Tendința globală de reducere a ratelor de impozitare a profiturilor a continuat în 2019, potrivit datelor publicate de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Chiar dacă ritmul a fost mai lent decât în anii trecuți, media la nivel global a coborât până la 23,5% anul acesta de la 32,2% în 2000. Istoric vorbind, tendința s-a observat de la mijlocul anilor 80, dar a fost foarte lentă o lungă perioadă. Anul trecut, a atins punctul maxim odată cu spectaculoasa mișcare a Statelor Unite ale Americii prin care au tăiat 14 puncte procentuale din cota de impozit pe profit, de la 35% la 21% și au relansat, astfel, competiția fiscală globală.
Anul acesta, dacă privim tabloul descris de OCDE în ultima ediție a raportului ”Tax Policy Reforms”, constatăm că singura țară care în 2019 are un impozit pe profit mai mare decât în anii 2000 este Chile. Cele mai consistente reduceri au avut loc chiar în țările cele mai dezvoltate economic, așa-numitul G7 (Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii) care, de altfel, au și cele mai mari rate de impozit ale profitului companiilor. În medie, în grupul celor 7, scăderile au fost undeva pe la 13,2 puncte procentuale, între anii 2000 și 2019. Evoluția este cu atât mai remarcabilă cu cât aceste state au fost tradițional mai reticente față de scăderea fiscalității din cauza nevoii ridicate de resurse care să finanțeze cheltuielile consistente ale bugetelor publice.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
În același interval, țările care nu fac parte din grupul celor 7 au cunoscut o diminuare de 7,7 puncte procentuale în medie. Însă acestea aveau deja cote de impozitare mai mici și le-ar fi fost mai dificil să aplice reduceri de amploare. Printre statele cu rate mari de impozitare a profitului, în afara grupului celor 7, se află unele care au operat sau își propun să facă reduceri graduale. De exemplu, Grecia a planificat să scadă cota de impozit pe profit, de la 29% la 28% și, ulterior, de la an la an cu câte un procent, urmând să ajungă la 25% până în 2022. Dar, din câte se pare, pe fondul alegerilor ce au avut loc în acest an, Guvernul de la Atena ar intenționa să aplice diminuări suplimentare astfel încât, până în 2020, cota de impozit pe profit să fie de doar 20%. Olanda vrea, la rândul ei, diminuări considerabile, până la 15% în 2021 pentru companiile cu profituri până în 200.000 de euro și 20,5% pentru companiile cu profituri care depășesc această valoare.
România face parte dintre statele care au mizat în tot acest timp pe fiscalitatea scăzută pentru a atrage investiții. Însă, avantajul competitiv al cotei mici de impozitare pare că se estompează pe măsură ce globalizarea a dus la ”declinul” cotelor de impozit pe profit, în lupta statelor pentru capital. Având în vedere că ne aflăm într-o cursă fiscală contra cronometru se ridică întrebarea privind viitorul politicii fiscale, dar și al rolului ei în cadrul mai amplu al politicilor publice dedicate atragerii de investiții.
În ultimele decenii, taxarea scăzută și forța de muncă înalt calificat la un cost mic au fost punctele forte de pe agenda României ca destinație de investiții. Odată cu aderarea la Uniunea Europeană, România s-a dezvoltat și, implicit, costul cu forța de muncă a crescut. Totodată, foarte mulți oameni activi au migrat către vestul Europei, astfel că numărul persoanelor disponibile pe piața muncii a fost tot mai mic. Corelate cele două fenomene au diminuat avantajul competitiv al forței de muncă. Prin alinierea tot mai multor state la o politică fiscală a cotelor scăzute de impozitare a profiturilor, va fi amenințat și celălalt avantaj major al României – impozitarea scăzută a profiturilor. Tendința nu este întâmplătoare dacă privim ansamblul politicilor fiscale globale. OCDE la nivel global și Comisia Europeană la nivelul UE au propus, iar unele dintre propuneri au devenit efective, reguli uniforme pentru taxarea profiturilor cu scopul de a limita mutarea acestora către jurisdicții cu impozitare foarte scăzută sau zero. Planul Base Erosion and Profit Shifting (BEPS) realizat în acest scop de OCDE a fost agreat de foarte multe jurisdicții, inclusiv de România. Dezideratul BEPS este ca taxele să fie plătite acolo unde se creează valoarea. În acest context, armele folosite în competiția pentru atragerea investițiilor s-au sofisticat, multe țări recurgând la facilități fiscale, în principal destinate cercetării și inovării ca motoare ale producerii de servicii și produse cu valoare adăugată. Această abordare este accentuată și de noile modele de afaceri care se bazează în foarte mare măsură pe inovație și tehnologie.
Ar fi de așteptat ca România să se adapteze acestor politici globale și să susțină, la rândul său, activitățile economice cu valoare adăugată mare prin modernizarea legislației privind drepturilor de proprietate intelectuală și facilități fiscale adresate sectorului de inovare, cercetare-dezvoltare. Chiar dacă în Codul fiscal există de doi ani o facilitate cu un potențial foarte mare – scutirea de impozit pe profit timp de 10 ani pentru activitățile din acest sector – , din păcate este încă inaplicabilă din cauza lipsei legislației secundare.
În concluzie, economia României se transformă atât datorită dezvoltării firești prin procesul de convergență cu statele din vestul Europei, cât și sub impactul tehnologiei sau al tendințelor globale în reglementare sau fiscalitate, iar pentru a ține pasul cu aceste evoluții este nevoie de modernizarea reglementărilor, precum și de politici adecvate în sectoarele cu valoare adăugată mare.
Andreea Mitiriță este partener la firma de consultanță PwC România
