxe se vor reduce treptat-treptat, înseamnă că tot treptat-treptat exporturile europene vor fi mai competitive pe aceste piețe, pe noi piețe, în așa fel încât companiile românești care sunt integrate, direct și indirect, în aceste lanțuri valorice. Să nu uităm că sute de mii de oameni care lucrează în România, lucrează în companii private care-și exportă produsele și componentele către aceste companii mari, către aceste lanțuri mari, care-și exportă mașinile și utilajele. Deci, va funcționa ca un aspirator pentru economia românească și poate să fie niște beneficii pe care companiile românești să le valorifice treptat-treptat”, a declarat prim-ministrul.

ULTIMA ORĂ Omul de încredere al lui Bolojan va aviza schimbările de acționariat cu străini în domenii ”sensibile” - precum energie, transporturi, dar și bănci, mass-media și AI. Taxa pentru companii scade, dar indemnizațiile criticate rămân mari CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Omul de încredere al lui Bolojan va aviza schimbările de acționariat cu străini în domenii ”sensibile” - precum energie, transporturi, dar și bănci, mass-media și AI. Taxa pentru companii scade, dar indemnizațiile criticate rămân mari

Bolojan a admis că riscurile sunt pe componentele de agricultură, unde aceste țări, datorită fermelor industriale puternice, datorită cultivării pe suprafețe mari, au randamente mari, la carnea de vită, carnea de pui, la porumb. Acest lucru a făcut ca multe țări care au componente agricole importante, inclusiv România, să fie rezervate legat de această înțelegere, dar au fost impuse niște condiții suplimentare de siguranță pentru a limita riscurile în domeniul agricol, respectiv pentru a nu avea niște importuri în țările europene a acestor produse la niște prețuri foarte mici.

”Și atunci, ce s-a făcut practic? Au fost limitate cantitățile, deci sunt niște cantități limitate, a scăzut procentul de la 8% la 5%, de la care dacă aceste produse depășesc o cotă de piață, țările pot să suspende scutirea de taxe, deci pot să revină la taxe mult mai mari și, oricum, aceste măsuri se vor aplica în următorii 10 ani.

În plus, ca măsură suplimentară de sprijin s-au alocat fermierilor, pentru că noi eram o țară care am susținut politica agricolă-comună, adică să existe o linie de finanțare pentru fermieri, pentru a-i face să rămână competitivi. Și, practic, s-au alocat 45 de miliarde suplimentari pe componenta de politică agricolă, din care agricultorilor români le revin 3,8 miliarde. Deci, practic, este suma care o primește astăzi România, într-un an, pe toate componentele. Practic, va mai veni, să spunem, încă un bonus suplimentar pentru agricultori români ca să fie competitivi. Acestea sunt riscurile și trebuie să le explicăm unilor. Asta este decizia pe fond”, a explicat prim-ministrul Bolojan.

Bolojan: Intrarea în insolvență, în cascadă, cu acumularea de datorii, a fost tolerată de funcționari publici. A trebuit să corectăm CITEȘTE ȘI Bolojan: Intrarea în insolvență, în cascadă, cu acumularea de datorii, a fost tolerată de funcționari publici. A trebuit să corectăm

Statele UE au aprobat acordul comercial cu blocul Mercosur, în ciuda unei opoziții intense. Și România a votat pentru, deși ministrul Agriculturii a avut un mesaj de opoziție.

Decizia, care dă undă verde semnării celui mai mare acord de liber schimb încheiat vreodată de UE, avea nevoie de aprobarea a 15 țări, 65% din populația totală a blocului.

VEZI AICI ȘI Fermierii protestează cu cartofi prăjiți la Parlamentului European

Statele membre urmează acum să dea confirmarea scrisă vineri sau luni.

Ministrul român al Agriculturii cere la Bruxelles: ”Garanții suplimentare pentru fermieri!” - VEZI MAI JOS

Ambasadorii statelor UE au luat vineri decizia preliminară de a aproba un acord de liber schimb cu blocul sud-american Mercosur, potrivit a trei diplomați citați de Reuters, arată Hotnews.ro.

Focar de pestă porcină la o fermă cu 6.000 de porci din județul Arad CITEȘTE ȘI Focar de pestă porcină la o fermă cu 6.000 de porci din județul Arad

Potrivit surselor Politico, Franța, Polonia, Austria, Irlanda și Ungaria și-au exprimat opoziția, în timp ce Belgia s-a abținut. Toate celelalte state au votat pentru semnarea acordului, potrivit Politico.

Capitalele Uniunii Europene au termen până la ora 17:00, ora Bruxelles-ului, pentru a-și confirma voturile în scris, au declarat diplomații.

Este cel mai mare acord de liber schimb încheiat vreodată de blocul comunitar, la peste 25 de ani de la începerea negocierilor și după luni de dispute pentru a obține sprijinul statelor membre cheie.

Comisia Europeană, care a încheiat negocierile în urmă cu un an, și țări precum Germania și Spania susțin că acesta este un element vital al eforturilor UE de a deschide noi piețe pentru a compensa pierderile comerciale cauzate de taxele vamale americane și de a reduce dependența de China prin asigurarea accesului la minerale esențiale.

Opozanții, în frunte cu Franța, cel mai mare producător agricol al Uniunii Europene, au spus însă că acordul va crește importurile de produse alimentare ieftine, inclusiv carne de vită, carne de pasăre și zahăr, subminând producătorii agricoli interni.

Ce urmează

Decizia avea nevoie de aprobarea a 15 țări care reprezintă 65% din populația totală a blocului. Capitalele UE urmează acum să dea confirmarea scrisă mai târziu, vineri sau luni.

Acest lucru va deschide calea pentru ca președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, să semneze acordul cu partenerii Mercosur – Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay.

Telefoanele și computerele se vor scumpi. Marii producători avertizează CITEȘTE ȘI Telefoanele și computerele se vor scumpi. Marii producători avertizează

Parlamentul European va trebui, de asemenea, să aprobe acordul înainte ca acesta să poată intra în vigoare.

Negocieri intense

Acordul de liber schimb ar fi cel mai important acord al Uniunii Europene în ceea ce privește reducerea taxelor vamale, eliminând taxe în valoare de 4 miliarde de euro asupra exporturilor sale.

Țările Mercosur au taxe ridicate – 35% pentru piesele auto, 28% pentru produsele lactate și 27% pentru vinuri, spre exemplu.

UE și Mercosur speră să extindă comerțul cu mărfuri în mod egal, în valoare de 111 miliarde de euro în 2024.

Exporturile UE sunt dominate de mașini, produse chimice și echipamente de transport, iar cele ale Mercosur se concentrează pe produse agricole, minerale, celuloză și hârtie.

Pentru a-i convinge pe sceptici, Comisia Europeană a pus în aplicare măsuri de salvgardare care pot suspenda importurile de produse agricole sensibile.

De asemenea, Comisia a întărit controalele la import, în special în ceea ce privește reziduurile de pesticide, a înființat un fond de criză, a accelerat sprijinul pentru agricultori și s-a angajat să reducă taxele de import pentru îngrășăminte.

Concesiile nu au fost suficiente pentru a câștiga Polonia sau Franța, dar Italia pare să fi trecut de la un „nu” în decembrie la un „da” vineri.

Ministra franceză a agriculturii, Annie Genevard, declarat chiar joi că lupta nu s-a terminat și s-a angajat să lupte pentru respingerea acordului.

Trump vrea să ridice un etaj deasupra coloanelor Casei Albe CITEȘTE ȘI Trump vrea să ridice un etaj deasupra coloanelor Casei Albe

Agricultorii au lansat proteste în întreaga UE, blocând joi drumurile franceze. Guvernul de la Paris se confruntă și cu două moțiuni de cenzură, din partea partidelor de opoziție.

Proteste au avut loc și în Polonia, vineri.

Ce a spus ministrul român al Agriculturii

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a cerut la Bruxelles garanții suplimentare pentru fermierii români și UE, în Acordul UE-Mercosur, arătând că nu a semnat memorandumul înaintat de Ministerul Economiei cu privire la acord.

”Am cerut la Bruxelles garanții suplimentare pentru fermierii noștri și menținerea unei politici agricole comune echitabile, care să ofere un sprijin real fermelor și satelor românești!

Sunt alături de fermierii români și nu am semnat Memorandumul înaintat de Ministerul Economiei cu privire la Acordul UE-Mercosur”, a transmis Florin Barbu, care a participat în perioada 7 – 8 ianuarie 2026 la Reuniunea miniștrilor agriculturii din Uniunea Europeană, întâlnire dedicată discuțiilor politice cu privire la viitorul Politicii Agricole Comune și Acordului UE-Mercosur. 

Scandal cu Olguța Vasilescu: Proprietari de câini și pisici s-au dus la tribunal pentru limitarea numărului de animale la bloc CITEȘTE ȘI Scandal cu Olguța Vasilescu: Proprietari de câini și pisici s-au dus la tribunal pentru limitarea numărului de animale la bloc

În iulie, Franța și România au solicitat Comisiei Europene amânarea aplicării Acordului Mercosur, miniștrii Agriculturii din cele două state convenind asupra unei declarații comune privind impactul asupra fermierilor europeni.

Annie Genevard și Florin Barbu, miniștrii Agriculturii din Franța și România, iulie 2025

Annie Genevard și Florin Barbu, miniștrii Agriculturii din Franța și România, iulie 2025

”Poziția mea și a fermierilor români nu s-a schimbat, cu privire la Acordul UE – Mercosur. Consider că sunt necesare studii suplimentare aprofundate în legătură cu impactul acestui acord asupra întregului sector agricol. Fermierii europeni suportă deja costuri ridicate pentru conformarea la standardele UE.

De aceea, este obligatoriu să ne asigurăm că produsele care vor intra pe piața europeană respectă standardele fitosanitare și sanitar-veterinare, prin testarea acestora în laboratoarele fiecărui stat membru”, a declarat ministrul Florin Barbu.

VIDEO Furtuna Goretti a făcut ravagii în Franța - sute de mii de case fără curent și rafale de vânt de peste 200 km/h CITEȘTE ȘI VIDEO Furtuna Goretti a făcut ravagii în Franța - sute de mii de case fără curent și rafale de vânt de peste 200 km/h

Acesta a adăugat că a transmis și comisarilor europeni că este obligatoriu ca acest Acord să garanteze că importurile din state terțe respectă standardele echivalente celor aplicabile fermierilor din UE, inclusiv în domeniul siguranței alimentare, protecției mediului, utilizării pesticidelor sau bunăstării animalelor.

De asemenea, a cerut ca Acordul UE-Mercosur să prevadă posibilitatea să fie suspendat în situația în care se constată o depășire a volumului de importuri în condiții preferențiale cu 5% față de media ultimilor 3 ani sau în situația în care se constată o afectare a prețurilor cu mai mult de 5% față de media ultimilor 3 ani. În acest sens, fiecare stat membru trebuie să aibă posibilitatea să licențieze operatorii economici care realizează operațiunile de import-export de produse agroalimentare.

 Produsul Intern Brut al României estimat pentru trimestrul III 2025 a crescut cu 1,7%, pe serie brută, față de trimestrul III 2024, la 518,092 miliarde lei CITEȘTE ȘI Produsul Intern Brut al României estimat pentru trimestrul III 2025 a crescut cu 1,7%, pe serie brută, față de trimestrul III 2024, la 518,092 miliarde lei

În ceea ce privește viitoare Politică Agricolă Comună, România se opune în continuare integrării PAC într-un Plan Unic sau Fond Comun. PAC trebuie să rămână o politică distinctă, structurată pe doi piloni, capabilă să susțină veniturile fermierilor și investițiile necesare unei agriculturi durabile și competitive, arată ministrul Barbu.

”Susțin în continuare caracterul voluntar al plafonării și degresivității plăților, menținerea regulii N+3, simplificarea indicatorilor de performanță și eliminarea condiționalității sociale.  

De asemenea, am solicitat Comisiei Europene ca bugetul pe noua PAC să fie publicat într-un document oficial, nu comunicat prin scrisori și fițuici, care nu au nicio valoare din punct de vedere juridic. Am cerut retragerea documentului publicat în luna iunie privind Cadrul Financiar Multianual post-2027 și publicarea unui nou document care să conțină sumele clare ce revin fiecărui stat membru”, a mai spus ministrul. 

Referitor la CBAM – Mecanismul de ajustare a carbonului la frontieră, ministrul Florin Barbu a solicitat excluderea îngrășămintelor de la aplicare sau amânarea aplicării mecanismului pentru acest sector, până la operaționalizarea sistemelor de referință și achiziție, având în vedere rolul lor esențial în asigurarea producției și securității alimentare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0936 -0.0025-0.05 %
1 USD4.3572 +0.0040+0.09 %
1 GBP5.8588 +0.0230+0.39 %
1 CHF5.4897 -0.0050-0.09 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Cotidianul.ro
Playtech.ro
Cele mai citite