Analiștii CFA România anticipează că impactul economic al coronavirusului se va resimți puternic până în trimestrul IV

Analiștii CFA România anticipează că impactul economic al coronavirusului se va resimți puternic până în trimestrul IV
scris 9 apr 2020

Aproape jumătate dintre analiștii CFA România (48%) anticipează că impactul economic al coronavirusului se va resimți puternic până în trimestrul IV al acestui an, iar deficitul bugetar anticipat are o valoare medie de 6,5%, potrivit Asociației CFA România.

"În cadrul sondajului pentru luna martie 2020 au fost adăugate și două întrebări suplimentare, cu privire la: impactul economic al coronavirusului - cea mai mare parte a respondenților (48%) anticipând ca acesta se va resimți puternic până în trimestrul IV al anului; deficitul bugetului de stat anticipat pentru 2020: valoarea medie a anticipațiilor este 6,5%", se arată într-un comunicat al Asociației.

Urmărește-ne și pe Google News
Zentiva a preluat angajați Ikea CITEȘTE ȘI Zentiva a preluat angajați Ikea

În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, aproximativ 95% dintre participanți anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,9370, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,9954, scrie Agerpres.

Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (aprilie 2021/aprilie 2020) a înregistrat o valoare medie de 3,79%.

"Sunt de remarcat anticipațiile de majorare a primei de risc a României, aproximativ 87% dintre participanți prevăzând o creștere a prețului CDS cu scadența de 5 ani. De asemenea, peste 63% dintre participanți consideră prețurile proprietăților imobiliare din marile orașe ca fiind supraevaluate. În luna martie se observă o majorare, chiar dublare a abaterii medii pătratice a răspunsurilor la întrebările cantitative, ceea ce arată o incertitudine ridicată în rândul participanților cu privire la evoluția viitoare a parametrilor economici", se mai arată în comunicatul citat.

viewscnt
Afla mai multe despre
cfa
coronavirus
economie