Găsiți în citatele de mai jos toate poncifele consacrate ale socialismului:
- Lupta de clasă;
- Piețele de capital ca manifestări ale dominației speculatorilor asupra valorii-muncă;
- Banul ca instrument al Răului;
- Idealul autarhiei economice;
- Disprețul față de economie ca atare;
- Sindicatele și breslele ca instrumente de exercitare a puterii de stat;
- Centralizarea etatistă;
- Primatul politicului asupra economicului;
- Disprețul față de economisire.
Numele autorului s-ar putea să vă surprindă. Nu trișați.
"Anturajul din tinerețea mea era format din mic-burghezi, adică o lume care avea foarte puține legături cu cea a adevăraților muncitori. Fiindcă, oricât de ciudat ar părea la prima vedere, prăpastia care desparte această clasă puțin favorizată din punct de vedere economic de cea a lucrătorilor manuali este adesea mult mai adâncă decât se crede. Există aproape o dușmănie, motivată de faptul că oamenii care s-au ridicat de curând deasupra nivelului lucrătorilor manuali se tem de recăderea în vechiul mediu, pe care îl disprețuiesc puțin, sau cel puțin de faptul că ar putea să pară ca făcând încă parte din el. Adăugați la aceasta tot ce este respingător în amintirea grosolăniei relațiilor cu aceste clase inferioare și a totalei lor lipse de cultură: pentru niște oameni de condiție fie și modestă, care au depășit odată acest nivel social, o scurtă recădere în sânul lui reprezintă o obligație insuportabilă".
"În aceste condiții, datoria statului față de capital trebuia să fie relativ simplă și limpede: el trebuia doar sa vegheze ca acesta din urmă să rămână în slujba statului și nu cumva să-și închipuie că este stăpân pe națiune. Această distincție se putea așadar menține între următoarele două limite: pe de o parte, crearea unei economii naționale viabile și independente; pe de alta, asigurarea drepturilor sociale ale muncitorului. Mai înainte nu puteam recunoaște cu limpezimea dorită diferența dintre capitalul propriu zis, rezultat final al muncii productive, și capitalul a cărui tentă și natură se întemeiază exclusiv pe speculații. De-acum înainte puteam s-o fac".
"În aceeași măsură în care economia a urcat la rangul de stăpână și diriguitoare a statului, banul a devenit zeul pe care fiecare trebuia să-l slujească și în fața căruia totul trebuia să se închine".
"Dacă nu ne recâștigăm libertatea în afară, orice reformă internă, chiar în cel mai bun caz, n-ar reprezenta decât o creștere a capacității noastre de a fi pentru celelalte națiuni un fel de colonie. Beneficiile ridicării noastre economice - sau a ceea ce este numit astfel - se vor duce la domnii noștri controlori internaționali și orice îmbunătățire de ordin social realizată la noi va spori produsul muncii noastre în avantajul lor".
"Sindicatele sunt înainte de toate necesare ca pietre unghiulare ale viitorului parlament economic al camerelor de comerț. Ceea ce împinge astăzi la luptă milioane de oameni trebuie să-și găsească într-o zi soluționarea în camerele profesionale și în parlamentul economic central. Cu ele, patronii și muncitorii nu trebuie să lupte unii împotriva altora în lupta dintre salarii și tarife - care este foarte păgubitoare pentru existența economică a amândurora - ci trebuie să rezolve această problemă în comun pentru binele comunității populare și a statului, idee care trebuie să strălucească cu litere scânteietoare deasupra tuturor lucrurilor".
"De îndată ce oamenii au căpătat convingerea că, economisind, vor putea dobândi o căsuță, ei nu se vor mai consacra decât acestui scop și nu le va mai rămâne deloc timp pentru lupta politică împotriva acelora care, într-un fel sau altul, se gândesc să le ia înapoi într-o zi ˂bănișorii˃ economisiți. În loc să lupte pentru convingerile și ideile lor în bătălia politică, se vor cufunda complet în ideea lor de ˂colonizare internă˃ și, de cele mai multe ori, vor fi în două luntrii".
(Adolf Hitler – Mein Kampf, 1925-1926)
