Timeo pesedeos et dona ferentes (de pesediști să te ferești și când îți fac cadouri) pare a fi noua zicală după care se ghidează opinia publică din România. Adaptând la realitățile autohtone fraza lui Virgil (celălalt nume nu i-l mai știe nimeni, poate fi Măgureanu sau Ardeleanu), presa, analiștii și antreprenorii locali au respins deja pe nemestecate ca pe niște cocktailuri expirate două propuneri bahice ale actualului guvern (impozitul global pe gospodărie și cel pe cifra de afaceri).
O a treia propunere din meniul de guvernare al PSD riscă să aibă aceeași soartă, deși ar merita degustată. Este vorba de mult anunțata “taxă de solidaritate”. Greșeala, de comunicare cel puțin, îi aparține, trebuie să recunoaștem, barmanului care a încurcat ingredientele. Potrivit acestuia, noua taxă “va fi aplicată persoanelor fizice, persoane care câștigă foarte mult, care beneficiază de o mulțime de lucruri din partea statului și care înțelegem că funcționează în toată lumea, să plătească peste un anumit prag valoric o taxă în plus de solidaritate cu statul, care i-a oferit prilejul să câștige atâția bani”. E inadmisibil însă să confunzi persoanele fizice cu cele juridice, după cum e de neconceput să prepari un Mojito cu Fanta în loc de lime. Barmanul are însă circumstanțe atenuante, recent având onoarea de a-l binedispune pe mult mai celebrul degustător Jean-Claude Junker. Și cine nu s-ar resimți după o asemenea întâlnire de 30-40 de grade?!
Dacă este însă înlocuit ingredientul “persoane fizice” cu “persoane juridice” în cocktail-ul barmanului, licoarea nu numai că devine frecventabilă, dar este chiar și revelatoare. Pentru că după un pahar, două, brusc ți se dezvăluie logica din spatele declarației barmanului: nimic nu este mai normal ca persoanele juridice cu care statul a fost solidar (însă numai acestea) să-și exprime la rândul lor solidaritatea cu statul, “care le-a oferit prilejul să câștige atâția bani”! De la companiile din domeniul din domeniul imobiliar și din construcții (prima pe listă, cu voia dvoastră, Tel Drum), la cele din apărare, IT, de “consultanță” sau unele din pharma, toate au beneficiat din plin în ultimii 28 de ani de pe urma politicilor de solidaritate ale statului.
Dacă ANAF are dificultăți să identifice persoanele juridice aflate în concubinaj cu statul (lucru dificil de conceput, atât timp cât printre acționari se numără rude ale inspectorilor fiscali sau măcar ale politicienilor sau tehnocraților care i-au numit în funcții) le poate localiza foarte ușor pe SEAP. În plus, după modelul băncilor, și serviciile ar putea fi obligate să renunțe la confidențialitate și să declasifice secretul statutar acordat de stat firmelor pe care le dețin în parteneriat public-privat, pentru a-și dovedi solidaritatea cu acesta. Altfel riscă să se confrunte cu o emigrare masivă a agenților Zero Zero Ghiță (License to Steal), care vor cere azil politic în Serbia pe motiv că statul nu mai vrea să fie solidar cu ei.
Însă baza de impozitare este mult mai largă decât cea a companiilor care au făcut și încă fac afaceri direct cu statul. Ea poate fi extinsă, în aceeași logică, și la ONG-urile de “utilitate publică” care, spre deosebire de companiile de utilitate exclusiv privată din economia de piață, beneficiază de favoruri fiscale și fonduri publice, naționale și europene. Neapărat ar trebui incluse în baza de impozitare și toate castele monopoliste create din solidaritate prin legislație de către stat: notari, contabili, consultanți fiscali etc, cărora politicienii și birocrații le-au creat o clientelă prizonieră.
Băncile rămân în continuare un subiect mai sensibil, pentru că își pot recupera oricând impozitul plătit suplimentar prin introducerea unui comision de solidaritate la finanțarea datoriei publice.
Dincolo de avantajele financiare evidente pentru statul român, un astfel de demers fiscal, precum cel propus de PSD, ar mai avea un efect pozitiv. După modelul legalizării prostituției, s-ar putea legaliza, și transparentiza, astfel, și parandărătul. Sau, după modelul legalizării drogurilor, s-ar putea dezincrimina consumul, însă nu și traficul, de bani publici. De ce să mai oferi celebrul 5-10%, parandărăt patentat, pe persoană fizică, de lideri ai guvernelor mai vechi și ridicat mai tîârziu la 15-20% pe persoană juridică (partide și ONG-uri), când poți plăti direct un procent mai prietenos direct la Trezorerie?
Singura întrebare care apare e ce va face statul cu banii suplimentari încasați? Normal ar fi să se aplice principiul “Statul suntem Noi” și să ne fie redistribuiți (în realitate înapoiați) tot nouă! Numai că e greu de crezut că “Noi” va fi interpretat în viziunea PSD drept “noi, contribuabilii privați care n-am avut și nici nu simțim nevoia solidarității statului”, ci mai degrabă în sensul de “Noi, cei cu care a fost solidar electoratul!”
Așa că mai bine mai bem solitari un Mojito și să ne-nscriem solidari în PSD!
