Comerțul creștea, lanțurile de aprovizionare se extindeau, iar conflictele păreau gestionabile. Astăzi, această lume a dispărut.
Anul acesta, une dintre principalele teme ale Forumului Economic Mondial din 2026 („Cum putem coopera într-o lume tot mai contestată?”) nu este deloc -deși poate părea- o întrebare prețioasă, academică. E mai curând o întrebare existențială. Ea reflectă o realitate incomodă: în trecut, liderii lumii se întâlneau la Davos să ne anunțe principalele direcții de dezvoltare, în timp ce astăzi încearcă mai curând să găsească strategii de conlucrare pentru supraviețuirea modelului economic global actual.
Lumea de astăzi nu mai este doar multipolară, ci profund fragmentată, tensionată și instabilă. Cooperarea internațională, cândva considerată un dat al globalizării, a devenit dificilă, contestată și, uneori, suspectă. Și totuși, Davos-ul prefigurează că, paradoxal, este mai necesară ca oricând.
Ultimul deceniu a adus o acumulare de crize care au erodat fundațiile ordinii internaționale post-Război Rece. Competiția strategică dintre marile puteri — în special între Statele Unite și China — a redefinit relațiile economice, tehnologice și militare. Conflictele regionale, de la Ucraina și Orientul Mijlociu până la Marea Chinei de Sud sau Marea Caraibelor nu mai sunt locale: ele generează efecte globale asupra securității, energiei, alimentației și migrației.
În paralel, tehnologiile emergente au fost rapid militarizate. Inteligența artificială, spațiul cibernetic și infrastructurile digitale au devenit noi câmpuri de confruntare. Instituțiile multilaterale, create pentru a gestiona cooperarea globală, se confruntă cu o criză de legitimitate și eficiență, blocate adesea de veto-uri politice sau de lipsa consensului. Pe acest fundal, naționalismul economic și politic câștigă teren, alimentat de insecuritate și de percepția că globalizarea a produs mai mulți perdanți decât câștigători.
Rezultatul este o lume „multi-conflictuală”, în care regulile jocului sunt renegociate în timp real, iar cooperarea este privită nu ca o virtute, ci ca o vulnerabilitate, mai ales de către marile puteri (precum SUA, în mod special) care strânseseră inițial lumea sub umbrela „cooperării”.
La Davos se va vorbi mult de „fragmentare”; și totuși, în ciuda acestei fragmentări, statele nu pot acționa izolat. O va demonstra chiar prezența lor la Davos. Lanțurile globale de aprovizionare leagă economii rivale într-o rețea de dependențe reciproce. Securitatea energetică nu poate fi garantată unilateral, iar schimbările climatice ignoră granițele politice. Migrația, pandemiile și fluxurile de date sunt fenomene transfrontaliere prin definiție.
Acesta este paradoxul epocii noastre: interdependență economică profundă combinată cu rivalitate strategică intensă. Statele sunt obligate să coopereze chiar și atunci când nu au încredere unele în altele. Cooperarea nu mai este expresia unei viziuni comune asupra viitorului, ci un instrument de gestionare a riscurilor imediate.
Într-o lume fragmentată, cooperarea nu mai este un lux. Este o resursă costisitoare, strategică și de supraviețuire.
În acest context, refuzul cooperării nu înseamnă suveranitate sporită, ci expunere crescută la șocuri globale. Așteptarea unei reveniri la marile acorduri globale, bazate pe consens larg și valori comune, este nerealistă. În schimb, se conturează un nou tip de cooperare: limitativă, pragmatică și sectorială. Această cooperare realistă se concentrează pe domenii unde costul ne-cooperării este prea mare pentru a fi ignorat: gestionarea riscurilor climatice, prevenirea pandemiilor, stabilirea unor reguli minime pentru utilizarea inteligenței artificiale sau protejarea infrastructurilor critice. În locul tratatelor universale, apar acorduri sectoriale, flexibile, adesea temporare.
Alianțele devin mai fluide, ad-hoc, construite în jurul unor interese punctuale, nu al unei alinieri ideologice complete. Între marile puteri, conceptul de „competiție gestionată” încearcă să limiteze escaladarea și să mențină canale de comunicare deschise, chiar și în absența încrederii.
Va fi, cred, o cooperare fără iluzii, dar cu rezultate pragmatice.
Daniel Apostol este editorialist, analist economic și expert în politici publice, prim-vicepreședinte ASPES
