Ministrul Dezvoltării a semnat trei contracte de finanțare din fonduri europene în valoare de 500 de milioane de lei

Ministrul Dezvoltării a semnat trei contracte de finanțare din fonduri europene în valoare de 500 de milioane de lei
scris 31 mar 2017

Ministrul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Ruropene, Sevil Shhaideh, a semnat, vineri, trei contracte de finanțare din fonduri europene în valoare de 500 de milioane de lei, a anunțat ministerul.

Cele trei contracte reprezintă un prim pas în angajamentul de a aduce în țară fonduri europene de 5,2 miliarde de euro, în acest an, potrivit lui Sevil Shhaideh.

Urmărește-ne și pe Google News

Ministerul a anunțat că unul dintre contracte este finanțat prin Programul Operațional Regional (POR) și vizează lucrări de conservare și restaurare a clădirii Bisericii Evanghelice din Sibiu și modernizarea infrastructurii conexe, Piața Huet din Sibiu. Durata de implementare a proiectului este de 70 de luni, iar valoarea totală de 21,9 milioane de lei (din care 21,4 milioane de lei, adică 98% din valoare, constituie finanțare nerambursabilă). După restaurarea acestui obiectiv, se preconizează ca numărul vizitatorilor să crească cu peste 10.000 turiști, scrie News.ro.

Un alt contract semnat este cel care presupune extinderea și modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Bistrița Năsăud. Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), cu o durată de implementare de 53 de luni și o valoare totală de 55 de milioane de lei, din care finanțarea nerambursabilă este de 41 milioane de lei, respectiv 88,74% din valoarea eligibilă aprobată.

Hashtagul #REZIST devine subiect de proces: L-am desenat cu mâna mea pe o pânză, dar a fost înregistrat de altcineva la OSIM pentru a fi marcă a unui partid CITEȘTE ȘI Hashtagul #REZIST devine subiect de proces: L-am desenat cu mâna mea pe o pânză, dar a fost înregistrat de altcineva la OSIM pentru a fi marcă a unui partid

Cel de-al treilea contract semnat vizează reabilitarea drumului național 1C (DN1C) Dej-Baia Mare, între kilometrul 61 și kilometrul 147. Valoarea totală a proiectului este de 389 de milioene de lei, din care contribuția Comisiei Europene din Fondul European de Dezvoltare Regională este de 85%, respectiv 232 milioane lei, și cea de la bugetul de stat de 15%, adică peste 41 de milioane de lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
ministrul dezvoltarii