Ministerul Sănătății a anunțat, vineri, începerea a cinci programe naționale de screening a cancerului de col uterin, cancerului de sân, tuberculozei, hepatitelor B, C și D, dar și un program pentru screening prenatal. De asemenea, o parte din sumă va fi alocată pentru formarea personalului medical din domeniile prioritare de sănătate.
“Programele performante de screening salvează vieți. Este mult mai ușor și din punct de vedere medical, dar și economic, să previi decât să tratezi boala în stadii avansate. Creșterea capacității de screening pentru depistarea bolilor cu impact asupra sănătății publice reprezintă unul dintre obiectivele importante ale Programului de Guvernare. Fondurile accesate le vom utiliza pentru organizarea și implementarea programelor de screening, dar și pentru formarea personalului medical și achiziția de echipamente, astfel încât să nu existe sincope în derulare, așa cum s-a mai întâmplat în trecut”, a declarat ministrul Sănătății, Florian Bodog.
Potrivit acestuia, Ministerul Sănătății a primit un sprijin important în procesul de accesare a fondurilor europene din partea echipei Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman, scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI ANOFM: Peste 24.000 de locuri de muncă vacante la nivel național. Cele mai multe sunt în București, Prahova și AradMinisterul Sănătății a mai derulat, la nivel national, programul pentru depistarea precoce activă a cancerului de col uterin, iar restul reprezintă programe care vor fi implementate în premieră, precizează minstrul Sănătății.
El spune că, în primă fază, peste 64,7 milioane de euro din cele 191 milioane de euro pentru aceste cinci programe vor fi utilizate pentru pregătirea a peste 14.000 de specialiști din domeniile programelor prioritare de sănătate, precum medici, tehnicieni de radiologie și anatomie patologică, fizicieni, manageri de date, asistenți medicali, psihologi implicați în furnizarea serviciilor de sprijin/ suport, biologi, tehnicieni de laborator, registratori medicali sau mediatori sanitari.
Programele vor putea include schimburi de experiență în alte state membre al Uniunii Europene, astfel că au fost aprobate 34 de proiecte în urma cărora cadrele medicale vor fi pregătite în managementul bolilor infecțioase transmisibile prioritare, precum tuberculoza și hepatite virale cronice B și C, în managementul pre și post natal al afecțiunilor cu impact asupra mortalității infantile, îngrijirea continuă a nou nascutului și a sugarului cu risc crescut de îmbolnavire și deces, prevenția nașterii premature și îngrijirea nou nascutului prematur, managementul bolilor cardiovasculare, al afecțiunilor oncologice, diabet zaharat, al bolilor endocrine/disfuncții tiroidiene, sănătate mintală și boli rare (inclusiv genetică medicală).
Astfel, peste 15 milioane de euro vor fi utilizate în domeniul tuberculozei, pentru ”Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente”.
Proiectul va dura maxim 5 ani, iar 70.000 persoane vor beneficia de servicii de sănătate de prevenire, depistare precoce (screening), diagnostic și tratament. De asemenea, 500 de cadre medicale vor beneficia de programe de formare.
Potrivit ministerului Sănătății, toți pacienții tratați vor fi reevaluați periodic.
CITEȘTE ȘI România este la distanță mare de Polonia și Cehia ca investiții imobiliare, în principal în birouri, dar sunt perspective bune pentru următoarele 24 de luniÎn proiect este prevăzut ca 90 la sută din persoanele care vor intra în program să provină din regiuni mai puțin dezvoltate ale României, iar 10 la sută din regiunea București-Ilfov.
Tot în cadrul proiectului, va fi elaborată metodologia de screening a populației pentru depistarea tuberculozei. Mai mult, datele obținute vor fi analizate, după care vor fi elaborate rapoarte, studii, informări în vederea realizării politicilor publice în domeniul tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente în conformitate cu Strategia Națională de Control al Tuberculozei 2015-2020, mai spune sursa citată.
De asemenea, vor fi alocate 47 de milioane de euro pentru programul național de depistare a cancerului de col, din care 5 milioane de euro vor fi alocate, într-o primă etapă, pentru elaborarea metodologiei programelor de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului de col uterin (HPV/ Babeș Papanicolau), precum și pentru formarea personalului medical care va fi implicat în derularea acestor programe.
În a doua etapă, banii vor fi folosiți pentru implementarea efectivă a programelor de prevenție, diagnostic și tratament precoce al canerului de col uterin, fiind alocați 10,5 milioane de euro pentru fiecare regiune de dezvoltare: nord-vest, nord-est, sud Muntenia și Centru.
ȚNoutatea programului de screening constă în introducerea testării HPV în regim pilot pentru femeile cu vârsta cuprinsă între 30 și 64 ani. Prima regiune care va asigura implementarea testării HPV este Nord Vest, având în vedere experiență anterioară în derularea de programe similare de testare”, precizează reprezentanții ministerului.
Peste 800.000 de femei cu vârsta cuprinsă între 24 – 64 ani vor beneficia de aceste servicii, precum și de triaj citologic (în cazul femeilor identificate cu teste HPV pozitive în screening), tratament și reevaluarea periodică (follow-up) a pacientelor tratate pentru leziuni depistate, consiliere psihologică. Vor fi finanțate și achiziții de echipamente, precum și servicii de sprijin pentru femeile din grupuri vulnerabile.
Aproximativ 21 de milioane de euro vor fi alocați pentru programul național de depistare al cancerului de sân, din care 5 milioane de lei pentru organizarea unui centru de referință pentru programele regionale de screening al cancerului mamar, pentru formarea personalului implicat în derularea programelor de screening, pentru elaborarea metodologiei de derulare a programelor de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului de sân (ex. mamografie digitală/ ecografie/ biopsie/ tratament/ urmărire în timp etc.).
Pentru implementarea programului vor fi alocate 16 milioane de euro și peste 30.000 de femei cu vârsta cuprinsă între 50 și 69 ani vor beneficia, gratuit, de servicii de screening prin testare mamografică cu dublă citire și arbitraj, evaluări ecografice a leziunilor mamare incipiente depistate (mamografii declarate pozitive direct sau după arbitraj), biopsierea și confirmarea anatomopatologică a leziunilor suspecte cu trimitere la tratament a pacientelor confirmate cu diagnostice de leziuni mamare incipiente.
Tot în cadrul proiectului vor fi achiziționate echipamentele necesare și vor fi derulate acțiuni de sprijinire a femeilor, în special a celor diagnosticate în programul de screening pentru cancerul de sân. În urma analizării datelor obținute vor fi elaborate rapoarte, studii, informări cu privire la rezultatele acestuia în baza cărora se vor face viitoarele politici publice în domeniu.
Potrivit ministerului Sănătății, peste 19 milioane de lei vor fi alocați pentru programul „Mama și copilul”. Astfel, 3 milioane de euro vor merge pentru dezvoltarea registrelor naționale pentru programele regionale de îngrijire a femeii gravide și a copilului și pentru formarea personalului. Programele de formare vor putea include personal medical din toate cele opt regiuni de dezvoltare ale României.
De asemenea, programul mai constă în consult medicina de familie, consult de specialitate obstetrică-ginecologie, analize laborator, analize prenatale, precum ecografie, biochimie și interpretarea rezultatului obținut. Vor mai fi achiziționate și echipamente necesare.
Suma de 25 de milioane de euro va fi alocată pentru derularea programelor de depistare (screening), a hepatitei B, C și D, 5 milioane de euro fiind folosite pentru elaborarea metodologiei de screening al populației, realizarea registrelor naționale de screening și monitorizarea la nivel național a implementării programelor. Vor fi formați specialiștii implicați, precum medici de familie, medici de specialitate în gastroenterologie, psihologi, asistenți sociali, asistenți medicali comunitari, asistenți medicali, mediatori sanitari etc., iar datele obținute vor fi analizate, iar studiile realizate în urma acestora vor sta la baza viitoarelor politici de sănătate.
Din suma alocată programului, în a doua etapă vor fi finanțate testele de depistare a cazurilor de infecție HVC și HVB prin teste rapide (Ac anti VHC, Ag HBs, Ac anti HBs), investigațiile, tratamentul și follow-up-ul pentru pacienții depistați cu infecții cronice cu virusuri hepatitice B/D și C. Se vor achiziționa și echipamente necesare activității.
În prezent, sunt lansate apelurile pentru etapa 1 a derulării programelor de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului de col uterin și a celui mamar, precum pentru programele regionale de îngrijire a gravidei și copilului. Etapa II va fi implementată după finalizarea negocierilor cu reprezentanții Comisiei Europene a opțiunilor simplificate privind costurile”, mai spune Ministerul Sănătății, precizând că în cursul lunii octombrie se va lansa și apelul pentru programele de depistare (screening), stadializare și acces la tratament al pacienților cu boli hepatice cronice secundare infecțiilor virale cu virusuri hepatitice B/D și C, iar până la sfârșitul anului 2017 se dorește finalizarea de noi apeluri în domeniul derulării programelor de prevenție al cancerului colorectal și pentru programul de screening pentru identificarea pacienților cu factori de risc cardiovascular.