Englezii îi spun “tipping point”. Adică acel punct în care se ajunge după o acumulare graduală și reversibila a unor schimbări. Acel punct din care orice mică schimbare produce o evoluție dramatică, cu consecințe de data aceasta ireversibile. Evoluțiile economice sau cele ale piețelor financiare oferă de multe ori ilustrări perfecte pentru ceea ce înseamnă “tipping point”.
Dezechilibre care se instaurează încet, încet în întreaga economie, de multe ori cu discreție și adesea mascate fiind de evoluții aparent pozitive ale altor parametri economici. Detaliile sunt văzute de o minoritate locală, care nu se face auzită în zgomotul general, iar de la Londra și Frankfurt detaliile sunt și mai puțin vizibile. Un analist de titluri de stat din aceste centre financiare, care monitorizează simultan 10-12 țări, nu are prea mult timp pentru subtilități și detalii. Motiv pentru care emiterea cu succes a unor titluri de stat denominate în euro nu face decât să alimenteze iluzia că totul e în regulă. Și dezechilibrele continuă să se acumuleze… Când inflația sau deficitul de cont curent sunt încă mici, ce mai contează că ele au intrat pe o tendință de creștere continuă? Până în momentul în care mecanismul începe să se gripeze.
Simptomele încep să fie familiare, nu-i așa? Bursa intră în declin, dobânzile pe termen scurt cresc brusc, titlurile de stat nu mai sunt licitate de bănci și investitori, iar licitațiile sunt anulate. Schimbările de politică fiscală pun în opoziție toate categoriile sociale și profesionale, sindicate și patronate deopotrivă, angajați în sectorul public și privat. Iar decizia de a face schimbările în pofida opoziției societății poate fi bobârnacul final care să împingă economia peste tipping point.
Este o coincidență faptul că leul s-a devalorizat la o valoare record imediat dupa conferința de presă a guvernatorului? Nu. În literatura economică de specialitate există o lege numită imposibila trinitate. Este o lege care afirmă că, în orice economie, este imposibil să ai simultan o rată de schimb fixă, o circulație liberă a capitalului și o politică monetară independentă.
Într-o țară precum Bulgaria, care are o rată de schimb fixă și circulație liberă a capitalului, banca centrală nu are o politică monetară independentă. Când intră multă valută în țară, se tipăresc leva și dobânzile scad, și viceversa, reprezentând un mecanism de autoreglare. Banca centrală șomează, urmărind de pe margine. Pe de altă parte, țări unde băncile centrale țin dobânzile strâns ancorate de dobânda lor cheie au un curs valutar volatil. “Imposibila trinitate” face ca în condițiile intrărilor și ieșirilor libere de capital, dobânzile și cursul de schimb să reprezinte supapa de siguranță a celuilalt. Cursul ținut strâns vine la pachet cu dobânzi volatile și viceversa.
În acest context, BNR pare să se îndrepte din ce in ce mai mult spre o schimbare de paradigmă, trecând de la politica cursului stabil și a dobânzilor lăsate să fluctueze la politica stabilizării dobânzilor, chiar și cu prețul creșterii volatilității cursului. Acesta a fost mesajul perceput probabil de investitori, în condițiile în care văd dobânda la care BNR ia depozite și cea la care dă împrumuturi apropiindu-se în mod corect din ce în ce mai mult una de cealaltă. Intervalul de fluctuație a dobânzilor se îngustează, iar asta nu poate decât să se regăsească în volatilitatea cursului.
Cine spera că BNR va ține în frâu și dobânzile și cursul simultan, se iluzionează. Trinitatea imposibila va funcționa, epuizând în final rezervele BNR. Din acest punct de vedere, scăderea rezervelor BNR de acum o lună coroborată cu seceta de lei pot sugera o intervenție a băncii centrale pentru a ține cursul în frâu. Însă a continua să faci așa ceva înseamnă să arunci rezervele valutare pe apa sâmbetei, câta vreme nu ai niciun sprijin din partea politicii fiscale și a consecvenței deciziilor economice. BNR se va opri, iar investitorii știu asta.
Vestea proastă este că această depreciere nu va fi doar o problemă de moment. Anul trecut, pe vremea aceasta, investițiile străine directe finanțau în totalitate deficitul de cont curent. În momentul de față, mai finanțează doar aproximativ 60% din deficit. Pentru că investițiile străine directe au scăzut, iar deficitul de cont curent a crescut. Iar tendința se va păstra: deficitul va crește în continuare, alimentat de consumul excesiv, iar investițiile străine nu vor avea motive să crească atunci când impredictibilitatea mediului economic a ajuns la extrem.
Asta face finanțarea deficului să ajungă la mâna investițiilor străine de portofoliu, pe bursă, în titluri de stat, adică a celor mai volatile investiții, care pot dispărea de pe o zi pe alta. Iar cursul valutar va inregistra asta cu prisosință. Pentru că echilibrul dintre deficit și finantarea acestuia va trebui restabilit, într-un fel sau altul.
Va reacționa BNR la deprecierea cursului? În final, da. Deoarece într-o economie cu multe prețuri ancorate în cursul valutar, o depreciere va aduce în final și un supliment de creștere a inflației. Deci creșterea dobânzilor de către BNR este și ea în perspectivă, cu atât mai mult cu cât va limita deprecierea leului.
Deci da, politica fiscală și instabilitatea legislativă vor furniza probabil la pachet o creștere atât a cursului, cât și a dobânzilor. Cu atât mai severă cu cât politicile economice și declarațiile politice vor pune mai tare pe fugă investitorii străini, strategici și de portofoliu.
Radu Crăciun este președintele BCR Pensii și autor al blogului www.raducraciun.ro
