În urmă cu câteva zile, scria Valeriu Nicolae pe pagina lui: „Băi, să fiu clar, de acum tuturor cărora pe care îi văd că scriu hAur le scriu și eu numele cu un h în față în caz că numele începe cu vocală și ha în cazul în care începe cu consoană.”
Am surâs, pentru că era, probabil, cea mai crudă revelație pe care va fi avut-o – și extrem de pătrunzătoare. Să explic, dacă nu e tocmai clar. Cei care disprețuiesc AUR cred că e partidul giurumelelor, al gunoaielor, al antieuropenismului, al trecutului etc. Prin urmare, ei se simt îndreptățiți să spună orice, cu credința că fac ceva bine și bun pentru țărișoara asta. Însă, ghinion, taman psihologia lor întunecată iese la iveală tocmai pentru că se simt liberi și fără responsabilități la comunicare. Când ești slobod și nesupravegheat, spui ce gândești cu adevărat. Și ce poate fi mai mișto decât să-ți bați joc de retardați, în numele progresului și civilizației? Așa că maxima înjosire a fost să îl numească partid țigănesc. Că se știe, țiganii vorbesc cu h, înaintea vocalelor. Misiune încheiată, succes garantat. Maxima jignire la care au putut apela. Numai că asta îi deconspiră imediat. N-au nici o treabă cu europenismul, cu civilizația, cu drepturile omului… Sunt rasiști elitiști, cărora totul le pute, în primul rând, etnia și clasa de jos românească. Dacă îi luăm la bani mărunți, sunt mai răi decât membrii și simpatizanții AUR.
Bun. Ei sunt persoane reale, cu un discurs real, dar pe care emintenții nu îl înțeleg, tocmai pentru că, subliniez, se simt liberi să se exprime. Și e haios că nu pricep unde greșesc, altfel s-ar ascunde în spatele unor vorbe meșteșugite, iar cei cu puțină carte ar recurge și la sofisme. Sunt, dacă nu vă supără, urmașii senini ai lui #muiePSD, într-o nouă prezentare. Uneori, diavolul stă în amănunte, dar se mai și încurcă în ele. Cam așa arată civilizația în ochii multora. E un lucru de discutat – această realitate? Da, și nu numai dintr-un singur sens, de ce sunt românii rasiști (și francezii, și italienii, și rușii etc.), ci de ce sunt rasiste și minoritățile, uneori mai abitir și mai violent decât majoritățile. Și de ce există rasism și xenofobie îndreptate exclusiv împotriva unor etnii și nu împotriva altora? Dacă vom căuta diavolul exclusiv în curtea vecinului, s-ar putea ca el să sară gardul și în curtea noastră. Dar asta e altă poveste, poate voi reveni, deși e complicată rău.
După câteva zile, Valeriu Nicolae a venit și cu partea a doua. În articolul său de opinie din Libertatea, el zice așa:
„Sunt pentru libertatea de exprimare și autorul poate să scrie ce dorește. Însă mă întreb cum a fost premiată o carte de beletristică în care «țiganii», «balaoacheșii», cei cu pielea întunecată sunt descriși în scene de o violență extremă ca suboameni, nu în viziunea unui rasist, ci în povestirile unui personaj prezentat ca un intelectual”. Precizez că este vorba despre cartea lui Bogdan-Alexandru Stănescu, „Copilăria lui Kaspar Hauser”, apărută, hăt, în urmă cu șase ani și, precum ați citit, multipremiată. De aici începem să ne încurcăm. Păi, nu am stabilit că cei de mai sus sunt rasiști? Ba da. Și nu i-am văzut la lucru, în viața de toate zilele? Ba da. Însă nu e același lucru dacă un personaj dintr-o carte e chemat să exprime aceleași opinii. El chiar trebuie să fie autentic, pentru a produce impresie. Trebuie să fie crezut pe cuvânt, trebuie să emoționeze, chiar dacă emoția e negativă. De altfel, personajul Bobiță din „Copilăria lui Kaspar Hauser”, romanul lui Bogdan Alexandru Stănescu, pe care îl încondeiază, e și intelectual. Aici e amănuntul-cheie din textul dlui Nicolae. Da, și? E vreo incompatibilitate între calitățile intelectuale și credințe? A greșit autorul când a făcut din personajul său un intelectual? Trebuia să fie un rasist primitiv, lipsit de orice urmă de umanitate, să nu aibă cititorul vreo îndoială. Eventual, lămurit de la prima pagină și, cum autorul a ales să povestească la persoana I, ar fi fost indicat să înceapă cu „Sînt un ticălos mizerabil, un rasist împuțit” etc., ca nu cumva să aibă careva vreo umbră de îndoială. Cam ca personajele negative din blockbustere, unde nu ne mai încurcăm cu jumătăți de măsură. Sau asemenea moșierilor și exploatatorilor din proletcultismul anilor ’50. Dar așa o fi? Dacă nu mă înșel, un intelectual strălucit din interbelic, idolul mai multor generații, a fost un rasist notoriu. Doctorul Paulescu, descoperitorul insulinei, intra la cursuri, la Medicină, și primele vorbe erau „Moarte jidanilor!” Iar Mircea Vulcănescu, „îngerul închisorilor”, când a decis deportările, era doldora de carte, un finuț. Dar ce muzician sensibil a fost unul dintre comandanții lagărelor naziste. Cum executa, împreună cu familia, pasaje muzicale clasice… Stalin, seminaristul citise, nene, bibliografie creștină, de-i țiuiau urechile… etc, etc.
Aici am căzut pe gânduri. Asta deosebește arta de viață. Faptul că cititorul pricepe, simte, plânge sau râde singur, după cum apasă autorul pe clape. Autorul cântă fals? Vraja s-a dus. Dacă nu îți place o carte nu înseamnă că autorul gândește, acționează greșit, reprobabil. Ai, poate, un stomac sensibil. E în regulă. Nu citi.
Pe scurt, am avut o înfruntare colectivă (sau o luptă de idei – și fac precizarea că autorul nu a participat la polemică). Ce am putut vedea pe câmpul de bătaie? Două entități diferite – și o spun cu toată responsabilitatea, atât prin ton, cât și prin atitudine. De o parte, scriitori de tot soiul i-au reproșat lui Valeriu Nicolae că încurcă borcanele și că, dacă un personaj e rasist, necrofil, pedofil, violator, criminal, asta nu înseamnă că și autorul e. Că, în literatură, mai ales în ultima sută de ani, cititorul e lăsat de capul lui să decidă ce e bine și ce e rău. Etc., etc. Am fost foarte atent la postări. Cele pe care le-am văzut au folosit întotdeauna un ton politicos, uneori (deseori) admirativ la adresa actantului social care este Valeriu. De partea opusă, lăsându-l pe autorul articolului în pace, cei mai mulți păreriști au scos la înaintare artileria grea. Invectiva. Primul termen a fost „rasist” apoi „rasiști”, cu referire la cei care i-au sărit în apărarea scriitorului, apoi, pe rând, au venit „frustrații”, „neputincioșii”, „sensibiloșii”, „închipuiții”, „gunoaiele”, „sclifosiții”, „rupții de viață”, „insensibilii”. Însă esențial era un amănunt: toți porneau de la argumentul standard „n-am citit, da’ nici n-am să citesc gunoaiele astea”.
Admir și eu activitatea socială a lui Valeriu Nicolae, pentru că face ce nu fac zeci de organizații „orientate”, chipurile, către romi și către banu’ aferent. Ce mișto e să treci prin țigănime într-un 4X4, împărțind pliante cu care se vor șterge puradeii la cur. Da’ să nu sărim calul. Se știe că am fost susținătorul lui Valeriu la alegerile din 2020. Nu numai eu, ci mulți dintre frustrații, neputincioșii, nonvalorile pe care le-am pomenit mai sus. Însă mecanismele urii nu așteaptă decât să fie pornite, numai să fie un lider și ceva de mânjit. Mă tem că Valeriu a câștigat un public agresiv și care îl va călca și pe el pe cap, dacă nu le va cânta în strună.
Voi fi întrebat, de unde știu. Scriitorul Ștefan Agopian a făcut o glumă. Poate fi interpretată în mai multe feluri, dar e o glumă. Și m-am uitat la ce spun, ce dau pe goarnă, în comentarii, apărătorii egalității, ai demnității, ai democrației și ai civilizației. Și m-am îngrozit. Citez : «Cat de infect / O glumă proastă. Și autorul, un nesimțit. / Trebuie sa fii o nulitate totală să spui asa ceva. / Parerea mea e ca romanul a fost premiat si citit nu doar pentru valoarea estetica, ci si pentru ca le-a dat prilejul babuinilor de tip Agopian… / Omul e armean. Având în vedere prin ce trece națiunea lui în aceste vremuri, e cu atât mai grava afirmația și arăta și obraz gros.... / 100% Agopian. L-am avut invitat in facultate la un curs. Asa e omul. Mic si extrem de frustrat. / Acest Ștefan Agopian, tare frustrat mai e! Ce să-i ceri! Mic, chel și cu aia mica!! / si decrepit un pic. La 76 de ani mai degraba as tacea daca nu as avea nimic inteligent de spus. Se pare ca a imbatranit degeaba. / un adevărat chirurg, operând cu drujba pe retină. / Cine e Stefan Agrobian? / Dezgustător! Tipic Agopian. Niciodată ceva bun despre cineva. / E de zis că umor din ăsta rasist, arogant, scăpat cu atâta lejeritate, face îngrozitor de mult rău. / intrebarea este: oare nenea "grobian" isi da seama/constientizeaza ca e rasist? / Glume de Radio Erevan! Fără nici o aluzie la domnul Agopian! / Ar trebui sa se simtă onorat că un cetățean de etnie romă i-a citit cartea. 99% dintre români nici nu știu de existența lui, darmite să-i mai citească și cartea!» Etc., etc.
Sub umbrela progresului și a civilizației se ascund mulți care urăsc, disprețuiesc, mânjesc, doar că nu au pe cine. Trebuie doar să le dai o țintă.
Florin Iaru este scriitor și jurnalist, fotograf și tehnoredactor. A scris cărți de proză și poezie și peste 2.000 de articole
