Cealaltă parte, mult mai puțin vizibilă, este cea a afacerilor de familie românești care cresc, investesc și își consolidează poziția într-o economie volatilă.
Avem exemple publice și solide. Dedeman, construit de frații Pavăl, continuă să investească masiv în România, în logistică, infrastructură și oameni, chiar într-un context regional incert.
Cris-Tim, un business de familie pornit local, a devenit un campion național în industria alimentară, mizând pe investiții constante, integrare și brand, și a făcut un IPO de mare succes.
Transavia, liderul pieței de carne de pui, demonstrează cum disciplina, viziunea pe termen lung și capitalul răbdător pot construi reziliență într-un sector extrem de competitiv.
Safir, Autonom, Adrem, Cis Gaz sunt alte exemple de afaceri de familie care au ales să rămână, să reinvestească și să crească în România.
Aceste reușite nu anulează știrile negative. Nu „compensează” automat o fabrică închisă sau pierderea unor locuri de muncă. Dar ele contrabalansează narațiunea fatalistă și arată că România nu este condamnată la fragilitate economică structurală.
Diferența dintre fabrica care se închide și afacerea de familie care rezistă nu este întâmplătoare. Este diferența dintre capitalul oportunist și capitalul angajat. Primul gândește în trimestre și profitabilitate. Al doilea gândește în generații și sustenabilitate. Unul pleacă atunci când cifrele nu mai ies. Celălalt caută adaptare, diversificare și soluții.
De aceea, miza reală pentru România nu este doar atragerea de investiții străine, ci maturizarea și implicarea publică a familiilor de afaceri românești. La nivel județean, regional și național. Nu doar ca angajatori sau sponsori, ci ca actori de stabilitate economică și socială.
România are nevoie ca aceste familii să fie mai prezente în dialogul public, în strategiile de dezvoltare regională, în educație, infrastructură și formarea forței de muncă. Nu din vanitate, ci pentru că ele sunt printre puținii actori care pot gândi coerent pe termen lung.
Următorul pas este inevitabil și încă subestimat: internaționalizarea. Afacerile de familie care rămân exclusiv locale devin vulnerabile la șocuri interne. Cele care se extind regional sau global își diversifică riscurile, accesează piețe noi și își cresc relevanța strategică.
România va continua să aibă titluri economice negative. Este normal într-o economie deschisă. Diferența dintre o țară care reacționează emoțional și una care se stabilizează strategic stă în cine construiește pe termen lung. Iar familiile de afaceri care aleg să rămână, să se implice și să se internaționalizeze nu fac breaking news.
Fac structură economică. Și da, pot alege periodic să inspire națiunea cu povestea lor de succes, avem nevoie de asta.
Radu Magdin este CEO al Smartlink Communications și consultant și analist de risc (geo)politic
